Româncă răpită pe o autostradă în Austria de fostul iubit, împotriva căruia avea ordin de restricție. Unde au fost găsiți
0Autorități din mai multe state europene au fost implicate într-o amplă operațiune de alertă și cooperare internațională, după ce o tânără româncă a fost răpită în Austria de fostul iubit, împoriva căruia avea un ordin de restricţie.

Incidentul a avut loc în cursul serii de vineri, 1 mai, pe o autostradă din zona orașului Linz, unde românca, în vârstă de 26 de ani, ar fi fost luată cu forța de fostul ei iubit, în vârstă de 28 de ani. Situația a fost semnalată autorităților austriece de un prieten al tinerei, cetățean austriac, care a alertat poliția imediat după producerea evenimentului.
În urma sesizării, autoritățile din Austria au transmis informații către poliția din România, respectiv către Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, declanșându-se astfel o procedură de cooperare între mai multe state europene, relatează news.
Din verificările efectuate a reieșit că bărbatul suspectat, în vârstă de 28 de ani, originar din localitatea Lechința, județul Mureș, se afla deja sub incidența unui ordin de protecție provizoriu, emis pentru perioada 28 aprilie - 3 mai 2026, prin care îi era interzis să se apropie de victimă sau de domiciliul acesteia.
„În fapt, autorităţile din Austria au transmis către I.P.J. Sibiu o informare cu privire la faptul că, la data de 1 mai 2026, în cursul serii, un tânăr, de 26 de ani, a sesizat organele de poliţie din Austria că prietena lui, de aceeaşi vârstă, a fost răpită de fostul său partener în timp ce aceasta se afla pe o autostradă din Linz. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că fostul său partener, de 28 de ani, domiciliat în Lechinţa, judeţul Mureş, face obiectul unui ordin de protecţie provizoriu, valabil în perioada 28 aprilie 2026 - 3 mai 2026, prin care acesta este obligat să nu se apropie de victimă sau de locuinţa acesteia”, spun poliţiştii din România.
Răpitorul şi victima sa au localizați și opriți pe teritoriul Ungariei, unde se află în prezent în custodia autorităților maghiare, în cadrul procedurilor internaționale de cooperare polițienească.























































