GALERIE FOTO Cum arată mica Varşovie de la Glodeni

Bricica tatălui Liliei Gurschi, astăzi piesă de muzeu. Foto: Dumitru Goncear

Polonezii sunt una dintre cele mai active minorităţi etnice de la noi. În pragul sărbătorii „Primăvara Poloneză în Moldova“, marcată sâmbătă, „Adevărul“ vă povesteşte istoria şi tradiţiile acestei comunităţi în Basarabia.

La 170 de kilometri de Chişinău, în apropierea orăşelului Glodeni, locuieşte una dintre cele mai compacte comunităţi de polonezi din Basarabia. Satul se numeşte Stârcea, dar localnicii îi zic Mica Varşovie, deoarece mai mult de o treime din populaţia de 320 de oameni sunt polonezi.

De cum ajungi în Stârcea observi cuiburi de cocostârci aproape în fiecare ogradă, despre care se spune că ar aduce noroc. Drumurile sunt pline de gropi, ca peste tot în ţară, iar oameni vezi rar, majoritatea bătrâni şi copii.

Satul a fost format de un grup de nobili polonezi din regiunea istorică Mazovia, care au fugit în 1898 din ţara lor după o răscoală sângeroasă. Soldaţii ruşi i-au urmărit şi s-au răzbunat omorându-i sau spânzurându-i.

Cum au ajuns în Basarabia

„Când i-au ucis soţul, bunica mea şi-a dat seama că trebuie să fugă. Mai multe familii şi-au luat tot
ce-au putut şi s-au mutat în Ucraina. Acolo însă n-au putut trăi mult, fiindcă nu-şi puteau procura case şi pământ. Unica lor şansă era Basarabia, unde puteau să cumpere mai uşor pământ. În plus, fiecărui bărbat sau băiat din familie i se dădea câte şapte desetine“, povesteşte file din istoria satului fondatoarea casei poloneze şi a muzeului polonez din Stârcea, Lilia Gurschi.

Pani Lilia este cea mai activă poloneză de la Stârcea. În 2003, cu ajutorul Ambasadei Poloniei, a fondat un muzeu şi un centru de cultură. „Folosindu-se de această posibilitate, grupul imigrant a cumpărat 502 de desetine de la aristocrata Elizabeta Cucureanu. Astfel, a apărut satul Elizabetovca. Ulterior, pentru că în judeţul Bălţi mai era o localitate cu acelaşi nume, au optat pentru denumirea de Stârcea, în cinstea unui boier, care, la vremea sa, le oferise un mare ajutor“, îşi continuă firul Lilia Gurschi.

Numărul lor, în continuă descreştere

Nepoţii imigranţilor nu se deosebesc de basarabeni, au aceleaşi case, porţi şi grădini. Dar odată ce le treci pragul, nu mai poţi spune că ni se aseamănă. Bătrânii, adulţii şi copiii vorbesc între ei poloneza, pe alocuri rusa amestecată cu ucraineană. Deşi sunt majoritari în sat, localnicii spun că prin anii 1960 erau peste 600 de suflete, iar înainte de instaurarea puterii sovietice erau şi mai mulţi.

„Tatăl meu era om înstărit, avea o mică lăptărie, iar când au venit ruşii a trebuit să dea tot ce avea în colhoz. Avea o bricică pe care a dezasamblat-o ca să nu i-o ia ruşii. Abia în anii 1990 ne-a spus unde se află detaliile şi noi am restabilit-o“, îşi aminteşte ghidul nostru. „Bunica mea avea 70 de ani, dar aşa a fost urcată în tren şi deportată în Siberia. Atunci erau mulţi aristocraţi în Stârcea, dar toţi au fost deportaţi, iar casele lor şi ale servitorilor lor au fost naţionalizate“, spune femeia.

Chiar dacă rămăseseră o mână de oameni, polonezii şi-au păstrat identitatea cu sfinţenie. „Pe vremurile când eram eu tânără, Doamne fereşte să se căsătorească polonez cu moldovean, rus sau ucrainean. Părinţii ne educau cu stricteţe. Pe vremea sovietică nu ni se permitea să vorbim poloneză, dar am păstrat-o astfel că acum copiii şi nepoţii mei să o vorbească“, mărturiseşte Iadwiga Guţu, de 74 de ani.

Tinerii şi copiii descendenţi din familii poloneze sunt implicaţi în diferite cercuri de creaţie şi respectă tradiţiile din bătrâni. „Frecventez ansamblul de dansuri poloneze de la zece ani şi cunosc limba. Poate nu vorbesc la perfecţie, dar înţeleg totul“, spune Vladislav Buza (18 ani), elev la liceul „Lev Tolstoi“ din Glodeni.

Şi moldovenii învaţă poloneza

Colectivul de dansuri populare poloneze există de zece ani. „La început dansurile, mişcările, costumele - toate erau reconstuite după amintirile bătrânilor şi din fotografii“, susţine Natalia Gula-Vengher, coregraful ansamblului „Styrceanski dzwonecki“ („Clopoţeii din Stârcea“).

Dacă ajungeţi la Glodeni nu trebuie să rataţi casa şi muzeul polonez de la Stârcea, ambele deschise în 2003. „Casa Poloneză e cea mai frumoasă clădire din sat“, se laudă Lilia Gurschi. Instituţia este subordonată centrului de cultură poloneză de la Bălţi. Aici se ţin lecţii de limbă şi cultură poloneză. În sala de clasă am găsit trei copii şi o învăţătoare. Picii urmăreau atent cu degetul în carte lecţia predată de Danuta Winiarek, învăţătoarea lor.

„Pe vremurile când eram eu tânără, Doamne fereşte să se căsătorească polonez cu moldovean, rus sau ucrainean“ - Iadwiga Guţu, pensionară

„Toţi copiii se arată foarte receptivi. Nu vin doar elevi care descind din polonezi, ci şi basarabeni care sunt interesaţi de cultura poloneză“, povesteşte Danuta Winiarek, venită din Polonia prin intermediul organizaţiei „Dezvoltarea învăţământului polonez peste hotare“.

Elevul ei Ştefan Chiperi are 11 ani şi nu este polonez, dar frecventează cursurile la sugestia bunicii lui. „Am învăţat uşor cum să scriu şi să citesc în poloneză mai ales că ea seamănă cu ucraineana şi rusa“, spune puştiul hotărât să ne recite o poezie despre o raţă.

Casa părintească, transformată în muzeu

În timp ce norii de ploaie se adunau deasupra satului, ne-am apropiat de o casuţă cu draperii la uşă, care serverveşte drept muzeu. Aici găsim bricica tatălui gazdei noastre, dar şi cufere în care se păstra zestrea, covoare şi fotografii vechi de 200 de ani, gramofoane, prosoape naţionale poloneze şi cărţi de poezie sau de rugăciuni îngălbenite de timp. „Am aici şi bani vechi, şi scrisori în polonă, toate păstrate de părinţii mei şi alţi localnici“, enumeră Lilia Gurschi bunurile din casa părinţilor ei devenită muzeu.

Un alt punct din itinerariul nostru este parohia catolică din Stârcea. Zâmbitoare, ne întâmpină sora Jadwiga, toată îmbrăcată în azuriu. „De 13 ani sunt departe de casă. Am lucrat la Stăuceni şi de trei ani sunt în Stârcea. Avem slujbe în poloneză şi rusă şi duminica toate scaunele din parohie sunt pline. Vin nu doar polonezii catolici, ci şi creştinii ortodocşi, toţi cei care nevoie de Dumnezeu“, spune sora Jadwiga, într-o ruso-poloneză. Cu mândrie ea ne arată şi orga la care, în timpul slujbei de Adoraţie, se cântă muzică sacră.
Ploaia ne alungă din Mica Varşovie, iar sora Jadwiga ne-a binecuvântat, urându-ne drum bun.

Tradiţiile polonezilor de la Stârcea

Locuitorii Micii Varşovii au păstrat nu doar limba, ci şi vechile tradiţii. De Anul Nou aceştia fac o claie de fân şi pun în ea dulciuri, bani sau jucării şi-i lasă pe copii să le caute cotcodăcind, pentru ca în noul an cloşca să aibă pui. De Crăciun, pe masa de sărbătoare se pun neapărat 12 feluri de mâncare, dar şi o farfurie goală pentru sufletul unui decedat din familie. Pentru a aduce ploaia, polonezii făceau cândva păpuşi din ştiuletele de porumb şi le îngropau la răscruce de drum. Localnicii întâmpină primăvara cu sărbătorea păpuşii Marzanna, căreia i se dă foc pentru a marca plecarea iernii.

„Pentru polonezi, credinţa e cea mai mare bogăţie“

Comunitatea poloneză dintre Prut şi Nistru numără 20.000 de oameni. „Suntem răspândiţi neuniform. Cei mai mulţi trăiesc la nordul Moldovei, la Bălţi, Glodeni, Râbniţa. Există şi polonezi în Bugeac, dar sunt mai puţini la număr“, explică Oxana Bondarciuc, şefa Societăţii „Primăvara Poloneză în Moldova“.

„Am educat copiii în spirit polonez şi acum ambii trăiesc în Polonia, la Lodz. Pentru un polonez, cea mai mare bogăţie este credinţa“ - Katharina Iajgunovici, arhitect

În fiecare an, deja a 13-a oară, polonezii din toată Republica Moldova se reunesc la Chişinău unde sărbătoresc. „De obicei, ne adunăm la parohie, unde are loc o slujbă festivă, apoi mergem cu toţi la Teatrul «Ginta Latină», unde îi admirăm pe copiii noştri care dansează şi cântă, conform tradiţiilor din bătrâni. Anul acesta vor participa şapte colective, se va organiza o tradiţională expoziţie a tuturor proiectelor pe care le-am realizat de la precedentul festival“, spune şefa organizaţiei.

Ca într-o familie

Evenimentul este un prilej de a se întâlni şi a face schimb de noutăţi. „Sărbătoarea «primăverii poloneze» este o mare fericire pentru că ne putem întâlni ca într-o mare familie, putem discuta liber în limba noastră şi să ne bucurăm de copiii noştri, care ne moştenesc valorile“, a menţionat arhitectul Katharina Iajgunovici, originară din Stârcea, dar stabilită la Chişinău. Ea spune că şi departe de ţara-mamă e posibil să-ţi păstrezi identitatea naţională.

„Am rămas orfană de mică, dar limba poloneză învăţată de la mama nimeni nu mi-a putut-o şterge din memorie. Am încercat să fiu şi eu ca mama mea. Pe copii i-am educat în spirit polonez şi acum ambii trăiesc în Polonia, la Lodz. Pentru un polonez, cea mai mare bogăţie este credinţa“, a accentuat Katharina Iajgunovici.

Arhitectul spune că vine în fiecare zi la catedrala „Providenţa divină“ pentru a se ruga, iar locaşul sfânt mâine îşi marchează hramul şi a 170-a aniversare de la fondare. „Nu ducem o evidenţă a polonezilor în comunitatea catolică, dar e cert că sunt mulţi şi este o minoritate activă“, a precizat părintele Vasile Cohanovschi, vicarul parohiei catolice din Chişinău.

Polonezi celebri din Basarabia

La concertul „Primăverii Poloneze în Moldova“ va cânta Nina Crulicovschi, care este membră a organizaţiei. Un renumit polonez din Moldova este şi Valentin Wojciechowski, arhitectul care a contribuit la reconstrucţia Chişinăului de după război.