Expert: Un bloc electoral ar aduce PAS mai multe voturi în alegerile din 11 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Grosu

Comentatorul politic Veaceslav Berbeca e de părere că Partidul Acţiune şi Solidaritate ar avea mai multe şanse în alegerile din 11 iulie într-un bloc electoral cu alte partide de dreapta.

 „Într-un bloc comun, cum a fost ACUM la alegerile parlamentare anticipate, PAS ar avea şanse mai mari să obţină mai multe voturi şi să creeze o majoritate parlamentară în viitorul Parlament. Nu este exclus că numărul de voturi pe care le-a obţinut Maia Sandu la alegerile prezidenţiale din 2020 se vor proiecta şi la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent, dar aceasta urmează să vedem”, a spus Veaceslav Berbeca la dezbaterea publică cu tema „Specificul campaniei electorale 2021: tradiţii şi tendinţe noi”, organizată de Agenţia de presă IPN.

Potrivit lui Veaceslav Berbeca, geopolitica nu poate fi exclusă dintr-un mesaj politic, de aceea a revenit în forţă şi aceasta se datorează Blocului comuniştilor şi al socialiştilor. „Toţi cetăţenii din Republica Moldova vor să trăiască într-un stat dezvoltat, indiferent dacă sunt pro-europeni sau pro-ruşi. Ei sunt sub influenţa mesajelor politice şi depinde de felul în care partidele politice ştiu să ajungă la cetăţenii de rând. Orice ar face partidele politice, societatea este divizată din punct de vedere geopolitic, iar unii sunt încă nostalgici după URSS. Contează mult ce fac aceste partide după ce ajung în Parlament”, a subliniat comentatorul politic.

Expertul a spus că fiecare partid încearcă să-şi mobilizeze electoratul, inclusiv cel din diasporă, pentru a obţine mai multe voturi. „Partidele unioniste nu au fost mult timp în Parlament, chiar dacă sondajele de opinie arată că o bună parte a societăţii se pronunţă pentru unirea cu România. Posibil ca unioniştii să nu se regăsească în viitorul Parlament şi asta pentru că unioniştii sunt departe de a fi un bloc unit”, a opinat Veaceslav Berbeca.

În opinia comentatorului politic de la IDIS „Viitorul”, puţini concurenţi electorali s-au pronunţat până acum cu privire la reforma administraţiei publice locale care prevede descentralizarea şi autonomia locală care trebuie să devină o prioritate a tuturor actorilor politici cu scopuri de a accede în Parlament.
 
Dezbaterea publică „Specificul campaniei electorale 2021: tradiţii şi tendinţe noi” este ediţia a 187-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este desfăşurat de Agenţia de presă IPN, cu sprijinul Fundaţiei germane „Hanns Seidel”. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite