Expert militar ucrainean: Pentru a face față agresiunii ruse, Republica Moldova trebuie să-și curețe spațiul informațional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expertul militar ucrainean Anton Mihnenko a declarat la TVR Moldova că, pentru a face față agresiunii ruse, Republica Moldova trebuie să-și curețe spațiul informațional.

Propagandă rusă Foto Shutterstock
Propagandă rusă Foto Shutterstock

„Ucraina și-a păstrat verticalitatea și funcționalitatea în timpul unei agresiuni totale cu foarte multă tehnică și personal militar. La noi nu mai există nicio televiziune rusească, nu mai avem propagandă de la Kremlin. Am eliminat toate narațiunile rusești din spațiul nostru informațional. Primul moment la care trebuie autoritățile să atragă atenția este securitatea informațională. Dacă sunt posibilități pentru stoparea propagandei rusești, acest pas trebuie făcut, deoarece această propagandă care se difuzează acum este ceva de neconceput. În același timp, nu poate fi vorba despre faptul că oamenii nu au acces la această propagandă, sunt emisiuni la noi, cum ar fi «Grajdanskaiya Oborona», care analizează mesajele promovate de ruși. Noi știm foarte bine ce vorbesc rușii despre noi, sunt canale de Telegram și ceea ce vorbesc ei la noi ajunge. Prima parte este curățarea spațiului informațional. Acest lucru trebuie voi înșivă să-l conștientizați și poporul vostru trebuie să fi unitar aici, să priviți în același punct și să mergeți spre aceeași idee“ a explicat analistul ucraiean.

„Un moment important care s-a văzut la noi de la declanșarea acțiunilor militare ruse asupra întregii Ucraine este faptul că s-au unit toate sursele mass-media, au apărut maratoanele TV în regim online 24 din 24, despre tot ce se întâmplă în țară, șase canale TV unul după altul transmiteau și luau interviuri de la organele administrației publice locale, practic țara era în regim online. Reprezentanții administrațiilor militare vorbeau despre tot ce se întâmplă, puterea politică comunica populației ce măsuri întreprinde pentru a preveni anumite acțiuni ale dușmanului, explicau oamenilor ce trebuie să facă sau să nu facă într-o situație sau alta. A fost creată o fereastră informațională unică în care se explica faptul că suntem atacați, trebuie să ne consolidăm, să înțelegem că dușmanul este foarte puternic, sunt probleme care trebuie rezolvate, haideți să ne organizăm, să ne ajutăm, sunt forțele armate în care trebuie să avem încredere. Această mașină a dat încredere oamenilor nu doar în victoria noastră, dar și în faptul că suntem organizați“, spune Mihnenko.

„Al doilea moment important ține de unitățile de apărare teritorială. Cu siguranță în legislația națională trebuie să fie acest pachet de legi care stipulează prezența și organizarea unor asemenea trupe și ce funcții urmează să îndeplinească ele. Acest moment este foarte important deoarece trupele de apărare teritorială sunt oamenii, patrioții care sunt gata cu arma în mână să-și apere țara. De aceea trebuie să reanimați acest moment. Trebuie să înțelegeți cum aceste trupe se organizează, cât de pregătite sunt pentru a reacționa, cum se vor coordona, cum vor acționa. De asemenea, trebuie să înțelegeți cum funcționează întregul sistem de apărare populară, cum funcționează sistemul de avertizare și înștiințare. Nu trebuie să uităm că a fost război, 50 de ani am trăit în pace și noi am început a uita ce e acela un război. La moment dat, aceasta este realitatea. Federația Rusă este descendentul Germaniei Naziste, care acționează la fel ca germanii în secolul trecut, uneori și mai grav, și de aceea trebuie să fim pregătiți, și voi trebuie să fiți pregătiți. Nici într-un caz nu trebuie să ne iluzionăm că Federația Rusă cândva va fi bună și ne va ajuta. Această conducere politică ce este acum la Moscova nu este conducerea care ar trebuie să fie în Rusia. Cu această conducere nu se poate purta niciun dialog. Această armată care a venit pe teritoriul Ucrainei și pentru ce au făcut ei aici trebuie trași la răspundere. Dacă puterea politică a admis aceste crime făcute de această armată și susține în continuare aceste atrocități, atunci cu această putere politică nu poate fi loc de dialog, de aceea trebuie să fiți foarte vigilenți și trebuie să înțelegeți că aveți de muncit la voi în țară. Curățenia informațională, pregătirea populației și pregătirea structurilor statului de a acționa în caz de ceva. Aceste lucruri trebuie pregătite indiferent dacă va fi sau nu, Doamne, ferește, un război, dar oamenii trebuie pregătiți“, a concluzionat Mihnenko.

Kremlinul se declară îngrijorat de situaţia din Transnistria

Kremlinul s-a declarat luni îngrijorat de starea de lucruri din Transnistria, regiune separatistă din estul Republicii Moldova, unde Moscova susţine că forţe externe agită situaţia, transmite Reuters.

Săptămâna trecută, Moscova a transmis Occidentului că va percepe orice acţiuni care ameninţă forţele ruse staţionate în Transnistria drept un atac asupra Rusiei, avertisment care a survenit pe fondul sporirii îngrijorărilor în Republica Moldova cu privire la o posibilă ameninţare rusă.

Preşedintele proeuropean al Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat în această lună Moscova că pune la cale o lovitură de stat, lucru negat de Rusia.

Pe de altă parte, potrivit Radio Chişinău, aşa-zisul lider al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a apreciat că situaţia din regiune este "tensionată" din cauza panicii şi a menţionat că în cazul unui pericol real, va anunţa personal şi imediat populaţia despre acest lucru.

Krasnoselski a îndemnat populaţia la calm.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul conferinţei telefonice săptămânale cu şefii autorităţilor de stat şi administraţie din regiune, transmite presa din stânga Nistrului.

Radio Chişinău aminteşte că Rusia a acuzat vineri Ucraina că masează trupe în apropierea regiunii transnistrene şi a afirmat că va răspunde oricărei "provocări" militare ucrainene în această zonă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite