Expert: Dacă pedepsirea Partidului Şor se termină cu anihilarea partidului, o bună parte din votanţii acestuia se vor reorienta către Socialişti şi Comunişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dionis Cenuşă, expert politic
Dionis Cenuşă, expert politic

Expertul politic Dionis Cenuşă e de părere că, dacă pedepsirea Partidului Şor se termină cu anihilarea partidului, o bună parte din votanţii acestuia se vor reorienta către Socialişti şi Comunişti. „Vorbim despre circa 6-8% dintre votanţi”, a precizat Cenuşa.

„Dacă aceştia trec de partea tandemului socialist-comunist, atunci cei din urmă iar putea depăşi în popularitate pe cei de la PAS. Mai sunt câteva luni de iarnă, cu scumpiri pentru facturi şi altele conexe, la care se adaugă multe alte nemulţumiri. Nu ajung deplasării şi poze cu demnitari occidentale (făcute de Preşedintele Sandu, guvern etc.), ca să compenseze nemulţumirea care, deocamdată, este în creştere în ţară (nu în diasporă, care beneficiază de condiţii de viaţă mai stabile, în majoritatea sa). Deci, orice decizie guvernanţii nu ar adopta sau ar dori să influenţeze, aceştia trebuie să ţină cont mereu de efecte adverse şi costuri politice. În caz contrar, până la finele mandatului, ar putea ajunge cu sub 25% de intenţie de vot partea populaţiei (fără diaspora)”, a scris Dionis Cenuşa pe Facebook.

„Eşecul alegerilor de la Bălţi (participare de circa 10%) şi mai nou tentativa de ridicare a imunităţii a deputaţilor Partidului Şor parcă ar părea logice şi benefice (în gândul PAS şi al multor cetăţeni). Dar sunt efecte secundare pe care guvernanţii s-ar părea să nu le ia în calcul: Pedepsirea Partidului Şor (indiferent că este conformă legii sau cu unele devieri de la proceduri, pentru finanţare ilegală şi etc.) creează percepţia unei “persecutări politice”, în ochii segmentelor sociale, care beneficiază de “pomenile” acestei formaţiuni. Atât timp cât PAS nu va găsi o modalitate pentru substitui cumva “ofertele” Partidului Şor, susţinătorii celui din urmă nu vor ceda, iar sondajele susţine această ipoteză”, a mai spus expertul.

Amintim că ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, a declarat că este analizată legislaţia internaţională pentru a vedea în ce măsură există premise de a scoate Partidul Şor în afara legii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite