Editorial: Politicieni și alegători
0
Mă întreb de ce ne place să îndurăm un regim de dictatură, de ce acceptăm minciuna, umilinţa, teroarea, sărăcia, iar când mai gustăm un pic de libertate, ne pierdem subit răbdarea și dacă nu ni se oferă totul pe tavă, dintr-o dată, îi votăm pe comuniști cu o inconștienţă sinucigașă?
Indignării noastre i se adaugă o decepţie internaţională. „Rzeczpospolita" - un cotidian important de la Varșovia - comenta zilele acestea rezultatele alegerilor locale de la Chișinău, în care comuniștii au luat un apreciabil avans. Un eșec al partidelor liberale, spune ziarul, ar îngropa viitorul european al Moldovei, ar compromite eforturile ţărilor care își pun obrazul pentru ea la Bruxelles, cum este Polonia. Dezamăgirea Varșoviei are o explicaţie: există un mare decalaj între prestaţia externă și cea internă a actualei puteri.
Dacă schimbarea de garnitură de la Ministerul de Externe a fost aplaudată în Occident, întrucât au venit oameni inteligenţi și eficienţi acolo, politicile interne ale guvernării liberal-democrate bat pasul pe loc, s-au izbit de rezistenţa sistemului, au generat ispita acomodării și a tranzacţiilor oneroase, nicidecum îndârjire reformistă.
După șocul alegerilor din 5 iunie Alianţa va trebui să-și ia în serios angajamentele, să nu mai vorbească („just talking") despre Europa, ci să atace domeniile-cheie ale reformei: justiţia și economia.
Cum să nu-ţi dai seama că oamenii te-au judecat pe 5 iunie nu doar în legătură cu performanţa oamenilor tăi din administraţia locală, ci și global, prin prisma nivelului de viaţă pe care îl au? Cum să nu înţelegi că Moldova e departe de a fi un stat normal, în care partidele se pot bate pe nuanţe, pe cote unice sau progresive de impozitare, ci se află într-un veritabil război geopolitic? Cum să nu vezi miza de destin naţional dincolo de confruntarea vanităţilor politicianiste?... Vlad Filat ar trebui să abandoneze cezarismul și înfumurarea cu care își distruge partidul și ne împinge în braţele comuniștilor și să joace în echipă cu ceilalţi parteneri.
Mihai Ghimpu ar proceda înţelept să stea mai mult în spatele scenei, să-și angajeze niște consilieri care să-l înveţe ce să spună, cum și când, iar Marian Lupu ne-ar face un mare bine tuturor, dacă s-ar hotărî odată ce este: român sau „moldovan", european sau CSI-ist? Dacă tot mai vorbește „știinţific" româna și „politic" moldoveneasca?
Mulţi dintre noi îi considerăm pe politicieni mai buni decât sunt în realitate, le iertăm evidentele derapaje, pentru că ei reprezintă expresia unor aspiraţii. Însă politicienii se situează, de obicei, sub nivelul acestor aspiraţii, ba chiar ne arată că nici nu le pasă de distanţa enormă care se cască între așteptările poporului și capacitatea lor de a servi binele public.
Când se întâmplă asta, prima reacţie a moldovenilor este supărarea și absenteismul. Doar că nevenind la vot îi sancţionezi nu numai pe foștii tăi favoriţi, care te-au dezamăgit, îţi asasinezi aspiraţiile. Pentru că aspiraţiile - singure - nu pot candida. Idealurile au nevoie de niște fiinţe umane care să le întrupeze. Fără implicarea noastră, politicienii o vor da mereu în bară. Poate a venit vremea să prindem la minte și noi, societatea?
Se încarcă comentariile...
