Daniel Ioniţă: Segmentul unionist este o realitate în societatea moldovenească. Nu-l poţi ignora, dar nici nu-l poţi hiperboliza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, afirmă că unionismul în Republica Moldova este o realitate, pe care nu o poţi ignora, dar nici nu poţi susţine că amploarea acestuia este una foarte mare încât ar fi devenit un fenomen.

„Segmentul acesta unionist e o realitate din societatea respectivă. De altfel, nici nu-l poţi ignora, în acelaşi timp, nici  nu poţi să-l hiperbolizezi, încercând să-l transformi într-un fenomen”, a declarat Daniel Ioniţă la emisiunea „Moldova în direct” de la TRM.

Fiind întrebat care ste poziţia sa faţă de declaraţiile de unire semnate de către mai mulţi primari şi consilieri locali din Republica Moldova, diplomatul român a spus că „românii au tot dreptul să se bucure”.

„Sunt declaraţii simbolice, care nu au niciun fel de conotaţie juridică, care semnifică apartenenţa la anumite idei naţionale, care, evident, într-un an electoral, au potenţialul de a fi folosite şi în scopuri politice”, a subliniat Ioniţă.

Ambasadorul a specificat că „aceste sentimente sincere pot fi cumva confiscate de politicieni pentru a-şi atinge scopurile lor politicianiste, câştigarea alegerilor sau câştigarea voturilor”.

„Nu mă bucură faptul că vor fi cu siguranţă unii politicieni de la Dvs care vor încerca să folosească aceste declaraţii simbolice tocmai pentru a lovi împotriva României, tocmai pentru a folosi sentimentele, cred eu, sincere ale unor cetăţeni”, a explicat diplomatul.

El a mai adăugat că Guvernul României este pe cale să finalizeze un amplu program, programul Centenar.

„Care este un veritabil proiect de ţară care o să angreneze în comun toate instituţiile din România (...) vor fi organizate tot soiul de astfel de manifestări culturale, artistice, ştiinţifice, care să trezească şi sentimentele şi să sporească gradul de cunoaştere a istoriei”, a notat ambasadorul român.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite