Corupţia la nivel înalt în Republica Moldova este întreţinută de politicieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Republica Moldova, lupta împotriva corupţiei la nivel înalt este moartă din faşă şi aşa va rămâne atât timp cât instituţiile de drept vor fi repartizate politic. Totodată, preluarea şi aplicarea directă a unor reţete de-a gata, făcute în alte ţări, nu vor da rezultatele pe care acestea le-au dat în ţările de origine, fără adaptarea lor la realităţile Republicii Moldova, este de părere expertul anticorupţie din România, Laura Ştefan.

Consultantul anticorupţie afirmă că, pentru a avea succes în implementarea modelelor de luptă anticorupţie, autorităţile din Republica Moldova trebuie să ţină cont neapărat şi de diferenţele specifice ţării. Experienţa României demonstrează că lupta eficientă împotriva corupţiei a început prin crearea unui model propriu de acţiune, inclusiv prin elaborarea unor instrumente anticorupţie proprii.

„Noi, cei din estul Europei, avem foarte multe lucruri în comun. De exemplu, un lucru despre care se discută foarte des este independenţa diferitor instituţii ale statului, în special a celor anticorupţie. Soluţia pe care ţările vestice au găsit-o la această problemă a fost punerea respectivelor instituţii sub control parlamentar. Noi, cei din est, am copiat şi noi modelul, presupunând în mod automat că, dacă instituţia este pusă sub control parlamentar, ea va fi mai independentă decât o instituţie care aparţine sferei executive. Din păcate, însă, dacă ne uităm la evaluările de opinie publică privind încrederea cetăţenilor în parlamentele noastre, o să descoperim că rata acesteia este îngrjorătoare. Dacă vorbesc despre ţara mea, pot să vă spun că nu cred că există instituţie a statului în care să existe atâtea persoane condamnate definitiv pentru infracţiuni, de cele mai multe ori de corupţie. Eu am aşteptări foarte mici de la parlamentarii români care să supravegheze eficient instituţii de control sau instituţii anticorupţie, în condiţiile în care ei sunt exact aceia care încalcă legea, care ajung în faţa instanţelor de judecată şi care sunt condamnaţi”, a declarat consultantul anticorupţie.

Controlul Parlamentului – o iluzie

Laura Ştefan a afirmat că în România s-a făcut tot ce a fost posibil pentru a îndepărta instituţiile anticorupţie de entităţile politice, Parlamentul fiind printre primele dintre ele. Ea a menţionat că, în mod paradoxal, după ce instituţiile anticorupţie au început să funcţioneze şi au început să fie condamnaţi oameni importanţi, Parlamentul s-a îndreptat împotriva lor. Astfel, din partea legislativului au început încercări constante şi repetate de a distruge cadrul legislativ pe baza căruia funcţionează instituţiile anticorupţie şi de a ataca în mod constant instituţiile judiciare. Făcând referire la Republica Moldova, expertul român a declarat că un prim pas vital care trebuie făcut, în acest sens, este să fie scoase organele de aplicare a legii de sub influenţa politică.

„Nu există luptă împotriva corupţiei la nivel înalt atunci când instituţiile de aplicare a legii sunt împărţite pe algoritmi politici şi nu există luptă împotriva corupţiei la nivel înalt în condiţiile în care nu există un statut care să confere independenţă procurorilor. Procurorii, dacă vor rămâne subordonaţi faţă de executiv, vor fi întotdeauna sub presiune. În materie de justiţie penală, judecătorii iau decizii în baza a ceea ce li se pune pe masă: dacă nu ajung dosare penale solid realizate, evident că nici judecătorii nu vor avea sentinţe normale. E simplu”, a comentat Laura Ştefan.

Opiniile Laurei Ştefan au fost exprimate în cadrul conferinţei „Anticorupţia: Situaţia actuală şi studiul de caz al României”, organizată zilele acestea la Chişinău de către Institutul de Politici şi Reforme Europene (IPRE) din Republica Moldova, în colaborare cu Institutul de Politici Europene de la Berlin.

Laura Ştefan este coordonatorul activităţilor anticorupţie pentru Expert Forum, un think tank din Bucureşti înfiinţat de experţi cunoscuţi în politici publice şi reforma administraţiei. Ea este şi consultant anticorupţie pe diferite proiecte de combatere a corupţiei demarate de instituţiile europene în Republica Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite