Conştiinţă naţională românească la Politehnica din Chişinău (I)
0
În plină epocă a comunismului, la Institutul Politehnic din RSSM, studenţii îşi manifestă deschis identitatea, adresând întrebări care îl fac pe prim-secretarul CC al PCM Ivan Ivanovici Bodiul să dispună o anchetă şi să ceară combaterea „naţionalismului românesc“ de la această instituţie.
Sunt cunoscute multe cazuri individuale sau ale unor mici grupuri care probează foarte clar existenţa şi perpetuarea identităţii naţionale româneşti în perioada sovietică în RSS Moldovenească. Acest fenomen nu era însă unul izolat, ci prezent la nivel de masă, cel puţin în rândurile tinerilor studioşi din Chişinău. O întâlnire a unui academician lingvist cu studenţii de la Institutul Politehnic din Chişinău, în ianuarie 1971, este o dovadă clară în acest sens.
Întâlnirile între savanţi, scriitori şi alţi intelectuali cu publicul larg erau o tradiţie în perioada sovietică. Aceştia făceau parte, de obicei, din cadrul unor campanii ce aveau drept scop combaterea religiei, alcoolismului, dar şi, adeseori, a ceea ce regimul sovietic numea naţionalism local, de inspiraţie zisă burgheză. Una dintre acestea a avut loc la mijlocul lunii ianuarie 1971 la Institutul Politehnic „Serghei Lazo“ din Chişinău. Academicianul I. C. Varticean a susţinut în faţa studenţilor şi profesorilor o lecţie despre „Interpretarea ştiinţifică a istoriei, limbii şi literaturii moldoveneşti“.
Lecţia ţinută de Iosif Varticean
Spre stupoarea lui Varticean, studenţii i-au adresat 58 de întrebări mai mult decât incomode, ceea ce l-a determinat să-i scrie personal lui I.I. Bodiul, ataşând şi lista acestor întrebări. Varticean se temea, probabil, că despre aceasta se va afla de la altcineva şi, ca să evite o situaţie neplăcută, a decis să raporteze el însuşi.
Academicianul, născut în 1910 în satul Oniţcani, raionul Criuleni, fusese, mai ales, în perioada care a urmat imediat după război, împreună cu Ramil Portnoi, unul dintre cei mai aprigi propagandişti ai tezei că ar exista o limbă şi literatură „moldovenească“ deosebită de cea românească. Este memorabilă, în special, încercarea sa de a demonstra că Ion Creangă era moldovean, şi nu român!
În altă ordine de idei, Varticean a fost profesor şi decan la Universitatea de Stat. Traducătorul Igor Creţu îşi amintea într-un interviu acordat lui Petru Negură: „Mi-aduc aminte cum la facultate Varticean ne demonstra teoria lui despre caracterul slav al limbii şi al poporului moldovenesc. El desena un dreptunghi pe verticală, îl tăia pe diagonală cu o bară şi spunea că limba noastră a fost latină la începuturi, dar cu timpul, sub influenţa factorului slav, s-a transformat într-o limbă slavă, arătându-ne pe desenul său partea lărgită care treptat se îngusta în jos“.
Reacţia lui Bodiul
Când a citit raportul lui Varticean şi a văzut ce întrebări i-au adresat studenţii de la Politehnică, Bodiul a ordonat crearea unei comisii a CC a PCM, formată din trei secretari CC, care urma să analizeze situaţia de la instituţia respectivă. În rezoluţia de pe scrisoarea lui Varticean, trimisă lui Dumitru Cornovan, secretar al CC al PCM pentru propagandă şi agitaţie, Bodiul indică principalele chestiuni care urmau a fi examinate de comisia specială. Pe Bodiul îl interesa cum sunt selectaţi studenţii de la Politehnică, cum sunt promovate cadrele didactice, cum luptă conducerea instituţiei, în frunte cu Sergiu Rădăuţan, împotriva manifestărilor de „naţionalism“. Era curios, de asemenea, să afle care erau cauzele „situaţiei nefaste“ la institut şi cine se făcea vinovat de acest lucru.
Studenţii insistă că vorbesc româna
Primul şi cel mai important set de întrebări pe care i le-au adresat studenţii lui Iosif Varticean se referea la denumirea corectă a limbii majorităţii populaţiei din RSSM. Mai mulţi studenţi au întrebat cum se explică faptul că toţi clasicii literaturii „moldoveneşti“ au numit limba în care au scris drept română, dar lingviştii din RSSM îi zic „moldovenească“. De exemplu, cineva a întrebat de ce Aleea din parcul Puşkin se numeşte a clasicilor moldoveni, deşi toţi scriitorii scriseseră în română şi se mândreau că sunt români (Eminescu, Alecsandri etc.). Altcineva a abordat următoarea chestiune: dacă popoarele romanice reprezintă ramuri ale unui copac, ruperea unui ram de copac nu înseamnă oare dispariţia acestuia?
Rusificaţi în RSSM
Unii studenţi l-au întrebat pe Varticean şi despre rusificarea limbii române din RSSM. Cineva a spus din capul locului că rusificarea este un proces care se manifestă cel mai pregnant în RSSM în comparaţie cu oricare altă republică unională. Spre exemplu, situaţia cu funcţionarea limbilor naţionale era mai bună în republicile baltice şi în Ucraina, inclusiv la nivelul învăţământului. În timp ce în anumite oraşe din RSSM, precum Tiraspol, nu exista nici măcar o şcoală moldovenească.
Unii studenţi au fost curioşi să afle de ce rusificarea a fost promovată după cel de-al Doilea Război Mondial. Alte întrebări se refereau, de asemenea, la discriminarea moldovenilor în propria lor republică unională. Pentru unii era la fel de scandalos de ce Teatrul de Operă şi Balet, zis moldovenesc, purta numele lui Puşkin, ca şi când nu ar fi existat personalităţi naţionale marcante din rândurile etniei majoritare. Altcineva constata, pur şi simplu, că limba „moldovenească“ s-a rusificat şi nu înţelege de ce nu este combătut fenomenul, deşi, oficial, s-a declarat acest lucru de nenumărate ori. Pe alţi studenţi îi interesa situaţia etnodemografică din Chişinău şi faptul de ce este susţinut în contiuare fluxul de imigranţi din alte republici, în condiţiile în care – ştim din alte surse – problema şomajului, a încadrării în câmpul muncii a localnicilor era destul de acută în această perioadă.
Ocupaţia ţaristă şi cea sovietică
O chestiune la fel de aprinsă a fost cea referitoare la anii-cheie din istoria Basarabiei, mai ales 1812 şi 1940. Cineva pune întrebarea tranşant: de ce anul 1812 este interpretat în istoriografie, presă etc. ca un an al reîntoarcerii Basarabiei la Rusia, ca şi cum Basarabia ar fi aparţinut anterior Rusiei. Şi, în general, de ce se folosesc aceşti termeni, de „alipire“ a Basarabiei, dacă se ştie că însuşi Marx a numit acest eveniment „cu alte cuvinte“.
Mai categoric, alt student a evocat un fragment din Engels, alt clasic al marxism-leninismului, care spunea că „Basarabia este populată de români şi ea a fost cucerită de Rusia în frunte cu Alexandru, sau, cu alte cuvinte, acesta a fost un jaf curat“. Alţi tineri studioşi erau curioşi să afle de ce nu a intrat în componenţa RSSM la 1940 întreaga Basarabie şi de ce predarea istoriei Moldovei în şcoli era atât de formală, studiindu-se în fond doar istoria Rusiei. O întrebare interesantă a fost formulată de un alt student: de ce alipirea Basarabiei la Rusia era considerată mai progresistă decât Unirea Principatelor la 1859?
A vorbi limba maternă, manifestare de naţionalism
O întrebare pertinentă a fost şi cea referitoare la ceea ce înseamnă să fii cu adevărat naţionalist, mai exact de ce regimul sovietic îi numeşte pe toţi cei care insistă să vorbească în limba lor maternă drept naţionalişti. Alte subiecte abordate de studenţi au fost: abonarea la ziare şi reviste româneşti şi cehe, restricţionată de autorităţile sovietice, deşi era vorba de publicaţii din „ţările socialiste“; ce s-ar fi întâmplat cu Moldova (Basarabia, de fapt) dacă intra în componenţa României după cel de-al Doilea Război Mondial; de ce era persecutat ansamblul vocal-instrumental Noroc; de ce era marginalizat Nicolae Sulac; prin ce se explică plecarea lui Ion Druţă la Moscova.
Concluzii preliminare
Aceste întrebări arată că exprimarea identităţii româneşti era un fenomen larg răspândit şi nu se referea la un grup restrâns de persoane. Totodată, se observă că principalele surse ale „naţionalismului românesc“ în RSSM erau uneori chiar operele clasicilor comunismului Marx şi Engels. Poziţia primului era cunoscută chiar din ediţiile publicate oficial în URSS, iar cea a ultimului era cunoscută graţie publicării la Bucureşti, în 1964, a „Însemnărilor despre români“, care avea circulaţie şi în stânga Prutului.
Întrebările pe care i le-au adresat studenţii lui Iosif Varticean l-au alarmat profund pe Bodiul, încât problema a fost discutată, la insistenţa sa, la o şedinţă specială a Biroului CC al PCM, care şi-a propus să identifice cauzele fenomenului şi să-i pedepsească pe cei vinovaţi. Despre faptul cine erau studenţii de la Politehnică care au formulat asemenea întrebări şi au dat bătăi de cap nomenclaturii comuniste, precum şi cine erau profesorii acestora, dar şi cine se făcea „vinovat“ de situaţie, vom vorbi în materialul următor.
Întrebările adresate de către studenţii de la Institutul Politehnic din Chişinău academicianului Iosif Varticean, la lecţia publică din ianuarie 1971
Ne puteţi informa despre populaţia Chişinăului de azi, concentraţia şi procentul naţionalităţilor de aici?
Cum vedeţi în viitor limba populară orală, dacă vom merge cu un acel temp?
Nu credeţi că noi suntem printre primii care suntem sorbiţi de rusificare din republicile unionale?
În una din monografiile dvs. se vorbeşte despre academicianul român Alexandru Graur, care vorbeşte despre limba moldovenească drept un „dialec“ al limbii române.
Sunteţi mulţumit de nivelul de azi al limbii literare moldoveneşti? Dacă da, atunci cum se explică faptul că dumneavoastră numiţi [de fapt, vorbiţi] în acea monografie despre „abuzul“ unor literaţi din Moldova asupra cuvintelor „româneşti“?
De la Varlaam şi Dosoftei până la 1848 în literatura şi limba moldovenească se vorbeşte de cei mai de căpetenie patriarhi ai limbii şi literaturii , despre limba moldovenească, ca acea română. Oare vom numi câştig acel fapt că ne-am „opintit“ a dezmembra două „dialecte“ ale unei şi aceleiaşi limbi… Oare un Varlaam, un traducător al Testamentului nou din 1648 [greşit, e vorba de Biblia de la Bucureşti din 1688], un Gheorghe Duca cel Bătrân [confuzie, probabil, cu Mircea cel Bătrân], un Cantemir D., M. Costin, [Grigore] Ureche, N. Milescu, un [Gheorghe] Asachi, M. Kogălniceanu, B.P. Hasdeu, [George] Călinescu n-au vorbit din suflet, din izvoare adevărate, numind-o de atâtea ori română. Să negăm noi aceste spirite din care ne tragem obârşia, cu cei care ne afirmăm Europei din sec. XVII în sus? Prea mult „curaj“! Nu puteţi formula actul trecerii Basarabiei la Rusia în 1812? De ce în unele lucrări se vorbeşte de reîntoarcerea Basarabiei la Rusia? Au avut loc atunci, în 1812, apoi în 1917, [19] 18 anchete în [rândurile] poporul[ului] adevărat moldovenesc de-al întreba de autodeterminare? Dar în 1940? Formulaţi-ne [exprimaţi-vă cu privire la] trecerea Bucovinei [de Nord] la Rusia [URSS, în 1940]…
De ce în republicile baltice învăţământul se face în principal în limba maternă? Iar în oraşul Tiraspol din RSSM nu e nicio şcoală moldovenească?
Aţi spus că în Kiev vorbesc în limba ucraineană. Aţi vorbit oare des la Academie [AŞM, Chişinău] în limba dvs.?
Aţi spus că este imperios să provocăm o polemică împotriva teoriilor burgheze. Dar acest lucru nu e posibil fără ajutorul popoarelor. De ce a plecat din popor N. Sulac? Şi de ce a fost interzis ansamblul vocal-instrumental Noroc?
De ce este interzisă abonarea la ziare şi reviste româneşti şi cehe?
De ce tov. [S.N.] Dimitrache [secretarul de partid de la Politehnică] a organizat cenzura bileţelelor trimise?
Cu ce se deosebeşte limba moldovenească de cea română? Ai cui sînt clasicii Eminescu, Hajdeu, Russo, Alecsandri ş.a.?
De ce în anii de după război în literatura moldovenească se rusificau cuvintele?
De ce numim aleea din parcul Puşkin „Aleea clasicilor moldoveni“ dacă cunoaştem bine că mulţi din ei s-au născut şi au trăit în România, au scris în limba română şi se mândreau că erau români (Eminescu „Scrisoarea a III“ ş.a., Alecsandri „Moldova 1851“ ş.a.m.d.).
Trecând cu nişte prieteni ucraineni ([din] Dnepropetrovsk) pe strada centrală a Chişinăului, ei au fost miraţi de firma [inscripţia] Teatrul moldovenesc în numele lui A.S. Puşkin. Am primit întrebarea: „Ce, Moldova n-are oameni de vază?“ Ce credeţi că trebuia să le răspund?
În ce loc al pomului genealogic limba moldovenească şi limba română formează două limbi diferite?
Vă rog să lămuriţi cu cât mai progresistă a fost alipirea Basarabiei de Rusia în 1812 decât unirea principatelor române?
Ce-ar fi fost dacă după al Doilea Război Mondial Moldova ar fi trecut în componenţa României?
Aţi comparat noroadele romanice cu crengile unui copac. Dar dacă o creangă o desparţi de tulpină ea se usucă. Ce puteţi spune la aceasta?
De ce limba moldovenească s-a rusificat şi nu se duce o luptă contra acestui lucru? De ce nu se păstrează limba pur moldovenească?
Ce înseamnă naţionalism? Oare a lupta pentru existenţa limbii materne, pentru o cultură naţională înseamnă a fi naţionalişti?
Spuneţi-mi, vă rog, de ce nu toată Basarabia întră în componenţa RSSM?
l Influenţa unei culturi şi arte asupra alteia nu înseamnă oare falsificarea artei curate naţionale?
Probabil, sunteţi informat câte ore de istoria Moldovei se predă în şcoala medie. Credeţi că ele au creat elevilor concepţia complexă despre istoria neamului nostru? Se învaţă istoria Rusiei în fond.
Aţi vorbit de alipirea Moldovei la Rusia în 1812, dar totuşi Marx numeşte altfel acest proces?
Explicaţi vă rog cuvintele lui Engels, volum 22, pp. 30-31: „Basarabia este populată de români şi ea a fost cucerită de Rusia în frunte cu Alexandru, sau, cu alte cuvinte, acesta a fost un jaf curat“?
Explicaţi vă rog care e diferenţa între limbile moldovenească şi română şi în ce limbă a scris Eminescu, Alecsandri?
Se încarcă comentariile...
