Claudia Motea, actriţa care a cucerit America: „Când aud că cineva este de peste Prut, mi se înmoaie inima”

A jucat pe Broadway şi a ajuns la Hollywood. Şi-a construit o carieră impresionantă peste hotarele ţării, iar zilele acestea se află în Republica Moldova pentru a promova Festivalul de Film Românesc. Claudia Motea a vorbit într-un interviu pentru Adevărul Moldova despre surprizele festivalului din acest an, condiţia artistului în lume şi slăbiciunea pe care o are pentru ţara noastră.

Cu ce gânduri aţi venit în Republica Moldova zilele acestea şi ce prevede programul dumneavoastră?

Am venit numai cu gânduri frumoase, pentru că avem un proiect cinematografic extraordinar, pregătim Festivalul de Film Românesc, de data aceasta sub formula cinematografică de succes „Mari Scriitori, Mari Ecranizări”. Am venit pentru câteva zile pentru a promova acest festival şi pentru a-mi revedea toţi prietenii şi toţi artiştii cu care am colaborat şi anul trecut.

Ce aduce nou cea de-a doua ediţie a Festivalului de Film Românesc?

Festivalul va avea loc în perioada 21-23 mai la cinematograful Odeon, iar tematica de anul acesta ţine de capodoperele literaturii româneşti, după care s-au făcut mari ecranizări. Preşedintele acestui festival este maiestrul Ioan Cărmăzan, care este şi preşedintele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, înfiinţată de regretatul Sergiu Nicolaescu. Directorul general al festivalului este Diana Meţiu, iar eu sunt aici în calitate de director PR. Ne-am spus că lucrurile se fac cel mai bine purtând un dialog direct şi, astfel, am decis să mergem în liceele din Chişinău să le vorbim tinerilor despre aceste producţii, întrucât sunt bazate pe romanele incluse în lista lecturilor pentru examenul de Bacalaureat. Având în vedere acest lucru, sperăm că o mare parte a publicului va fi alcătuită din liceeni şi tineri, dar nu numai. În cadrul Festivalului de Film Românesc vor fi proiectate pelicule de referinţă cu distribuţii de excepţie: „Ciuleandra”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, „Casa din vis”, regia Ioan Cărmăzan, „Cel mai iubit dintre pământeni”, regia Şerban Marinescu, „Felix şi Otilia”, regia Iuliu Maniu şi alte filme ce au ca scop redescoperirea şi renaşterea adevăratelor valori ale neamului românesc.

Cât de familiarizată sunteţi cu teatrul din Republica Moldova şi cu artiştii de aici?

Am o slăbiciune mare pentru Moldova, în general, şi pentru oamenii de aici, nu doar pentru artişti. Când aud că cineva este de peste Prut, mi se înmoaie inima. Este o slăbiciune de suflet. Facem acest festival în parteneriat cu Uniunea Cineaştilor din Republica Moldova, aşa că am avut onoarea şi bucuria să-l cunosc pe preşedintele acestei uniuni, domnul Sergiu Prodan. L-am cunoscut pe directorul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, domnul Petru Hadârcă, pe care îl respect foarte mult şi îl aplaud într-un mod cât se poate de furtunos, pentru că a dus teatrul de aici la români şi pe cel de peste Prut l-a adus aici, în Republica Moldova. A făcut nişte lucruri extraordinare de când este la conducere. Sunt prietenă de suflet cu Zinaida Timofti, un om minunat şi o actriţă care s-a impus pe scena teatrului din Republica Moldova. O cunosc pe Vitalia Grigoriu, pe Octavian Grigoriu, pe Emil Gaju. Sunt prietenă cu Radu Dolgan, de fapt eu am fost acel „matchmaker” pentru el, pentru că soţia lui, Loredana, este una dintre prietenele mele pe viaţă. Eu i-am împreunat pe ei doi (zâmbeşte)!

Aţi locuit şi aţi jucat o perioadă pe scenele teatrelor din Statele Unite ale Americii. Ce le place americanilor să vadă atunci când merg la teatru?

Ei pun accent pe producţiile explozibile, cu tehnică de senzaţie, pe producţii mari, îndeosebi musical-uri. Noi avem un teatru mai tradiţional, un teatru care vine în slujba actorului de cuvânt, unde se pune accent pe dicţie, intonaţie, pe instrumentele de bază ale actorului. Acolo însă totul vine într-o combinaţie mult mai amplă de scenogafie şi regie, care este una mai mult avangardistă. Dacă noi mergem mai mult pe stilul clasic, ei merg pe un stil cât se poate de modern.

Este un lucru cunoscut că salariul unui actor în Republica Moldova este nesemnificativ. Cum trăieşte un actor în Canada sau în America?

Să ştiţi că peste tot e la fel. Aceasta este condiţia artistului oriunde în lume. Nu vorbim acum despre cei care sunt în top şi câştigă sume fabuloase. Din punct de vedere pecuniar, ori eşti în producţii colosale care aduc venituri fantastice, ori intri în slujba acestei arte şi îţi asumi responsabilitatea că, bogat sau sărac, tu îţi vei duce crucea artistică tot timpul.

Aţi participat la cele mai mari festivaluri de teatru din lume şi aţi jucat pe scene faimoase, inclusiv pe Broadway. Cât din succesul dumneavoastră se datorează muncii şi cât la sută revine norocului sau destinului?

Indiferent de faptul că eu aş vrea să cred că Dumnezeu e cu mine şi că mă aflu cumva sub aripa providenţei, pun accent pe muncă şi pe dăruirea mea. M-aş simţi prost dacă aş avea un rezultat fără să fi depus muncă. E bine să fiu însoţită şi de noroc, dar cred că, în primul rând, activitatea mea se datorează muncii, crezului meu în artă şi fiinţei mele. Stanislavski (Constantin Stanislavski, regizor rus - n.a.) spunea să iubeşti arta din tine şi nu pe tine în artă. Dacă mergi pe această linie, te poţi dărui şi dacă te dăruieşti cu credinţă şi iubire, vei avea rezultate.

Cum arată viaţa la Hollywood? V-aţi făcut prieteni printre vedetele din împărăţia filmului?

Într-adevăr, Los Angeles este lumea filmului şi e firesc să vezi actori cunoscuţi pe stradă. Am avut experienţe de acest fel, atunci când mergeam la petreceri sau premiere. De exemplu, l-am văzut pe Brad Pitt, dar nu m-am dus la el să-i zic cât de mult mă bucur să-l cunosc. În perioada în care am locuit acolo, am stat în zona de lângă CBS Studios, iar în blocul meu toţi erau regizori, producători şi actori. Să ştiţi că în Los Angeles în fiecare zi intră 1.000 de artişti. Pe lună, 30.000 de cântăreţi, dansatori şi regizori se perindă prin Los Angeles în căutarea succesului. Am fost în casa asistentului de regie al lui James Cameron, sunt prietenă cu Dennis Dreith, preşedintele Federaţiei Americane a Industriei Muzicii de Film, al cărui nume este legat de producţii uriaşe precum „Familia Adams”, „Braveheart” sau „Jurassik Park”. De altfel, a venit în România de curând şi l-a întâlnit pe maiestrul Ioan Cărmăzan. Lucrăm împreună la un film întitulat „Spovedanii”. Regia va fi semnată de maiestrul Cărmăzan, muzica de Dennis Dreith, iar scenariul îmi aparţine. Este vorba despre o femeie plină de romantism, ajunsă la vârsta a doua, care crede în iubire şi în faptul că va fi împlinită în viaţă prin intermediul unui bărbat. La un moment dat, se spovedeşte la un preot, dar interpretează mesajul acestuia în modul ei. Avem o distribuţie de aur şi suntem în pre-producţie.

Dacă e să analizaţi evoluţia din lumea teatrală, există ceva care vă deranjează la teatrul de astăzi?

Cred că trebuie create mai multe oportunităţi pentru generaţia tânără şi ar trebui găsită o posibilitate prin care să fie invitaţi oameni de teatru, nu neapărat staruri, pentru un schimb de experienţă. Ar fi extraordinar dacă tinerii actori de aici, ar avea oportunitatea de a veni în România şi viceversa. Să pornim de aici pentru început. În momentul când eşti mai bine informat şi ştii mai multe, ai o altă capacitate de a-ţi păstra ţinuta artistică.

Cât de darnic este publicul străin în a oferi aplauze actorului la finalul unei piese de teatru?

Cu siguranţă americanii şi canadienii sunt mult mai rezervaţi, te aplaudă puţin şi gata. Românii sunt explozivi în aplauze. În Republica Moldova încă nu am fost la o piesă de teatru şi nu pot să mă pronunţ. Publicul din America şi Canada pune accent pe spectacole grandioase şi pe filme, e mult mai apreciată industria filmului.