Cheltuieli nejustificate şi venituri de milioane ratate la „Teleradio Moldova”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Publică „Teleradio-Moldova” nu deţine evidenţa contabilă privind costurile suportate pentru fiecare emisiune şi nu deţine date complete privind investiţia banilor pe care îi primeşte din bugetul de stat. În plus, compania a ratat venituri în valoare de 3,1 milioane de lei pentru că nu a încasat banii din prestaţia unor servicii publicitare.

Curtea de Conturi a efectuat un audit în cadrul companiei, privind gestionarea fondurilor publice în anii 2013-2014. Potrivit raportului, în anul 2014 veniturile companiei au constituit 119,6 mln. de lei, înregistrând o tendinţă de creştere. Cele mai multe surse de finanţare vin din bugetul de stat, constituind 69,7% din totalul acestora, adică 83 de milioane de lei.

Suspiciuni de fraudă

Totodată, probele de audit demonstrează că unele procese operaţionale ale companiei sunt ineficiente şi generează iregularităţi. De exemplu, procesele de control intern la gestionarea resurselor patrimoniale şi financiare ar fi irelevante, iar persoanele responsabile de acest sector nu şi-ar exercita competent atribuţiile.

De asemenea, auditul a identificat indici de fraudă prin neacumularea veniturilor din servicii de coproducţie, publicitate, locaţiune şi altele. În anul 2013, din volumul total disponibil pentru plasarea spoturilor publicitare de 65 mii minute, compania a facturat şi înregistrat un volum de emisie de 4.200 minute. Această situaţie indică acordarea serviciilor de publicitate fără facturarea, înregistrarea şi încasarea veniturilor proprii în sumă de 3,1 milioane de lei, ceea ce a dus la ratarea veniturilor din vânzări în aceeaşi sumă. „Potrivit datelor sistemului informaţional oferit de compania terţă AGB Nielsen, care oferă datele de facto ale timpului de plasare a spoturilor difuzate, volumul de emisie a spoturilor publicitare real a fost de 7.200 de minute sau cu 3.000 mai mult”, a explicat Diana Odobescu, raportorul auditului. 

În cadrul şedinţei de audiere a raportului, preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean, a menţionat că astfel de date pot trezi suspiciuni. „Asta ne poate duce cu gândul la acţiuni de fraudă sau corupţie. Poate fi un gând rău, nu învinuim pe nimeni, dar de ce nu au fost facturate aceste venituri?”, s-a întrebat Serafim Urechean. 

La rândul său, directorul financiar al companiei „Teleradio Moldova”, Galina Blanaru, a respins orice aluzie la potenţiale acte de corupţie sau fraudă. „Nu este nicio componentă de corupţie şi nu sunt de acord cu cifrele auditului”, a spus aceasta.

Cheltuieli nejustificate

Conform raportului prezentat, compania „Teleradio-Moldova” ar fi suportat cheltuieli nejustificate de 0,6 milioane de lei şi, totodată, ar scoate în evidenţă faptul că în anul 2013 aceasta a înregistrat profit nerepartizat  în valoare de 72,5 milioane de lei. 

Stocurile de bunuri reprezintă o altă problemă, atenţionează auditorii. Auditul denotă că stocurile înregistrate în ultima zi a anului 2014, în valoare de 5,2 milioane de lei, nu reflectă situaţia reală a acestora. Cu referire la cheltuielile aferente retribuirii muncii, auditul a constatat neconformităţi, ceea ce a condiţionat majorarea cheltuielilor la acest capitol cu 1,7 milioane de lei şi, respectiv, atragerea alocaţiilor suplimentare din bugetul de stat. 

Şi în procesul de achiziţii s-au stabilit anumite neregului. Filmele şi produsele media din ţări străine au fost achiziţionate în lipsa documentelor ce ar justifica dreptul de difuzare a respectivelor materiale pe teritoriul Republicii Moldova.

În concluzie, autorii auditului susţin că „Teleradio Moldova” nu duce evidenţa costurilor pentru emisiuni, ceea ce nu permite motivarea personalului şi un diagnostic financiar corect care ar putea îmbunătăţi situaţia economică a companiei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite