Un premiu nobil: o pakistaneză şi un indian au primit Nobelul pentru Pace, în ciuda luptelor teritoriale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violenţele se intensifică în Kashmir FOTO AP / În imagine: civil rănit în satul Samba din India, situat la graniţa cu Pakistanul, în confruntările teritoriale dintre state din data de 8 octombrie
Violenţele se intensifică în Kashmir FOTO AP / În imagine: civil rănit în satul Samba din India, situat la graniţa cu Pakistanul, în confruntările teritoriale dintre state din data de 8 octombrie

Este un pic ironic că, în zilele dinaintea anunţului făcut de Comitetul Premiilor Nobel privind acordarea Premiului pentru Pace unui indian şi unei pakistaneze, armatele Indiei şi Pakistanului s-au confruntat privind graniţa din Kashmir. În ultima săptămână, ambele ţări au încălcat sistematic armistiţiul lung de un deceniu, omorând soldaţi şi civili. Până acum, numărul morţilor din ultimul schimb de focuri ar fi de 18.

În Oslo, atenţia este acordată celor doi câştigători ai Premiului Nobel pentru Pace. Comitetul a reuşit să întoarcă privirile lumii către doi oameni, după ce doi ani la rând premiul a fost acordat instituţiilor (Uniunea Europeană în 2012, şi Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice în 2013), notează „The Economist“.

De partea pakistaneză, o avem pe Malala Yousafzai care, la doar 17 ani, este cel mai tânăr câştigător al Premiului Nobel. Ea este fata care, în 2012, a fost împuşcată în gât şi în cap în timp ce se întorcea de la şcoală. Talibanii pakistanezi au recunoscut fapta. Un purtător de cuvânt de-al extremiştilor a spus că ea a fost special vizată din cauză că „împrăştia ideologie seculară“. Malala a arătat un curaj imens în faţa extremiştilor religioşi care devin din ce în ce mai proeminenţi în Pakistan.   

De partea indiană, îl avem pe mult mai puţin cunoscutul Kailash Satyarthi. Campaniile sale împotriva sclaviei copiilor din India, prin grupul său „Bachpan Bachao Andolan“ (Mişcarea pentru Salvarea Copiilor), înfiinţat în 1980, au condus la salvarea a 80.000 de copii din India, copii aflaţi într-o formă sau alta de sclavie. Printre cele mai obişnuite forme de exploatare a copiilor indieni este şi munca forţată a copiilor oferiţi ca garanţie pentru datoriile părinţilor. Satyarthi a spus că milioane de copii sunt supuşi traficului în India şi că zeci de milioane sunt folosiţi la o formă sau alta de muncă forţată, în ferme, ca servitori în casă, la ţesut covoare şi multe altele. Aceşti copii îşi desfăşoară activitatea în condiţii îngrozitoare.

Malala FOTO AP

Oare faptul că Premiul Nobel pentru Pace s-a acordat, la comun, unui indian şi unei pakistaneze va încuraja relaţiile dintre cele două ţări?, se întreabă jurnaliştii „The Economist“.

Foto dreapta: pakistaneza Malala Yousafzai (sursă AP)

Comitetul premiilor Nobel poate speră să se întâmple asta, deşi niciunul dintre cei doi premiaţi nu a făcut campanie pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre India şi Pakistan. 

Au mai existat şi alţi premianţi Nobel care au fost răsplătiţi în comun, de exemplu Nelson Mandela şi F.W. De Klerk în Africa de Sud, sau John Hume şi David Trimble din Irlanda de Nord. Dar, în acele cazuri, perechea era răsplătită pentru eforturile făcute să calmeze conflicte lungi.

Kailash Satyarthi Nobel FOTO AP

Foto dreapta: indianul  Kailash Satyarthi (sursă AP)

În cazul Premiului Nobel pentru Pace din 2014, deşi premianţii sunt amândoi din Asia de Sud şi amândoi promovează interesele copiilor, nu prea există motive să credem că va avea loc o detensionare în regiune. Alţii vor trebui să lucreze la pacea dintre cele două puteri nucleare. Nu există nicio îndoială că cei care iau decizia privind câştigătorii premiului Nobel pentru Pace vor fi îmboldiţi să ofere un alt premiu unei perechi din Asia de Sud, dacă nu se va face niciun progres în acea zonă, conchide „The Economist“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite