Thailanda solicită scuze Iranului după incidentul cu nava comercială lovită în Strâmtoarea Ormuz
0Ministerul de Externe al Thailandei a declarat joi, 12 martie, că a solicitat explicații și scuze după ce o navă thailandeză a fost atacată, cu o zi înainte, în Strâmtoarea Ormuz.

„DPS Sirilak s-a întâlnit cu ambasadorul Iranului pentru a ridica problema incidentului în care nava cargo sub pavilion thailandez „Mayuree Naree” a fost lovită și avariată în Strâmtoarea Ormuz.
Thailanda și-a exprimat cel mai ferm protest și a solicitat autorităților iraniene să emită o declarație de scuze și să clarifice circumstanțele incidentului. De asemenea, Thailanda a făcut apel la toate părțile să dea dovadă de reținere, să revină la dialogul diplomatic și să asigure siguranța civililor”, transmite ministerul.
Incidentul s-a produs miercuri, 11 martie, în Strâmtoarea Ormuz, în apropierea Omanului, când Mayuree Naree, parte a flotei Precious Shipping cu sediul în Bangkok, a fost lovită de un proiectil neidentificat.
Impactul a avut loc în timp ce nava se afla la aproximativ 11 mile nautice de coasta Omanului şi a provocat un incendiu la bord, ceea ce a dus la evacuarea parțială a echipajului.
Fotografiile și imaginile publicate de autoritățile thailandeze arată pagubele de la bord și fumul dens care ieșea de la nava grav avariată.
Din cei 23 de membri ai echipajului, 20 au fost evacuați imediat și aduși în siguranță pe țărm, în Khasab, Oman. Cei trei rămași, surprinși în sala motoarelor de explozie, continuă să fie blocați, iar autoritățile locale și thailandeze coordonează operațiunea de salvare.
Marina Regală Thailandeză a acționat rapid după primirea raportului inițial. Amiralul Thadawut Thadpitakkul, șeful Statului Major al Marinei, a confirmat că unitățile militare thailandeze din Bahrain au folosit canale diplomatice pentru a coordona intervenția cu autoritățile din Oman.























































