Teroarea din închisorile siriene: poveştile celor care au simţit din nou gustul libertăţii

Într-o zi de ianuarie, Mada al-Zoabi a ieşit afară să se joace în zăpadă, pe una dintre străzile Damascului, când apariţia tatălui ei a luat-o prin surprindere.

Mada şi-a recunoscut cu greu tatăl, după ce nu îl mai văzuse aproape o lună. „Ne-am îmbrăţişat strâns“, povesteşte Zaidoun Zoabi, unul dintre criticii guvernului sirian.

Zaidoun a petrecut 26 de zile într-o închisoare, iar când a fost eliberat arăta „ca o fantomă“, se arată într-un articol publicat pe site-ul cnn.com. Sănătatea lui se degradase şi slăbise peste 18 kilograme.

„Mâncam o bucată de pâine dimineaţa şi apoi trei măsline. În fiecare zi, mureau cinci, şase oameni“, a povestit Zaidoun într-un interviu recent acordat postului CNN.

„Nu mor torturaţi. Tortura e acolo. Nu voi vorbi despre tortura fizică, pentru că este ceva trivial în comparaţie cu tortura sufletească. Imaginaţi-vă doar că nu vă puteţi mişca deloc în 24 de ore, că ţi se permite să mergi la toaletă doar de două ori pe zi, că numără până la zece şi trebuie să ieşi“, spune el.

Zaidoun a povestit că a fost înghesuit într-o încăpere de 21 de metri pătraţi, laolaltă cu alţi 91 de bărbaţi.

Activistul în vârstă de 39 de ani a fost reţinut în decembrie.

„Nu e o închisoare, este o fabrică de nebunie şi moarte... În primul rând, nu ştii când vei scăpa. Stai într-un loc şi nu există acuzaţii reale care ţi se aduc. Te ţin pe o perioadă nedeterminată. Stai pur şi simplu acolo şi aştepţi îndurare“, povesteşte Zaidoun.

Există zeci de mărturii asemănătoare cu a sa.

Fratele său în vârstă de 22 de ani, Soheib, a fost arestat odată cu el şi a rămas închis. Despre soarta lui nu s-a mai aflat aproape nimic.

„Este cea mai paşnică şi inocentă persoană pe care ai putea să o cunoşti. Este un tip de treabă, cum spunea şi mama mea... îţi poţi imagina că încă poartă aceleaşi haine?“, le-a mai spus Zaidoun celor de la CNN.

Nimeni nu ştie cu siguranţă câţi deţinuţi se află în închisorile siriene. Opoziţia siriană a solicitat recent eliberarea prizonierilor, ca o primă condiţie înaintea începerii negocierilor cu guvernul. Se crede că numărul deţinuţilor ar depăşi 160.000.

Oficialii regimului sirian susţin că numărul este exagerat, iar deţinuţii „care nu au mâinile pătate de sânge“ sunt eliberaţi în fiecare zi, dar activiştii contestă aceste declaraţii.

„Singura acuzaţie care i se poate aduce este că e fratele meu“, spune Zaidoun, care doreşte eliberarea lui Soheib.

„Nu e nevoie de justificare pentru a aresta pe cineva în Siria“, declară el.

O prietenă de familie de-ale lui Zaidoun, Keffah Ali Deeb, a fost arestată în august cu un prieten apropiat care este încă închis.

Keffah a petrecut 18 zile într-un centru de detenţie, fiind  singura femeie de acolo . Ea povesteşte că nu a fost torturată fizic, dar spune că tot ce a îndurat a fost chiar mai rău. În fiecare zi, auzea cum erau torturaţi alţi prizonieri.

Povestea unuia dintre cei care erau închişi într-o celulă vecină cu a sa o va bântui toată viaţa.

„Am fost închisă în timpul Ramadanului şi era un prizonier care părea a fi în vârstă. Îl auzeam din când în când cum ciocănea la uşă, implorând paznicii să îi dea un strop de apă“, povesteşte ea.

Keffah spune că bărbatul a fost lăsat să bea apă în cele din urmă, dar în tot acel timp a fost bătut şi înjurat. Când a terminat de băut apă, omul le-a mulţumit paznicilor.

„Stăteam ghemuită într-un colţ din celula mea şi plângeam, gândindu-mă la ce îi făceau acelui om“, arată ea. În cele din urmă, bărbatul a fost eliberat, iar cei care îl reţinuseră au recunoscut că făcuseră o greşeală.

„Toate astea! Prin tot ce a trecut! A fost o greşeală? Voi muri şi nu îi voi uita niciodată chipul!“, spune ea.

Keffah şi Zaidoun au fost printre zecile de mii de sirieni care au ieşit în stradă în 2011, în ceea ce a început ca un protest paşnic, după care unii manifestanţi au început să se înarmeze.

Şi ea şi Zaidoun se opun intervenţiei din partea străinilor. Ei cred că se poate ajunge la un acord pentru încetarea violenţelor şi vor ca Siria să devină un stat democratic.

Între timp, familiile prizonierilor petrec săptămâni şi luni întregi căutându-i pe cei dragi, fără să ştie dacă mai trăiesc.

În centrul în care a fost închis Zaidoun, el povesteşte că erau aduşi prizonieri cu vârste cuprinse între 13 şi 75 de ani. Mulţi sunt forţaţi să mărturisească crime pe care nu le-au comis, povestesc cei doi.

Zaidoun şi Keffah cunosc riscurile la care se expun dacă discută despre toate astea.

„Sigur că mi-e teamă, dar am început o călătorie şi nu ne mai întoarcem înapoi. Ar fi un act de trădare faţă de cei care şi-au pierdut vieţile“, crede Zaidoun.

Keffah e de părere că are o datorie faţă de viitoarele generaţii.

„Vreau să vină ziua în care o altă generaţie are o viaţă mai bună decât cea pe care am avut-o noi“, spune ea.

„Pentru mine, tatăl meu, generaţia lui şi cea dinainte sunt generaţii de criminali, deoarece toţi au tăcut. Imaginaţi-vă că noi păstrăm tăcerea, lăsând această moştenire copiilor noştri!“