Sudanul, în pragul foametei. Locuitorii recurg la gesturi extreme pentru a supraviețui

Aproape cinci milioane de oameni sunt în prag de foamete în Sudan, în condițiile în care războiul civil din această țară durează de peste un an de zile.  Oficialii din domeniul asistenței umanitare spun că părțile beligerante, armata și Forțele de Sprijin Rapid, jefuiesc ajutoarele sau le împiedică să ajungă în zonele în care foametea se instalează, relatează Reuters.

Copiii din taberele de refugiați suferă de malnutriție FOTO EPA-EFE

În unele zone din Sudan, precum în tabăra de refugiați Al Lait, în Dafurul de Nord, există atât de puțină hrană,  încât oamenii iau măsuri extreme pentru a supraviețui.

Garang Achien Akok este unul dintre miile de noi sosiți. Împreună cu soții și cei cinci copii ai lor și-au abandonat casa din regiunea de sud Kordofan, după ce milițiile arabe pe cămile le-a luat cu asalt satul și le-au incendiat coliba, a spus el.

Akok, 41 de ani, nu are de lucru și nu-și poate hrăni familia. Uneori, trec două sau trei zile fără să mănânce. Când se întâmplă asta, povestește el, urmărește neputincios cum soția și copiii lui sapă gropi în pământ cu un băț, își strecoară mâinile înăuntru și apucă niște pământ. Apoi formează din el o minge, o pun în gură și o înghit cu apă.

„Le tot spun să nu o facă, dar le este foame”, a spus el. „Nu pot face nimic”.

Foamea și foamea se răspândesc în Sudan, deoarece războiul care a izbucnit în aprilie anul trecut între armata sudaneză și forțele paramilitare de Sprijin Rapidă (RSF) nu dă semne de atenuare.

Sudanul, în prag de foamete

Părți din Sudan sunt în pragul foametei – o criză  provocată de om. Agricultura a fost devastată, deoarece fermierilor li s-au furat recoltele de către RSF și au fost nevoiți să fugă de pe pământurile din cauza violențelor. Foamea, nu doar luptele, provoacă acum strămutările, pe măsură ce sudanezii își părăsesc casele în căutarea hranei.

Centrele cheie de ajutor au fost jefuite de RSF și milițiile aliate. Iar ajutorul internațional care sosește în Sudan este blocat de armată să ajungă la oamenii din zonele în care s-a instalat foametea.

„Războiul Sudanului a creat cea mai mare criză a foametei din lume”, a spus Anette Hoffmann, autoarea unui raport despre urgența alimentară din Sudan, realizat de think tank-ul Clingendael din Țările de Jos. „Vom vedea probabil o foamete pe care nu am mai văzut-o de zeci de ani.”

Sudanezii iau măsuri din ce în ce mai disperate pentru a supraviețui. În Darfurul de Vest, fermierii ale căror terenuri au fost jefuite de RSF au mâncat semințele pe care le-au cumpărat pentru a le planta, deoarece au rămas fără hrană. În regiunea Kordofan, oamenii și-au vândut mobila și hainele pentru a obține bani pentru mâncare. În Khartoum, locuitorii asediați în casele lor au cules frunzele din copaci pe care le-au fiert și consumat.

Aproape 18 milioane de oameni din Sudan – mai mult de o treime din cei 49 de milioane de locuitori ai națiunii – se confruntă cu „niveluri ridicate de insecuritate alimentară acută”, conform Clasificării Fazei Securității Alimentare Integrate (IPC), un monitor al foamei recunoscut la nivel mondial. IPC estimează , de asemenea , că din acest grup, aproape cinci milioane de oameni sunt la un pas de foamete.

În unele locuri, oamenii deja mor. Medicii Fara Frontiere a raportat ca un copil moare in medie la fiecare doua ore in vasta tabara de persoane strămutate Zamzam din Darfurul de Nord ca urmare a bolilor si a malnutritiei.

În ciuda adâncirii crizei alimentare, situația din Sudan a atras mai puțină atenție la nivel internațional decât alte urgențe umanitare în țări precum Ucraina și Gaza. Unii observatori au numit conflictul din Sudan „războiul uitat”.

„Cea mai mare provocare a noastră este finanțarea și lipsa de atenție față de Sudan”, a spus Chessa Latifi, consilier principal de programe în sănătatea globală la organizația de ajutor Project HOPE.

Presiunea internațională asupra părților în conflict nu a reușit până acum să rezolve problema blocajului ajutorului. Isobel Coleman, administrator adjunct al USAID, agenția de ajutor a guvernului SUA, a subliniat că șeful armatei sudaneze, generalul Abdel Fattah al-Burhan, și liderul RSF, generalul Mohamed Hamdan Dagalo, sunt responsabili pentru că ajutorul nu ajunge la oameni.

„Această amenințare de foamete planează asupra lor”, a spus ea pentru Reuters. „Oamenii mor literalmente pe zi ce trece din cauza lipsei de acces la alimente și alte produse esențiale.”

Ministerul de Externe al Sudanului, parte a guvernului condus de armată, a declarat că se angajează să faciliteze livrarea ajutoarelor și a acuzat RSF că jefuiește și blochează ajutorul. Generalul locotenent Ibrahim Jaber, comandantul secund al armatei, a spus că Sudanul „nu va aluneca în foamete” și are „mai mult decât are nevoie”. Unii rezidenți din Khartoum au spus că armata a oferit uneori cantități limitate de ajutor alimentar în timpul luptelor.

RSF a negat jafurile, declarând că orice actor necinstiți din rândurile sale va fi tras la răspundere și a învinuit armata pentru obstrucția livrării de ajutor.

Nu doar sudanezii săraci mor de foame

Deprivarea nu se limitează la săraci. Chiar înainte de război, Sudanul se confrunta cu o sărăcie larg răspândită și o foamete în creștere. Acum, Sudanul a devenit cea mai mare criză a strămutaților, cu una din opt persoane strămutate în întreaga lume, spune Națiunile Unite. Iar economia a fost distrusă de lupte, afectând pe toată lumea.

Aproape jumătate din populație este șomeră, potrivit Fondului Monetar Internațional. Sistemul bancar formal s-a prăbușit, lăsând oamenii fără acces la bani. Întreruperea telecomunicațiilor i-a privat pe oameni de un element cheie de salvare sub forma transferurilor de bani online. Potrivit lui Jibril Ibrahim, ministrul de finanțe al Sudanului, economia s-a contractat cu 40% din cauza războiului.

În cartierele de clasă mijlocie din Khartoum, viața a devenit o luptă zilnică pentru supraviețuire, definită de foame și frică, în timp ce oamenii se trezesc în mijlocul încleștărilor între armată și RSF.

Pentru Lina Mohammed Hassan și familia ei, foamea a pus stăpânire încetul cu încetul.

După izbucnirea războiului anul trecut, în jurul casei lui Hassan din cartierul Omdurman din Banat au plouat mortiere. Au fost zile în care bombardamentul începea la ora 5 dimineața și dura toată ziua, a spus Hassan, în vârstă de 32 de ani. Să te aventurezi afară pentru a căuta mâncare a devenit riscant.

RSF a asediat zone din întreaga capitală, cum ar fi Banatul, situat în apropierea bazelor armatei sudaneze, într-un efort de a strâmtora trupele care încearcă să împiedice înaintea paramilitarilor. Mâncarea a început să dispară. Piețele au fost distruse de lupte. Locuitorii au spus că oamenii au rămas fără numerar după ce băncile din Khartoum au fost jefuite de miliția RSF, care au fugit cu mormane de bancnote și aur. RSF a negat că a fost implicat în jaf.

În curând, Hassan și familia ei extinsă de 11  supraviețuiau în mare parte cu o dietă de linte și orez. „Chiar și astea au fost greu de obținut, deoarece prețurile erau de cinci ori mai mari decât în mod normal”, a spus ea.

Până în noiembrie, forțele RSF întrerupseră curentul electric, precum și conducta principală de apă către Banat, au spus locuitorii. Soldații de la o bază armată din apropiere și civilii au început să vâneze pisici pentru a mânca. Femeile care transportau alimente au fost percheziţionate la punctele de control RSF, acuzate că sprijină armata, bătute şi agresate sexual, a spus Hassan.

Pachetele de mâncare distribuite din aer de armată în cartier au făcut o mică diferență. „Pachetele s-au rupt când au lovit pământul”, a spus ea. „Mâncarea s-a amestecat cu praful.” De-a lungul timpului, „a devenit imposibil de obținut ceva, bani sau mâncare”.

Hassan a spus că soldații își împărțeau uneori mâncarea cu copiii din familia ei, dar ajutorul a fost limitat. Ea și ceilalți adulți au început să sară peste mese, uneori timp de două zile consecutiv, pentru ca copiii să poată mânca. Frunze de copaci fierte în apă și stropite cu condimente au devenit parte din dieta lor.

„Am încercat să evităm să culegem frunzele din copacii otrăvitori”, a spus ea. „Am folosit doar frunze de mango, lămâie și guava. Copiii le-ar mânca. Nu au putut spune nu pentru că le era nespus de foame.”

La sfârșitul lunii februarie, după ce armata a făcut progrese în Banat, Hassan și familia ei au reușit să fugă într-o parte din Omdurman aflat sub controlul armatei sudaneze. Ea a vorbit cu Reuters luna trecută într-un apartament de acolo.

Oamenii au rămas captivi în mai mult de o duzină de districte din Khartoum. O autoritate globală privind insecuritatea alimentară, Rețeaua de sisteme de avertizare timpurie a foametei, a raportat în martie că zonele din capitală sunt expuse „riscului de foamete”, deoarece părțile în conflict „au folosit tactici asemănătoare asediului pentru a întrerupe livrările oponentului lor”.

Pe măsură ce foamea stăpânește din ce în ce mai mulți sudanezi, agențiile internaționale de ajutor se luptă să aducă alimente și medicamente în zonele în care oamenii sunt bolnavi și mor de foame.

Poate dura până la 40 de zile pentru ca un camion de ajutor să ajungă în Darfur din Port Sudan, în est, unde este depozitat cea mai mare parte a ajutorului, potrivit Justin Brady, șeful Sudanului OCHA, biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare. Întârzierile se produc și din cauza „obținerii permisiunilor de călătorie necesare”, a spus el. Vehiculele de ajutor trebuie să traverseze mai multe zone controlate de diferite grupuri, inclusiv RSF, bande criminale și membri ai tribului.

Tabăra Al Lait, unde oamenii au mâncat pământ, este doar una dintr-un grup de 13 tabere de refugiați dintr-o zonă îndepărtată din Darfurul de Nord, unde locuitorii au recurs la consumul de pământ și frunze de copac, potrivit rezidenților, medicilor și lucrătorilor care au vorbit cu Reuters.

Locuitorii inițiali ai taberelor au fost refugiați din Sudanul de Sud care au fugit de conflict și foamete. Lor li s-au alăturat acum mii de sudanezi strămutați care fug in calea luptelor

Faisal Mohammed, care lucrează pentru Organizația Sahari pentru Dezvoltare, un grup local de ajutor, a spus că i-a fost greu să creadă că oamenii mănâncă pământ până când l-a văzut el însuși în mai multe tabere. „Când stomacul este gol, oamenii încearcă să-l umple cu orice”, a spus el.