Protestele studențești din Iran iau amploare: „Sălile noastre de curs sunt goale pentru că cimitirele sunt pline”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un val de activism studențesc care adoptă simbolurile pre-revoluționare „Leul și Soarele” s-a extins în mai multe universități importante din Iran, în a treia zi de manifestații împotriva regimului, relatează Iran International.

Memorial la Teheran pentru victimele protestelor-antiguvernamentale FOTO EPA-EFE
Memorial la Teheran pentru victimele protestelor-antiguvernamentale FOTO EPA-EFE

Studenți de la Universitatea din Teheran, Universitatea de Tehnologie Amirkabir și Universitatea de Tehnologie din Isfahan au anunțat formarea unor asociații „Leul și Soarele”, publicând declarații prin care cer guvernare seculară, integritate teritorială și alegeri libere. De asemenea, aceștia și-au exprimat sprijinul pentru prințul Reza Pahlavi, aflat în exil, ca posibilă figură de tranziție.

În declarația publicată de studenții Universitatea din Teheran, aceștia afirmă că iau poziție „în solidaritate cu poporul Iranului” și în memoria celor uciși în protestele recente, inclusiv patru studenți ai universității. Declarații similare au fost emise de studenți de la Universitatea Allameh Tabatabaei, Universitatea de Știință și Tehnologie din Iran, precum și de o filială a Universității Islamice Azad din Sari.

Înregistrări video distribuite online arată studenți arborând steagul „Leul și Soarele” în campus și scandând sloganuri precum „Javid Shah” (Trăiască Șahul), „Moarte dictatorului”, „Femeie, Viață, Libertate” și „Nici Gaza, nici Liban, viața mea pentru Iran”. Unii protestatari au menționat denumirile universităților anterioare Revoluției Islamice din 1979.

La Universitatea Al-Zahra, manifestanții au cerut revenirea la numele de dinainte de revoluție, și anume Universitatea Farah Pahlavi. Cu o zi mai devreme, la Universitatea de Tehnologie Sharif, studenții au formulat cereri similare pentru restabilirea fostei denumiri, Aryamehr, titlu folosit de Mohammad Reza Pahlavi înainte de răsturnarea monarhiei.

În mai multe cazuri, protestatarii au ars steagul Republicii Islamice.

În paralel, studenți pro-guvernamentali afiliați organizației Basij au organizat contramanifestații în unele campusuri, unde au ars steaguri ale Statelor Unite și Israelului și au scandat sloganuri precum „Moarte Șahului”, expresie asociată revoluției din 1979 prin care atatollahul Ali Khamenei a preluat puterea în Iran.

Pe măsură ce demonstrațiile s-au extins, autoritățile universitare și forțele de securitate au semnalat o reacție mai fermă. Masoud Tajrishi, președintele Universității de Tehnologie Sharif, a calificat adunările drept „ilegale” și a avertizat că autoritățile judiciare ar putea interveni.

„Procurorul a spus că aceasta nu este doar o chestiune universitară și că trebuie să intervenim”, a declarat Tajrishi, adăugând că unor studenți li s-a interzis deja accesul în campus și că universitatea ar putea trece integral la cursuri online dacă tulburările continuă.

La Universitatea Beheshti din Teheran, forțele de securitate ar fi percheziționat camerele din cămine duminică seara pentru a identifica și reține studenți implicați în proteste. Unii studenți au afirmat că au primit mesaje text prin care erau informați că au fost deschise dosare disciplinare și că sunt suspendați temporar până la decizia comisiilor competente.

În Mashhad, studenți de la universități locale au declarat că participanții la mitinguri au fost amenințați cu exmatricularea. La Universitatea Amirkabir, înregistrări video par să arate confruntări între protestatari și membri ai forței paramilitare Basij, studenții acuzându-i pe aceștia că încearcă să perturbe ceea ce au descris drept adunări pașnice.

Protestele reprezintă una dintre cele mai vizibile mișcări studențești din ultimele luni și reflectă tensiunile politice persistente și diviziunile profunde din societatea iraniană.

Mărturii ale studenților

La mai bine de 45 de zile după reprimarea violentă a protestelor din ianuarie, care au dus la moartea a mii de protestatari, studenți din mai multe universități iraniene au reluat demonstrațiile, sfidând o prezență puternică a forțelor de securitate odată cu începerea noului semestru, sâmbătă, relatează The Guardian.

Studenții s-au adunat în campusuri din Teheran și din orașul nord-estic Mashhad, scandând sloganuri antiguvernamentale și boicotând cursurile. Martorii au descris prezența unor agenți în civil staționați în fața porților universităților, precum și a forțelor de securitate care monitorizau campusurile,

„Sălile noastre de curs sunt goale pentru că cimitirele sunt pline”, a declarat Hossein, student în vârstă de 21 de ani la Universitatea din Teheran, explicând că studenții refuză să participe la cursuri în memoria prietenilor și colegilor uciși în cursul protestelor de stradă din ianuarie. „Pentru ei … am decis să boicotăm cursurile.”

„Ei spun că au vărsat sângele celor susținuți de străini”, a adăugat Hossein, făcând aluzie la etichetarea disidenților de către regim drept agenți ai puterilor străine. „Dar știm că regimul nu mai poate ucide studenți în campus și să ne numească teroriști... Nu ne este frică că ne vom pierde viața. Suntem cu toții dispuși să ne punem viețile la bătaie, astfel încât cel puțin următoarele generații ale acestei țări să trăiască în libertate și pace.”

Noile demonstrații marchează primele proteste de amploare în campusuri de la protestele înăbușite violent de luna trecută, deși în ultimele săptămâni au avut loc manifestații de mai mică amploare. Studenții la medicină au organizat anterior acțiuni de protest prin care au cerut eliberarea cadrelor medicale reținute.

Potrivit organizației Human Rights Activists News Agency (HRANA), cu sediul în SUA, cel puțin 7.000 de persoane au fost confirmate ca fiind ucise în timpul represiunii guvernamentale din ianuarie, iar alte mii de decese sunt încă în curs de investigare. Alte estimări ale unor cadre medicale sugerează că bilanțul ar putea fi semnificativ mai mare. HRANA a raportat, de asemenea, peste 53.000 de arestări la nivel național, inclusiv sute de studenți. Autoritățile iraniene nu au confirmat public aceste cifre.

Înregistrări video distribuite online arată studenți scandând sloganuri împotriva regimului și, în unele cazuri, confruntându-se cu membri ai Basij, o forță paramilitară alcătuită din voluntari. La Universitatea din Teheran și la Universitatea de Tehnologie Sharif, confruntările ar fi degenerat în violențe fizice, mai multe persoane fiind rănite de ambele părți.

Leyla, studentă la Universitatea Sharif, a spus că ceea ce a început ca o veghe tăcută s-a transformat rapid într-un protest. „Nimeni nu poate suporta atâta durere”, a declarat ea, adăugând că adunarea nu fusese planificată în prealabil. „Chiar dacă nu va duce la ceva concret, este simbolic: arată că nu au reușit să reducă la tăcere cetățenii.”

În Mashhad, studenții au descris scene similare de doliu și rezistență. Reza, student la o universitate din oraș, a subliniat că durerea provocată de pierderea colegilor a alimentat protestele. „Când societatea este în doliu, durerea și furia se simt și în universități”, a spus el. „Nimic nu este normal. Nimic nu va reveni la cum era înainte de 8 ianuarie.”

În ciuda temerilor privind eventuale represalii, studenții spun că solidaritatea le-a dat curajul să continue. „Mulți dintre noi suntem speriați”, a spus Reza. „Dar când ne adunăm și devenim o mulțime vizibilă, frica dispare.”

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite