Presedintia franceza a UE - între NU-ul irlandez si ego-ul lui Sarkozy

Uniunea Europeana are pentru urmatoarele sase luni patru mari prioritati, dar mai întâi trebuie sa depaseasca impasul creat de respingerea tratatului de la Lisabona de catre irlandezi.

Uniunea Europeana are pentru urmatoarele sase luni patru mari prioritati, dar mai întâi trebuie sa depaseasca impasul creat de respingerea tratatului de la Lisabona de catre irlandezi. Nicolas Sarkozy va trebui sa-si foloseasca puterea de seductie si sa îi convinga pe cei care au ezitari.

Chiar în prima zi de "presedinte UE" Nicolas Sarkozy a primit o veste proasta de la Varsovia. seful statului polonez considera ca e inutil sa mai ratifice tratatul de la Lisabona, în urma refuzului irlandezilor de a-l adopta.

Lech Kaczynski practica astfel sportul lui favorit: cel de a pune bete în roate constructiei europene, sport pe care l-a practicat cu succes cât timp la cârma guvernului s-a aflat fratele sau, Jaroslaw.

Neplacut moment pentru Sarkozy, care numai de problema poloneza nu mai avea nevoie dupa esecul referendumului irlandez si amenintarile de boicot care vin din Cehia. Euroscepticul presedinte ceh, Vaclav Klaus, a declarat sus si tare ca tratatul de la Lisabona este "mort", bucurându-se de apropiatele funeralii.

În aceste conditii, toata schema dupa care urma sa se desfasoare presedintia franceza este rasturnata. Potrivit planului initial, Tratatul de la Lisabona urma sa intre în vigoare la 1 ianuarie 2009.

Asta însemna crearea unor noi posturi si institutii, iar Sarkozy era fericit sa stie ca poate juca un rol important în numirea noilor reprezentanti: sa fie Jean Claude Junker, premierul luxemburghez, presedintele Uniunii Europene? sau danezul Rasmussen? ori poate Tony Blair, fostul premier britanic? Aceste întrebari nu îsi mai au rostul. Sarkozy trebuie sa joace acum rolul pompierului, sa intervina de urgenta si sa încerce sa gaseasca un raspuns la întrebarea cruciala: ce viitor pentru Europa?

Depasirea crizelor

Chiar, ce viitor? Unii spun ca, dupa respingerea Tratatului de la Lisabona de catre irlandezi, documentul trebuie îngropat. Europa nu are înca puterea de a deveni o constructie politica importanta si trebuie sa se margineasca la rolul care a consacrat-o: cel de comunitate economica.

Altii amintesc ca, dimpotriva, toate progresele Europei s-au facut în urma unor crize. Cine ar fi crezut, la începutul anilor '90, dupa ce Danemarca a respins Tratatul de la Maastricht, ca euro va mai deveni moneda Uniunii Europene? si iata ca azi, în multe tari din UE facem cumparaturi în euro. E drept, nu din 2000, cum era prevazut initial, ci din 2002.

La scara istorica, doi ani nu înseamna nimic. La fel se va întâmpla si cu Tratatul de la Lisabona, spun optimistii: pâna la urma, Polonia si Cehia îl vor ratifica, Irlanda va gasi si ea un aranjament, iar tratatul va intra în vigoare, Nicolas Sarkozy va trebui sa îsi foloseasca puterea de seductie si sa îi convinga pe cei care au ezitari, asa cum a facut-o anul trecut la Bruxelles tot cu Lech Kaczynski, care nu voia sa semneze Tratatul de la Lisabona.

Dincolo de încercarea de a reporni motorul european pe termen lung, cu ce se va ocupa presedintia franceza? Dosarele prioritare sunt patru: Agricultura, Apararea europeana, Protectia Mediului si Imigratia.

La capitolul agricultura, Franta e convinsa ca raspunsul european la actuala criza alimentara înseamna pastrarea si chiar întarirea Politicii Agricole Comune - o politica de subventii masive pentru agricultorii europeni, care înghite cam 40% din bugetul european.

La al doilea capitol, Parisul doreste ca statele UE sa aloce bugete mai mari sistemului european de aparare, vrea înfiintarea unei piete comune a echipamentelor militare si o strategie de securitate europeana modernizata.

În ceea ce priveste energia, Franta doreste semnarea unui nou acord privind reducerea gazelor cu efect de sera, revizuirea actualului sistem de cote de emisii de CO2 si militeaza pentru adoptarea energiei nucleare, sector în care Parisul este campion european. În fine, capitolul imigratie înseamna adoptarea unui "pact european al imigratiei si azilului", care prevede coordonarea proiectelor europene în domeniu.

Toate cele patru teme sunt importante, toate sunt controversate. La capitolul agricol, Marea Britanie nici nu vrea sa auda de întarirea PAC. Britanicii cred ca liberalizarea pietei agricole este raspunsul la criza alimentara. Banii economisiti ar putea fi investiti în educatie si cercetare.

Sistemul european de aparare e si el vazut cu ochi critici de britanici, care cred ca NATO e suficient pentru apararea Europei. În dosarul "Mediu", unele tari se plâng deja ca limitarile de emisii de CO2 sunt prea severe, iar la capitolul imigratie, Parisului i se reproseaza ca vrea sa transforme Europa într-o "fortareata", un loc în care imigrantii nu sunt bine-veniti.

Presedintia franceza a UE si România

Care sunt interesele României? Din fericire, exista multe puncte de convergenta între prioritatile Parisului si cele românesti. Bucurestiul, care si-a afisat ambitia de a deveni pe termen lung a doua putere agricola a Europei, vrea o Politica Agricola Comuna cât mai solida, cu cât mai multe subventii si ajutoare pentru fermieri si pentru dezvoltarea mediului rural.

Apararea europeana comuna nu reprezinta o prioritate pentru Bucuresti, dar ideea Parisului nu deranjeaza: presedintele român a declarat recent ca Uniunea Europeana trebuie sa îsi dezvolte capacitatile militare, nevazând în asta o concurenta cu NATO.

În dosarul clima/energie, România a anuntat ca vrea sa-si dezvolte politica de centrale nucleare, în timp ce o politica europeana în domeniul imigratiei nu poate decât sa ajute Bucurestiul sa-si defineasca propria politica, în conditiile în care are una dintre cele mai lungi frontiere estice ale UE.

Ajutând Parisul în realizarea programului sau, autoritatile române ar putea introduce discret pe agenda presedintiei franceze si subiectele de interes regional: apropierea Moldovei de Uniunea Europeana (în vizita din februarie, Nicolas Sarkozy a vorbit despre "vocatia europeana a Moldovei") sau politicile la Marea Neagra.

Pentru reusita e nevoie de doua ingrediente. În primul rând, trebuie ca Bucurestiul, dincolo de voin-
ta afisata, sa vina si cu strategii punctuale. Din acest punct de vedere, exista mai multa determinare în 2008 fata de 2007.

În al doilea rând, trebuie ca si presedintele francez sa se tina de cuvânt. Problema cu Nicolas Sarkozy este ca, de multe ori, spune ceea ce le place interlocutorilor sa auda. "Întâi comunicam, apoi actionam" e una dintre devizele sale. Daca actiunea nu urmeaza însa comunicarii, nu ramâne decât demagogia.

Sarkozy - "Europeanul"?

Ce sanse sunt ca noului presedinte francez sa îi reuseasca mandatul? Argumente exista pro si contra, în diferite tonuri si registre. Putem astfel remarca faptul ca seful statului francez este mai "european" decât predecesorul sau, Jacques Chirac: are origini unguresti si grecesti, a fost sotul Cecilei, care are origini românesti si spaniole, iar acum este casatorit cu Carla Bruni, de nationalitate italiana.

Altfel spus, Sarkozy traieste Europa în familie. Pe de alta parte, la fel ca si Charles de Gaulle sau Jacques Chirac, presedintele francez considera ca UE este buna atât timp cât reprezinta o prelungire a intereselor Parisului.

Altfel nu se explica reprosurile pe care Sarkozy le face comisarului european al comertului, care are o alta viziune asupra Politicii Agricole Comune decât Hexagonul, sau criticile aduse Bancii Centrale Europene, acuzata ca supraevalueaza moneda unica europeana, punând astfel în pericol exporturile franceze.

Va putea Nicolas Sarkozy sa se transforme dintr-un om politic francez într-un om de stat european? Raspunsul, pe 31 decembrie.