Poziţia României la Bruxelles ar trebui formulată şi de „jos în sus”

0
0

Poziţiile pe care Bucureştiul le are în crearea politicilor europene nu includ şi opiniile beneficiarilor acestora, deci pot să nu le reprezinte interesele. Sugestii pentru îmbunătăţirea poziţionării României la Bruxelles.

1 - Cadrul general al temelor „mărunte"

În acest moment, peste 75% din legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica externă, apărarea. Are a face mai degrabă cu consumatorul şi cu pieţele, cu calitatea aerului, cu apa, cu mâncarea. Uniunea Europeană nu înseamnă,  aşadar, doar „temele mari” ale politicii externe. Nu înseamnă nici exclusiv Schengen, fonduri mai mult sau mai puţin rambursabile sau euro. Ea este pe lângă acestea şi locul de desfăşurare a unei laborioase activităţi tehnice, prin care aleşi şi funcţionari naţionali sau europeni încearcă, fără „glorie mediatică”, să contribuie prin legislaţie şi politici la ameliorarea vieţii noastre şi a familiilor noastre. Aşa-numitele „standarde europene” nu au apărut din senin. Ele sunt rodul unor negocieri care durează uneori ani de zile doar la nivelul experţilor tehnici, până la adoptarea lor de către nivelul politic. Uneori ele iau forma „celui mai mic numitor comun” european, alteori ele duc înainte proiectul european prin mai multă „integrare” în variile domenii sectoriale. Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului decât treburilor de stat.

2 - România deciziilor sectoriale

Cum se plasează România în formarea acestor decizii sectoriale europene? Sau cum ar trebui să se plaseze? Au fost întrebările care au preocupat vreme de doi ani GrupRomânia, un grup de reflecţie ad-hoc, apolitic, cu profil tehnic alcătuit din români din Bruxelles-ul European de provenienţă tripartită: din sfera instituţiilor comunitare, a mediului guvernamental şi din sectorul privat, care au în comun faptul că sunt implicaţi profesional de ani buni în mod direct, la Bruxelles, în diverse sectoare ale afacerilor europene. Punctul de pornire al oricărei reflecţii în aceste materii este în mod evident baza legislativă, în cazul nostru HG nr. 115/2008, privind sistemul de coordonare a afacerilor europene din România. Pentru o consultare avizată, la dezbaterile noastre am invitat actuali şi foşti demnitari, personalităţi care au sau au avut tangenţă cu afacerile europene.

Încercând să deschidem capota vehiculului care transportă la Bruxelles poziţia naţională şi o propulsează în negocieri constatăm existenţa a cel puţin două puncte nodale: formarea fondului  poziţiei naţionale (I) şi aspectele instituţionale legate de modul de promovare a acestei poziţii (II). 

Cu privire la primul aspect, pe care îl vom trata în continuare (urmând să rezervăm o altă ocazie celui de-al doilea), atât formularea din legislaţie, cât şi din realitatea practică rezultă o „problemă”: persistenţa la noi a unei culturi administrative „de sus în jos”, încetăţenită în România din motive istorice şi ancorată încă în mentalitatea colectivă. Este încă resimţit caracterul dispozitiv, fără rafinare consultativă al unor hotărâri luate în birouri din diverse ministere. Riscul e ca acestea să nu fie împărtăşite şi apoi să fie contestate de cei cărora le sunt adresate. Este valabil de prea multe ori în plan intern, dar şi în privinţa unor decizii asupra poziţiilor de susţinut la Bruxelles. Este dificilă şi implementarea unei măsuri de către beneficiarii lor în urma deciziilor luate fără consultarea acestora sau cu ignorarea expertizei şi a intereselor lor, cu atât mai mult în situaţia în care acestea sunt hotărâte la Bruxelles, unde specificităţile naţionale în diverse sectoare sunt atât de variate.

3 - Stakeholder-ii români - Starea de drept

În context, apare ca necesară generalizarea formulării împreună cu stakeholder-ii (cu părţle interesate, cu beneficiarii) a poziţiilor naţionale şi pregătirea cu ajutorul lor, ţinând cont de competenţele, cunoştinţele şi interesele lor sectoriale legitime, a propunerilor şi alternativelor tehnice asupra cărora să se exprime apoi nivelul decizional politic. 

Legislaţia română (art. HG 115/2008) prevede consultarea stakeholder-ilor în două puncte ale sistemului de coordonare:

1. O posibilitate de convocare a lor în cadrul grupurilor de lucru constituite sub coordonarea ministerelor de linie sau a DAE pentru formularea poziţiei la nivel de fond. Conform art. 8 (al. 9) al hotărârii, la lucrările grupurilor de lucru amintite „pot fi invitate”: Academia Română, Institutul European Român, cercetare-universităţi, ONG-uri şi experţi independenţi. Este evidentă importanţa unei bune fundamentări teoretice a unei poziţii naţionale. Nicăieri nu se vorbeşte însă aici de adevăraţii stakeholder-i, despre reprezentanţii mediului economic, sindical, antreprenorial, profesional etc. Aceştia sunt cei care ar trebui invitaţi cu predilecţie să participe în cadrul grupurilor de lucru menţionate.

2. În elaborarea proiectului de mandat (poziţia naţională de apărat şi promovat la Bruxelles), ministerul sau instituţia care gestionează fondul are obligaţia de a informa şi consulta autorităţile locale, organizaţiile patronale, sindicale, civice sau alte organizaţii active în domeniile acoperite de propunerea legislativă a Consiliului. Obligaţia are o dozã de relativism conform textului art. 11 (al. 2) din aceeaşi Hotãrâre Guvernamentala, intrucât instituţia poate opta între informare şi consultare. O astfel de obligaţie ar trebui să vizeze şi grupurile de interese legitime din sectoarele economice şi profesionale.

4 - Eficienţa şi transparenţa sistemului românesc - Starea de fapt


Trebuie precizat în acest punct, pentru o corectă informare a cititorului, că, la cinci ani de la aderare, sunt consultaţi în multe situaţii actori din aceste sectoare de către ministere. Opiniile pe care le-am recoltat de la interlocutorii „GrupRomânia” asupra eficacităţii consultării stakeholder-ilor români în procesele legislative europene sunt contradictorii. Ele variază între exprimarea caracterului firesc al acestor consultări prin intermediul ministerului de linie care conduce grupul de lucru şi manifestarea scepticismului. În acelaşi timp, informaţiile „din teren” sugerează că, de-a lungul timpului, în anumite dosare, poziţia României este una foarte bine fundamentată, în vreme ce în altele poziţionarea este în cel mai bun caz circumstanţială, dacă nu una amintind de o „politică a scaunului gol” - din care pare a lipsi, însă, elementul de opoziţie.

Adevărul cu privire la eficacitatea consultării stakeholder-ilor se află cel mai probabil undeva pe linia mediană. Cert este că acestei consultări nu i se pot conferi atribute de exhaustivitate. Mai mult, consultarea şi informarea au loc doar la începutul procesului de formare a poziţiei, legea nu prevede o continuitate a ei pe parcursul negocierilor, iar acest lucru ar trebui consfinţit pentru viitor. O obligaţie similară pentru convocarea în cadrul grupurilor de lucru în mod permanent a stakeholder-ilor ar trebui să se adauge la posibilitatea consultării forurilor ştiinţifice prezentată anterior. Obligaţia ar trebui să fie mai fermă şi mai transversală, de regăsit în mai multe etape ale procesului de formare a deciziei în afaceri europene. 

Insuficienta consultare a stakeholder-ilor poate avea ca important efect negativ faptul că interesul real de fond, neidentificat sau nefundamentat în amonte, cade victimă alianţelor „tradiţionale” la faţa locului (în realitate, exclusiv conjunctural-politice) realizate de palierul decizional atunci când poziţia de apărat este insuficient motivată sau analizată. Aceste alianţe sunt realizate de regulă la Bruxelles de către oamenii din Reprezentanţa Permanentă, a căror activitate este de tip diplomatic şi tehnic deopotrivă, desfăşurându-se uneori şi cinci zile pe săptămână în grupuri de lucru cu membri din toate statele membre. Poziţionarea conjuncturală sau, altfel spus, cea prin raportare la poziţia altor state membre le este în mod firesc mai la îndemână atunci când poziţia pe care o primesc de la Bucureşti este una insuficient de pertinent fundamentată.

Alt efect negativ poate fi faptul că în plan non-guvernamental, lobby-ul individual al actorilor din sfera „micro” necoordonat sau în dizarmonie cu „poziţia naţională” riscă să piardă din eficacitate. 

5 - Cãtre o culturã a consultãrii în România

Stakeholder-ii (beneficiarii) pot fi afectaţi în mod negativ de o decizie la luarea căreia interesul lor nu a putut fi luat în considerare. Este evidentă necesitatea formării unor poziţii naţionale fundamentate şi incluzive în domeniul afacerilor europene, cu înglobarea poziţiilor stakeholder-ilor. Instituţiile europene ştiu acest lucru şi pun un accent mare pe consultarea asociaţiilor europene ale destinatarilor politicilor pe care le pun la cale. Există chiar obligativitatea acestei consultări la nivel UE.

Procesul de consultare este văzut de legislatorii europeni şi de Comisie, titularul iniţiativei legislative, ca o situaţie de „win-win” (câştigătoare pentru ambele părţi). Acesta ar fi un argument în plus pentru consolidarea şi mai mult în legislaţia noastră a obligativităţii consultării părţilor interesate în formularea poziţiei naţionale în diversele etape ale proceselor decizionale europene.

În realitate ar putea fi adaptate sau „aduse la scara” sistemului de coordonare al afacerilor europene o parte dintre prevederile legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administraţia publică. În fapt formularea unei decizii asupra poziţiei autorităţilor naţionale 1) se desfăşoară la nivelul administraţiei publice şi 2) este o poziţie asupra unei viitoare decizii direct aplicabile sau transpuse, aşadar perfect inscriptibil în domeniul de aplicare a legii 52/2003. O coordonare legislativă între această lege şi sistemul prevăzut de HG 115/2008 ar fi mai mult decât dezirabilă.

Mai mult, o implicare „de sus în jos” a părţilor interesate va fi de natură să le creeze reflexul de a îşi exprima şi direct, la nivel european, poziţiile în domeniile sectoriale de interes predilect. Ne referim aici la stimularea unui anumit activism al părţilor interesate şi grupurilor de interese legitime din România în sensul fie al exprimării de către ele a unor poziţii în raport cu instituţiile europene, în procesele de consultare lansate de acestea sau, în forurile proprii asociative europene, care la rândul lor formulează poziţii asupra iniţiativelor legislative şi politicilor UE.

Conştientizarea importanţei trecerii la o paradigmă a consultării este puternic promovată de Uniunea Europeană, dar pentru a da roade e necesar şi un efort „prin noi înşine”. Nu numai pentru segmentul românesc este valabilă constatarea că în domeniile în care sectorul privat este puternic rezultatele pentru sistemul de coordonare sunt foarte bune; acolo unde sistemul privat este slab reprezentat nu există presiune si totul depinde de simpla voinţa politica şi/sau de competenţa, angajarea şi determinarea administraţiei publice.

Atât la nivel politic, cât şi tehnic, mulţi interlocutori ai GrupRomânia deplâng o anumită lipsă de reactivitate sau activism din partea stakeholder-ilor atunci când sunt consultaţi. Acest lucru conduce desigur, alături de precaritatea consultării „de sus în jos”, la diminuarea integrării eficiente a intereselor legitime ale beneficiarilor în formularea poziţiilor naţionale în domeniul afacerilor europene. Absolut toţi interlocutorii GrupRomânia s-au referit la importanţa trezirii interesului părţilor interesate de acţiona „de jos în sus” pentru o bună reprezentare a intereselor lor.

6 - Alte recomandãri pentru abordarea temelor „mãrunte”


Din reflecţiile de până acum s-a desprins concluzia necesităţii unei publicităţi mai mari asupra subiectelor de pe agenda comunitară care interesează beneficiarul român, în special dinspre palierul guvernamental. O campanie de cointeresare a stakeholder-ilor prin mijloace de comunicare pare esenţială, alături de determinarea instituţiilor publice în direcţia consultării. Crearea unor baze de date la dispoziţia instituţiilor publice cu asociaţii, organizaţii profesionale, conţinând şi persoane de contact ar putea fi o altă sugestie interesantă. Şi crearea unui post la Ministerul Afacerilor Europene de reprezentant pentru relaţia cu beneficiarii, cu atribuţii de monitorizare a proceselor de consultare ar putea fi o idee interesantă. În mod evident, toate aceste lucruri presupun anumite modificări în sfera instituţională. Pe aceasta o vom analiza însă (critic) într-un articol subsecvent. 

Raul Rădoi este coordonator GrupRomânia iar Dan Luca este fondator GrupRomânia


Mai multe - În lume

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite