Poziția Chinei în războiul din Ucraina. Ce spune ambasadorul chinez în UE despre cooperarea cu Rusia
0Diferiți diplomați UE au criticat China pentru refuzul de a descrie războiul Rusiei împotriva Ucrainei drept o invazie sau de a cere o retragere a Rusiei, menționând că Beijingul și Moscova au declarat un parteneriat „fără limite” cu doar câteva zile înainte ca trupele ruse să-și lanseze atacul asupra Ucrainei, notează Reuters.
Recent, ambasadorul chinez în UE, Fu Cong, a acordat un interviu publicației de știri chinezești, The Paper.
Publicarea nu a fost făcută imediat, însă anumite remarci controversate ale ambasadorului Chinei în Franța, făcute în timpul unui interviu acordat televiziunii franceze, vineri, au pus sub semnul întrebării suveranitatea statelor din fosta Uniune Sovietică, inclusiv Ucraina.
Cooperare nelimitată cu Rusia, la fel și cu Europa
Fu Cong a susținut despre cooperarea Chinei cu Europa și alte națiuni că este „nesfârșită”, la fel cum legăturile sale cu Rusia sunt „nelimitate”. Astfel, în interviul publicat luni, el a oferit o anumită asigurare cu privire la neutralitatea Chinei în privința războiului din Ucraina.
„Partea europeană ar trebui să înțeleagă corect referirea la „fără limită superioară”. Prietenia și cooperarea între țări sunt nesfârșite și nu ar trebui limitate artificial. Cooperarea chino-rusă este „nelimitată”, și același lucru este valabil și pentru China și Europa”, a spus Fu Cong pentru ziar.
El a avertizat și împotriva „încercărilor” de a fi folosite relațiile chino-ruse pentru a semăna discordie între China și Europa, respingând discuțiile potrivit cărora China ar fi avut „cunoștințe anterioare” despre conflictul din Ucraina sau ar fi furnizat arme.
Șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, a declarat luna trecută că ar fi „extrem de dificil” pentru UE să mențină o relație de încredere cu China dacă aceasta nu va contribui la căutarea unei soluții politice bazate pe retragerea Rusiei de pe teritoriul ucrainean.
„Neutralitatea în fața încălcării dreptului internațional nu este credibilă”, a mai spus Borrell, la începutul acestei luni.
Exercițiile navale și aeriene ale Chinei în strâmtoarea Taiwan și în jurul insulei Taiwan, guvernată democratic, au atras, de asemenea, critici din partea Europei.
Duminică, într-un articol de opinie din ziarul francez, Le Journal Du Dimanche, Borrell a cerut ca marina din țările europene să patruleze în strâmtoarea Taiwan.