Pericolele mării
Trimisul ONU în Somalia, Ahmedou Ould-Abdallah, a declarat că acţiuni militare precum cele ale navelor de război americane sau franceze „trimit un mesaj puternic piraţilor şi, mai important, celor care-i susţin pe aceştia”. Dar deocamdată mesajul a fost primit cu sfidare.
Unii piraţi au spus că-i vor ucide pe marinarii francezi şi americani care le cad în mână. Şi există puţine semne care să indice că atacurile au fost împiedicate. De la eliberarea căpitanului Philips cel puţin alte patru nave au fost atacate.
Douăzeci de nave, de la cargoboturi la vase de pescuit, cu 300 de marinari, au fost capturate de piraţii somalezi. Până acum navele au fost atacate mai mult pentru bani decât pentru o ideologie, iar piraţii şi-au tratat bine ostaticii aproape de fiecare dată.
Dar vice-amiralul William Gortney, comandantul forţelor navale americane din regiune, sugerează că lucrurile s-ar putea înrăutăţi odată ce navele străine recurg mai hotărât la forţă.
Combinaţia între unul dintre cele mai aglomerate culoare de navigaţie (20.000 de nave trec anual prin Golful Aden) şi cel mai eşuat stat din lume face din apele teritoriale somaleze unul dintre locurile cele mai expuse la atacurile piraţilor.
Răscumpărări care pot atinge 3 milioane de dolari fac pirateria atractivă. Banii câştigaţi sunt investiţi în bărci mai rapide şi într-un echipament de navigaţie mai bun. Unele dintre ambarcaţiunile capturate sunt folosite ca baze plutitoare, de unde pot fi lansate bărci rapide împotriva vaselor comerciale la sute de mile depărtare de ţărm.
Biroul maritim internaţional, un organism privat, a contabilizat anul trecut 111 atacuri ale piraţilor dincolo de coasta Somaliei (aproape triplu faţă de 2007) şi capturarea a 42 de vase – printre care un super-petrolier saudit şi o navă ucrainiană încărcată cu tancuri ruseşti.
Anul acesta, piraţii au fost mai harnici dar au avut mai puţin succes, conducând 68 de atacuri şi capturând doar 18 vase. Prezenţa mai multor nave de război străine a ajutat. Acestea includ nave din Uniunea Europeană, NATO şi din alte ţări precum China şi India care-şi protejează vasele naţionale. Adesea efectul lor a fost strămutarea problemei din Golful Aden în Oceanul Indian.
Ţinerea în frâu a pirateriei ar cere foarte multe nave de război. Aproximativ 20 de vase de luptă patrulează 1,1 milioane de mile pătrate de ocean - aproape suprafaţa UE. Şi ar fi nevoie de circa 140 de nave de război pentru a asigura securitatea în Golful Aden.
Plasarea tuturor navelor de război sub o comandă unică - poate a ONU - şi adoptarea aceloraşi reguli de acţiune le-ar face mai eficiente. Totuşi, în cele din urmă soluţia se află pe uscat: crearea unei autorităţi somaleze care să-şi controleze teritoriul şi să-şi patruleze coastele. Mai e mult până acolo. (Adaptare după „The Economist”)
Până acum navele au fost atacate mai mult pentru bani decât pentru o ideologie.



















































