Video Operațiune spectaculoasă la etajul 13: momentul salvării unui câine blocat pe marginea unei clădiri, după ce a fost găsit cu drona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un câine a fost salvat de la etajul 13 al unui bloc de apartamente, în urma unei operațiuni spectaculoase desfășurate în Australia.

Elbie, un un Jack Russell în vârstă de 2 ani, a dispărut de pe balconul stăpânului său din complexul Meriton Apartments din Sydney, sâmbătă, 25 aprilie, scrie revista People.

Proprietarul a lipit anunțuri în clădire, iar un vecin, Fernando Westin, a decis să ridice o dronă în jurul imobilului, în speranța că va observa câinele. În cele din urmă, Westin a reușit să o localizeze pe Elbie luni dimineață, 27 aprilie — la două zile după dispariție, potrivit aceleiași surse.

Elbie a fost salvat de pompieri FOTO X /  Not a Pinko @dogscantwhistle
Elbie a fost salvat de pompieri FOTO X / Not a Pinko @dogscantwhistle

Se pare că Elbie a alunecat printr-o crăpătură mică din balconul stăpânului și a ajuns, după aproximativ 40 de metri, pe balconul unui alt apartament, unde a rămas blocată între ferestre și grilajele metalice.

Locatarul acelui apartament, un bărbat pe nume Marty, a spus că a ținut jaluzelele trase tot weekendul și nu și-a dat seama că animalul se află acolo.

„Am ridicat jaluzeaua, m-am uitat peste margine și acolo era, sărmana”, a declarat Marty.

FOTO X /  Not a Pinko @dogscantwhistle
FOTO X / Not a Pinko @dogscantwhistle

Pompierii au fost chemați, iar o operațiune de salvare a fost pusă în aplicare. Imaginile de la fața locului arată cum pompierul Joel Spillane coboară pe fațada clădirii până la etajul 13 și ajunge la Elbie. Spillane i-a pus câinelui o lesă și a întins și o plasă de siguranță dedesubt, în cazul în care ar fi căzut.

„[Câinele] era puțin blocat. Mi-a luat ceva timp să o scot,” a spus acesta, adăugând că Elbie „a fost calmă, ceea ce a ajutat foarte mult”.

După 20 de minute, Elbie a fost ridicată în siguranță într-un apartament, prin fereastră, moment întâmpinat cu aplauze de cei prezenți. Proprietarul lui Elbie, Jake Dobrin, a declarat că este „în culmea fericirii” după ce s-a reunit cu animalul său de companie.

„Nu știam dacă o voi mai vedea vreodată — sunt extrem de fericit”, a spus Dobrin.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite