Oamenii descoperă abia acum că Pământul are o coadă care se întinde pe cel puțin 2 milioane de kilometri

Poate cele mai faimoase cozi cosmice sunt cozile cometelor. Acestea sunt fluxuri de gaz și praf care zboară în spatele unei comete atunci când aceasta este încălzită de căldura Soarelui. Dar cometele nu sunt singurele obiecte care au cozi. De exemplu, planeta Mercur are o coadă, la fel ca și Pământul. Deși acestea sunt două obiecte complet diferite. Potrivit oamenilor de știință, coada Pământului se poate extinde în spațiu pe o distanță de 2 până la 6 milioane de kilometri, scrie IFLScience.

Vedere completă a cozii de plasmă a Pământului, capturată de camera NASA/FOTO:NASA

Pentru cei care urmăresc știrile din știință, ultimele săptămâni au fost dominate de discuții despre cozi cosmice, odată cu trecerea prin Sistemul Solar a cometei interstelare 3I/ATLAS. Cometele dezvoltă adesea cozi – uneori chiar și anti-cozi, fenomene rare, dar firești. Însă nu doar cometele pot avea astfel de structuri. După cum a relatat recent EarthSky, planeta Mercur are și ea o coadă, fapt care ridică întrebarea: ar putea avea și Pământul una? Răspunsul este da. Coadă Pământului, invizibilă cu ochiul liber, se întinde cel puțin 2 milioane de kilometri în spațiu, în partea opusă Soarelui.

Coada Planetei Mercur

Mercur are o atmosferă extrem de subțire, dar care conține urme de sodiu, element ce poate fi împins de radiația solară intensă din apropierea Soarelui.

„Lumina solară împrăștiată conferă sodiului o strălucire portocalie. Acest proces de împrăștiere exercită și o presiune asupra atomilor de sodiu – suficient de puternică, în anumite perioade ale anului mercurian, pentru a desprinde particule din atmosferă și a forma o coadă luminoasă”, explică NASA. „Cineva aflat pe partea întunecată a planetei, în momentul potrivit, ar vedea o lumină portocalie slabă, asemănătoare cerului unui oraș iluminat de lămpi cu sodiu.”

Coada Pământului: mai puțin vizibilă, dar prezentă

Coada Pământului nu este la fel de evidentă, dar există și se formează în regiunea aflată pe partea nocturnă a planetei. Originea ei se află în câmpul magnetic terestru.

Toate obiectele macroscpoice au, într-o anumită măsură, proprietăți magnetice, deoarece electronii lor produc momente magnetice minuscule. În materialele magnetice, aceste momente se aliniază și creează un câmp magnetic, cu poli nord și sud. În cazul Pământului, câmpul magnetic este generat de mișcările metalelor topite – în principal fier și nichel – din nucleul extern.

„Regiunea străbătută de câmpul magnetic al Pământului, numită magnetosferă, influențează comportamentul particulelor încărcate electric din apropierea Terrei și protejează planeta de vântul solar”, explică NASA. Magnetosfera captează plasmă – gaz ionizat – iar o parte dintre aceste particule sunt împinse în direcția Soarelui, generând structura de coadă.

NASA compară procesul cu forma unei picături de apă care cade. La început, picătura este rotundă, dar pe măsură ce cade, rezistența aerului o întinde, formând un cap și o coadă. „Vântul solar distorsionează magnetosfera în mod similar: o comprimă pe partea orientată spre Soare și o întinde pe partea nocturnă, rezultând o formă asemănătoare unei lacrimi.”

Această structură poartă numele de „magnetocoadă”. Deși este o caracteristică permanentă, forma și întinderea sa sunt influențate de activitatea solară. În aprilie 2023, de pildă, o ejecție coronală de masă deosebit de puternică a modificat radical magnetosfera, înlocuind magnetocoada cu ceea ce se numesc „aripi Alfvén”.

„De obicei, Pământul se deplasează prin vântul solar magnetizat cu viteze super-Alfvénice, creând un șoc frontal, o magnetomantă și o magnetosferă alungită, ca o giruetă”, explică un studiu care a analizat acest episod. „În perioadele cu vânt solar sub-Alfvénic, magnetosfera se transformă temporar în aripi Alfvén.”

Cât de lungă este magnetocoada?

Deși dimensiunea exactă rămâne dificil de măsurat, se crede că vântul solar o poate întinde până la 1.000 de raze terestre – o distanță imensă și variabilă.

„Chiar dacă magnetocoada Pământului a fost studiată de numeroase sonde spațiale, multe mistere persistă”, afirmă Agenția Spațială Europeană. „Motivul este simplu: magnetocoada este atât de vastă – se întinde pe cel puțin două milioane de kilometri pe partea nocturnă – încât o singură sondă nu poate dezvălui pe deplin structura ei.”