O cafenea din Rusia a sărit în aer | adevarul.ro

O cafenea din Rusia a sărit în aer

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Zece persoane au murit, duminică seară, în urma unei explozii urmate de incendiu, care a devastat o cafenea din Orsk, o localitate din Munţii Urali. Ministerul Situaţiilor de Urgenţă al

Zece persoane au murit, duminică seară, în urma unei explozii urmate de incendiu, care a devastat o cafenea din Orsk, o localitate din Munţii Urali. Ministerul Situaţiilor de Urgenţă al Rusiei a anunţat că cele zece victime, cinci bărbaţi şi cinci femei, ar putea fi singurele, deşi încă nu s-au încheiat cercetările. Explozia s-a produs la ora locală 22:15, iar cauzele deflagraţiei încă nu au fost stabilite. Focul a ars până luni dimineaţă, când pompierii au reuşit să-l stingă. După primele indicii, procurorii suspectează că explozia a fost provocată de un incendiator care a vrut să distrugă cafeneaua. Între victime se afla şi patronul localului, care îşi serba ziua de naştere. Martorii au povestit că, înainte de izbucnirea focului, din cafenea s-au auzit bocănituri repetate şi puternice. Televiziunea de stat a precizat că poliţia locală nu exclude posibilitatea ca cele zece persoane să fi fost ucise înainte de izbucnirea incendiului. Localitatea Orsk este un orăşel de numai 250.000 de locuitori, de regulă liniştiţi, situat la graniţa cu statul Kazahstan.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite