Analiză Noua eră a conflictelor: de ce geografia a învins globalizarea

Privită cu atenție, harta lumii oferă indicii clare despre transformările geopolitice actuale: de ce Vladimir Putin repetă tipare staliniste, ce urmărește în realitate China și de ce Statele Unite par tot mai distante față de propriii aliați.

Lumea a reintrat într-o etapă de confruntare. Epoca optimismului de după Războiul Rece — marcată de globalizare fără frontiere și de cooperare între marile puteri — s-a încheiat. Fragmentarea, competiția strategică și instabilitatea definesc acum relațiile internaționale. În față se conturează conflicte reci de durată sau, în cel mai rău caz, războaie directe între mari puteri. Pentru a naviga această perioadă incertă, este necesară o revenire la o logică veche, dar persistentă: geografia strategică, scrie Bloomberg.

Pentru mulți, ideea poate părea anacronică. „Geografia” evocă adesea un domeniu școlar arid, bazat pe memorare. Însă geografia strategică — cunoscută și ca geopolitică — este o disciplină riguroasă care analizează relația dintre mediul fizic și ambițiile de putere ale statelor.

Tehnologia modernă nu a anulat rolul geografiei. În timpul Războiului Rece, rachetele balistice au redus distanțele dintre continente, iar globalizarea de după 1990 a facilitat mobilitatea și comunicarea. Totuși, realitatea a demonstrat că geografia rămâne decisivă.

După atacurile de la 11 septembrie, armata americană a descoperit că relieful accidentat și izolarea Afganistanului fac extrem de dificilă desfășurarea operațiunilor militare, chiar și pentru o superputere. În Asia, strategiile Chinei se bazează tocmai pe geografie: lovirea bazelor americane din Pacificul de Vest cu rachete de precizie, forțând SUA să opereze de la mii de kilometri distanță.

Chiar și globalizarea a fost modelată de apropierea geografică. Comerțul, finanțele și producția s-au concentrat în trei mari nuclee — Europa, Asia de Est și America de Nord — unde proximitatea dintre producători și consumatori continuă să conteze.

Ucraina: un teritoriu de importanță strategică

Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în 2022, a zguduit lumea democratică. Președintele american Joe Biden a descris conflictul drept o confruntare între democrație și autocrație, între ordinea bazată pe reguli și forța brută.

Pentru Ucraina, însă, invaziile nu sunt o noutate. De secole, țara se află în centrul marilor rivalități geopolitice, datorită poziției sale extrem de valoroase și vulnerabile. Dispune de unele dintre cele mai fertile terenuri agricole din lume, are acces la Marea Neagră — o rută esențială între Rusia și Mediterană — și se află la intersecția Europei Centrale, Balcanilor, Caucazului și Orientului Mijlociu.

Mai fundamental, Ucraina este o axă strategică a Eurasiei, situată pe coridorul natural dintre „Heartland”-ul eurasiatic bogat în resurse și zona de coastă europeană, dinamică din punct de vedere economic.

Această poziție a atras ambiții imperiale de-a lungul istoriei: Germania imperială în Primul Război Mondial, apoi confruntarea devastatoare dintre Germania nazistă și Uniunea Sovietică. După Războiul Rece, independența Ucrainei a contribuit decisiv la prăbușirea URSS. Astăzi, Kremlinul vede controlul asupra Ucrainei ca o condiție pentru refacerea influenței imperiale ruse. Din acest motiv, țara va rămâne probabil un punct fierbinte al geopoliticii globale.

Taiwan: mai mult decât semiconductori

Taiwanul este adesea perceput în Occident ca fiind important în primul rând datorită industriei de microcipuri. În realitate, miza este în primul rând geografică.

Insula se află în centrul „primului lanț de insule” din Asia de Est, care se întinde de la Indonezia până la Japonia, separând China continentală de Oceanul Pacific. Atâta timp cât Taiwanul rămâne liber, el limitează expansiunea navală a Chinei și fragmentează coasta sa estică.

Dacă Beijingul ar prelua controlul asupra Taiwanului, această barieră strategică ar fi spartă, iar China ar obține acces direct la Pacificul deschis, schimbând echilibrul de putere în regiune.

Rusia: expansiune din insecuritate

Dimensiunea teritorială a Rusiei i-a oferit istoric un sentiment de măreție și profunzime strategică. Totodată, poziția sa nordică, departe de rutele comerciale maritime, a contribuit la un dezvoltare lentă și la tendințe autoritare.

De la Ivan cel Groaznic la Stalin și până la Vladimir Putin, liderii ruși au căutat securitatea prin expansiune. În această logică, statele vecine sunt văzute nu ca parteneri, ci ca zone tampon sau amenințări. Din această perspectivă, comportamentul actual al Kremlinului nu reprezintă o abatere, ci o continuitate istorică.

China: ambiții continentale și maritime

Geografia Chinei îi oferă atât adâncime continentală, cât și acces la ocean. Când a fost slabă, a fost vulnerabilă la invazii maritime și la instabilitate internă. Când este puternică și unificată, devine un actor capabil să domine simultan uscatul și marea.

Strategia președintelui Xi Jinping reflectă această realitate: expansiunea navală, presiunea asupra vecinilor maritimi și inițiativa „Belt and Road” urmăresc integrarea Eurasiei sub influența economică și politică a Chinei. Dacă aceste obiective vor fi atinse, ele ar putea marca sfârșitul dominației americane și începutul unei ordini globale centrate pe Beijing.

Statele Unite: tentația retragerii

Poziția geografică a SUA le-a oferit inițial protecție, apoi influență globală. După 1945, distanța față de Europa și Asia a transformat America într-un aliat puternic și relativ neamenințător.

Totuși, această poziție creează și dileme. Rețeaua de alianțe obligă Washingtonul să își asume riscuri majore pentru regiuni îndepărtate, iar tentația retragerii rămâne constantă. O eventuală retragere ar avea consecințe grave pentru aliați precum Taiwanul sau statele baltice, dar nu ar amenința direct existența SUA.

Geografia nu oferă soluții simple, dar ajută la înțelegerea realismului dur al politicii internaționale. Ambițiile expansioniste ale Rusiei și Chinei sunt adânc înrădăcinate în poziția lor geografică și pot persista dincolo de liderii actuali. Atunci când viitorul pare confuz, o privire atentă asupra hărții poate oferi, încă, indicii esențiale despre direcția lumii.