Misterioasa Arcă a Alianţei din Etiopia | adevarul.ro

Misterioasa Arcă a Alianţei din Etiopia

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Numeroasele similitudini i-au făcut pe mistici să considere ţara africană "adevăratul Israel dorit de Dumnezeu". De Biserica Sfânta Maria din Zion, de la Aksum, se leagă un mare mister. A

Numeroasele similitudini i-au făcut pe mistici să considere ţara africană "adevăratul Israel dorit de Dumnezeu".

De Biserica Sfânta Maria din Zion, de la Aksum, se leagă un mare mister. A fost construită în 1665 şi se spune că ar fi locul unde este păstrată Arca Alianţei - biblicul Chivot al Legii - căutată de veacuri în întreaga lume.

Lângă biserica cea veche a fost ridicat un magnific lăcaş de cult în secolul XX, care poartă acelaşi nume. Aksum este considerat cel mai sfânt oraş din Etiopia şi este o importantă destinaţie pentru pelerinaje. Au loc aici importante manifestări religioase, cum ar fi Festivalul Timk'eit (de Bobotează) şi Festivalul lui Maryam Zion, în fiecare an la sfârşitul lunii noiembrie, Biserica Ortodoxă Etiopiană susţine că Biserica Fecioarei noastre Maria din Zion, din Aksum, găzduieşte Arca Alianţei în care se află tablele pe care sunt înscrise cele zece porunci, care au fost date în vechime lui Moise de Însuşi Dumnezeu.

În celebra biserică Sfânta Maria din Zion au fost încoronaţi împăraţii etiopieni, timp de secole la rând, până la domnia lui Fasilidos şi apoi, începând cu Yohannes al IV-lea şi până la sfârşitul imperiului. În ciuda tulburărilor politice din ultimele decenii, etiopienii păstrează cu sfinţenie în suflete întâlnirea reginei din Saba (pe care o consideră a lor) cu regele Solomon. Datorită acesteia, spun ei, Arca Alianţei ar fi ajuns la Aksum, capitala religioasă a creştinismului local. Din această relaţie privilegiată cu Dumnezeu, etiopienii şi-au hrănit cerbicia de a-şi apăra credinţa şi identitatea împotriva invadatorilor musulmani sau catolici.

Al doilea Israel

Prezenţa Arcăi Alianţei, a unei importante comunităţi evreieşti, BetaIsrael, pregnanţa relaţiilor simbolice între figurile Vechiului şi Noului Testament, între peisajele din Israel şi Etiopia, au concurat la formarea convingerilor celor mai mistici că această ţară de pe continentul african ar fi al doilea Israel, dar un Israel care a ştiut să-l accepte pe Messia, devenind "adevăratul Israel dorit de Dumnezeu". Chiar adoptarea cuvintelor greceşti "Aithiops, Aithiopia" de către cei din Aksum, pentru a se desemna pe ei înşişi şi a-şi denumi ţara, se referă la un destin privilegiat.

Grecii lui Homer foloseau aceste cuvinte ca referinţă la "fericiţii care trăiesc în apropierea Soarelui". Evoluţia conştiinţei etiopiene de a fi mai aproape de adevăratul Dumnezeu decât ceilalţi creştini este studiată încă. Creştinismul etiopian nu s-a hrănit cu sânge de martiri, ci a fost promovat însuşi de suveranul axumit Ezana (330-340). La acea vreme, Aksum era un puternic stat, care a primit direct din Palestina o moştenire creştină.

Enigma Chivotului Legii

Dar cea mai importantă caracteristică a bisericii etiopiene o reprezintă respectul pentru Chivotul Legii, despre care unii spun că s-ar afla bine păzit de creştinii localnici. Conform tradiţiei, Chivotul a sosit în Etiopia mulţumită lui Menelik, fiul lui Solomon şi al Reginei din Saba, care şi-a vizitat ca adult tatăl la Ierusalim. Aflat în Oraşul Sfânt, Menelik a furat Chivotul şi l-a dus în Aksum, unde a fondat un regat devenind primul suveran al acestuia.

Această dinastie a guvernat Etiopia până la căderea împăratului Haile Selassie, în 1974. În cadrul sărbătorii Temket, credincioşii poartă chivote în procesiune. Acestea sunt din lemn şi simbolizează Chivotul Legământului. Toate bisericile dispun de un astfel de chivot. În timpul procesiunii, el este transportat acoperit cu un văl şi nu poate fi văzut de oameni. Credincioşii dansează şi cântă în jurul lui, sărbătoarea continuând până noaptea târziu. În ziua următoare, credincioşii sunt stropiţi cu apă, din care unii iau acasă. Tinerii şi copiii obişnuiesc să încheie celebrarea făcând baie într-un râu sau într-o piscină.

Tot de credinţa că Etiopia este adevăratul Israel se leagă o legendă foarte dragă localnicilor. Potrivit acesteia, îngerii l-au ajutat pe regele Lalibela să construiască unsprezece biserici de lemn în secolele XI şi XII, după ce a primit ordin de la Dumnezeu să ridice un nou Ierusalim în Etiopia.

Atât de venerată este memoria acestui suveran şi faptul că ar fi avut privilegiul să comunice direct cu Creatorul, încât s-a născut tradiţia ca oamenii să se roage mereu pentru el. Vestigiile celor unsprezece biserici ctitorite de el sunt respectate cu pioşenie de etiopieni. Oamenii se roagă în fiecare dimineaţă în jurul sitului Sfântul Gheorghe, unde s-a aflat una dintre cele unsprezece biserici de lemn din Lalibela, un vechi sit care poartă chiar numele regelui legendar şi atrage zeci de mii de turişti străini în fiecare an.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite