Megaprotest în Bahrain

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de persoane au manifestat ieri, la Manama, cerând înlăturarea de la putere a guvernului micului regat din zona Golfului, condus de o minoritate sunnită.

Forţele de ordine nu şi-au făcut apariţia pe străzi, însă un elicopter militar a survolat zona. Protestatarii au strigat „poporul doreşte căderea regimului" şi „Jos dinastia Al-Khalifa".

Opoziţia şiită a anunţat că un manifestant care fusese rănit vineri de poliţie a murit, bilanţul victimelor ajungând astfel la şapte morţi. Regele Bahrainului, Hamad Ben Issa Al-Khalifa, a ordonat luni seara eliberarea deţinuţilor şiiţi, una dintre revendicările opoziţiei, precum şi suspendarea acţiunilor judiciare împotriva deţinuţilor politici.

„Această măsură răspunde uneia dintre solicitările făcute de prinţul moştenitor" în perspectiva reluării dialogului cu opoziţia, a declarat deputatul Abdel Jalil Khalil Ibrahim. Pe fondul manifestaţiilor, autorităţile au anunţat crearea unui grup pentru susţinerea regimului, format din demnitari religioşi sunniţi şi alte personalităţi.  

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite