Liderul nord-coreean, operat pe cord
0Kim Jong-il, dictatorul nord-coreean, ar fi fost supus unei intervenţii chirugicale, efectuată de medici germani, luna trecută, iar starea sa de sănătate este instabilă, liderul de la Phenian
Kim Jong-il, dictatorul nord-coreean, ar fi fost supus unei intervenţii chirugicale, efectuată de medici germani, luna trecută, iar starea sa de sănătate este instabilă, liderul de la Phenian fiind nevoit să se plimbe însoţit, scrie "The Times". Informaţiile despre operaţia de bypass şi starea sa de sănătate au determinat serviciile de informaţii chineze, americane şi sud-coreene să intre în stare de alertă în perspectiva unei ţări cu arsenal nuclear, dar lipsită de un lider. Surse apropiate regimului au declarat că dictatorul în vârstă de 65 de ani a fost tratat cu succes în luna mai pentru un blocaj arterial. Zvonurile despre operaţia la care ar fi fost supus Kim Jong-il survin pe fondul speculaţiilor privind starea de sănătate instabilă a acestuia. Alte surse au precizat că apariţiile publice ale liderului de la Phenian s-au redus semnificativ în ultimele luni. Cu trei săptămâni înainte de presupusa operaţie, Kim a vizitat o fabrică din apropierea graniţei cu China. Kim, care a preluat funcţia de şef al statului în 1994 de la tatăl său Kim Il-sung, trebuie să clarifice cine îi va succeda în funcţie, precizează publicaţia britanică. Liderul nord-coreean este supectat că suferă şi de diabet, probleme cardiace şi că are tensiunea ridicată. Fostul său bucătar personal, un japonez cunoscut sub denumirea de domnul Fujimoto, susţine că acesta poartă cu el medicamente pentru inimă şi ficat încă din anii "80.























































