Liderii iranieni răspund amenințărilor lui Donald Trump: „Să aibă grijă de soldaţii săi”
0Ali Larijani, un consilier al liderului suprem iranian, i-a sugerat, vineri, lui Donald Trump să „fie prudent” în cazul unei intervenţii în Iran.

Asta după ce preşedintele american a declarat că Statele Unite ar putea veni în „ajutorul” manifestanţilor în cazul recurgerii la violenţă.
„Trump ar trebui să ştie că orice amestec al Statelor Unite în această chestiune internă ar echivala cu destabilizarea întregii regiuni şi ar dăuna intereselor americane”, a scris Ali Larijani pe reţeaua de socializare X, scrie News.
„Să aibă grijă de soldaţii săi”, a adăugat Larijani, care conduce cea mai înaltă instanţă de securitate din Iran.
Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat, vineri, pe reţeaua sa Truth Social, că „dacă Iranul va trage asupra manifestanţilor paşnici şi îi va ucide în mod violent, aşa cum obişnuieşte, Statele Unite ale Americii vor veni în ajutorul lor”.
O parte a ţării este cuprinsă de proteste, care au început duminică la Teheran şi care iniţial erau legate de costul ridicat al vieţii, dar care s-au extins ulterior la revendicări politice.
Iranul se confruntă cu probleme economice persistente, agravate de sancțiunile americane reimpuse în 2018, după retragerea lui Trump din acordul nuclear internațional.























































