Italia: Sindromul „foştilor“

După aproape 20 de ani şi cinci alegeri, câştigate sau pierdute, Silvio Berlusconi a devenit şi el un «fost».

Italia e încă o ţară imobilă, după modelul clasei sale politice. Chiar dacă, uneori, siglele partidelor se mai schimbă, chipurile rămân mereu aceleaşi. Giulio Andreotti (democrat creştin), de şapte ori premier şi de 26 de ori ministru, şi-a asigurat astfel o pensie mai mult decât confortabilă. Figuri noi au mai apărut totuşi în politică, începând cu Silvio Berlusconi.

După aproape 20 de ani şi cinci alegeri, câştigate sau pierdute, a devenit şi el un „fost". Vârsta sa însă (74 de ani) e de-abia medie pentru pentru clasa politică italiană: potrivit unui raport elaborat anul trecut de către Universitatea Luiss (Roma), 60% din oamenii politici italieni au peste 70 de ani (spre comparaţie, în Spania, doar 4,3% au această vârstă). Când au ajuns prim-miniştri, atât José Maria Aznar, cât şi José Luis Rodriguez Zapatero nu aveau mai mult de 40 de ani. În rest, Aznar a părăsit scena politică în urma înfrângerii electorale, când abia împlinise 50 de ani. La fel au procedat John Major, Tony Blair, Mihail Gorbaciov sau Al Gore.

În Italia, nicio înfrângere nu e definitivă. Mai ales din cauza legii electorale în vigoare. În realitate, nu electorii, ci liderii politici, marile figuri ale partidelor, sunt cei care decid. Legea votată în 2005, complicată şi interpretabilă, stabileşte că electoratul votează liste de candidaţi, fără a avea posibilitatea de a-şi indica preferinţele. Aşa că alegerea deputaţilor e la cheremul partidelor care stabilesc listele.
Ce ne vor rezerva viitoarele alegeri? Câteva noi partide şi aceleaşi figuri fumate.

Şi asta deşi în întreaga peninsulă se simte o reală voinţă de schimbare, un plictis suprem faţă de discursurile cunoscute şi certurile între partide, precum şi o dorinţă de a respira un aer proaspăt.

Politica, vinovată că ne-a blocat toate uşile şi ferestrele, nu va mai avea vreun cuvânt de spus, dacă italienii, chemaţi să mai aleagă vreun „ex", îşi vor păstra voinţa pentru o schimbare radicală.