INFOGRAFIE Obama ordonă pe loc repaus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Barack Obama acceptă soluţia diplomatică, dar se arată sceptic FOTO Reuters
Preşedintele Barack Obama acceptă soluţia diplomatică, dar se arată sceptic FOTO Reuters

Deşi se analizează propunerea rusă ca regimul Assad să dea armele chimice pe mâinile comunităţii internaţionale, preşedintele american a cerut trupelor să rămână pe poziţii.

Marţi seară, preşedintele american Barack Obama şi-a anunţat poporul că este dispus să dea o şansă căii diplomatice în Siria, amânând pe termen nedefinit intervenţia militară care până acum câteva zile părea, pentru unii, atât de iminentă. Asta, probabil, pentru că nici americanii, nici Congresul, nici ONU, nici NATO şi nici măcar Prima Doamnă a Americii, Michelle Obama, nu se arătau încântaţi de un asemenea atac. Ca să nu mai vorbim că mai e şi chestiunea banilor: fiecare rachetă Tomahawk costă 1,5 milioane de dolari, iar America tocmai şi-a redus bugetul pentru apărare.

Din discursul preşedintelui, care a dat înapoi pentru a doua oară în mai puţin de zece zile, s-a înţeles că presiunile făcute până în momentul de faţă vor continua, însă s-a simţit şi o notă de scepticism privind propunerea Moscovei. „Am ordonat armatei americane să îşi păstreze poziţiile actuale, pentru a menţine presiunea asupra lui al-Assad şi pentru a reacţiona dacă diplomaţia eşuează“, a afirmat liderul de la Casa Albă, subliniind că „opţiunea militară se află în continuare pe masă“. De asemenea, Obama a cerut Congresului să nu voteze în dosarul sirian şi, în consecinţă, aleşii, deşi rămân divizaţi pe acest subiect, au convenit să exploreze posibilitatea neutralizării stocului sirian de arme chimice.

În cele 16 minute în care s-a adresat poporului, Obama a expus motivele pentru care o intervenţie în Siria ar fi justificabilă dacă propunerea Rusiei nu va avea efectul scontat. Mai întâi, a afirmat că utilizarea armelor chimice presupune o încălcare a prevederilor internaţionale şi o ameninţare la adresa intereselor americane, pentru că alte ţări, precum Iran sau Coreea de Nord, şi grupuri teroriste ar putea urma exemplul Siriei.

„Un atac precum cel pe care îl plănuim noi nu-l poate duce la capăt orice ţară“, a spus preşedintele american, deşi a refuzat să atribuie Statelor Unite statutul de „jandarm mondial“.

Franţa şi Marea Britanie, reticente

De la Damasc, a venit marţi seară un nou mesaj „de pace“. Prin vocea ministrului de Externe, regimul Assad afirma că este pregătit „să anunţe unde se află armele chimice, să înceteze producţia armelor chimice şi să prezinte aceste depozite reprezentanţilor Rusiei, ai altor ţări şi ai Naţiunilor Unite“. Totodată, regimul de la Damasc a anunţat că este dispus să adere la Convenţia Internaţională pentru Interzicerea Armelor Chimice, care are 195 de ţări semnare, şi să-i respecte prevederile. Potrivit corespondentului BBC la Moscova, Daniel Sandford, Rusia şi Siria au disensiuni în legătură cu distrugerea arsenalului chimic sirian.

Parisul s-a arătat destul de nemulţumit de propunerea rusă, dorind neutralizarea armelor chimice deţinute de regimul sirian. Mai mult, nici Franţa şi nici Marea Britanie nu au încredere în guvernul de la Damasc, care nu este nici pe departe cel mai cooperant din lume, şi cred că propunerea despre care se tot vorbeşte e doar o „diversiune rusească“. De aceeaşi părere este şi principala forţă de opoziţie din Siria, Coaliţia Naţională Siriană, care consideră propunerea Moscovei „un camuflaj politic“, care urmăreşte doar amânarea unei intervenţii militare.

În timp ce Moscova şi Damascul lucrează la un plan concret de punere sub control internaţional al arsenalului chimic, SUA, Franţa şi Marea Britanie au cerut o întâlnire cu uşile închise la ONU pe chestiunea siriană, însă aceasta a fost amânată „sine die“ la cererea Rusiei. Până la o viitoare reuniune a Consiliului de Securitate, secretarul de Stat american John Kerry şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov se vor întâlni astăzi, la Geneva, ca să discute condiţiile în care se poate pune în aplicare planul de a prelua sub control ONU arsenalul chimic al Damascului.

SUA intensifică înarmarea rebelilor sirieni

Purtătorul de cuvânt al Coaliţiei Naţionale Siriene, Khalid Saleh, a declarat la o conferinţă de presă de la Washington că Statele Unite au început să livreze anumite tipuri de arme detaşamentelor opoziţiei siriene. Până acum, SUA au acordat asistenţă forţelor de opoziţie şi le-au livrat doar mijloace de comunicare. Potrivit lui Khalid Saleh, SUA au început recent să livreze anumite tipuri de arme Consiliului Militar Suprem al Armatei Siriene Libere. Purtătorul de cuvânt al opoziţiei a precizat că ASL a reuşit să convingă Washingtonul că armele americane nu vor ajunge în mâinile Al-Qaida.

Samir Nashar, reprezentant al Coaliţiei Naţionale pentru Revoluţia Siriană, a declarat ziariştilor că insurgenţii sunt „dezamăgiţi de amânarea loviturii cauzată de schimbarea poziţiei SUA şi de acordurile în detrimentul opoziţiei siriene”. „SUA îi dau lui Bashar al-Assad permisiunea să acţioneze în continuare fără arme chimice, existenţa cărora nici măcar n-a început s-o recunoască”, a precizat Nashar. După ce preşedintele american a anunţat că amână atacul asupra Siriei, şase nave militare britanice au părăsit Marea Meditenană, au trecut prin Canalul Suez şi au intrat în Marea Roşie. Este vorba despre portavionul HMS Illustrious, distrugătorul Westminster, nava de debarcare Lyme Bay, nava amfibie Bulwark şi nave auxiliare. În schimb, Rusia a mai trimis în Mediterana o navă de debarcare.

infografie arme chimice siria
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite