Idei LSRS(5): Producerea de energie electrică şi termică verde, administrarea pe termen lung a pădurilor

Reţeaua hidrografică şi sectorul forestier pot fi atuuri importante pentru o strategie de dezvoltare durabilă. Solurile fertile şi climatul asigură condiţii optime pentru dezvoltarea agriculturii.

În completarea dosarului Rezervoarele româneşti de idei din ediţia curentă, FP România a cerut unor tineri experţi din cadrul LSRS să-şi prezinte ideile referitoare la oportunităţile deschise României prin Strategia UE pentru Dunăre şi asupra unei politici de dezvoltare durabilă pentru România.

Pentru a formula un punct de vedere asupra acestui subiect considerăm că este strict necesar să pornim de la o definiţie elementară a dezvoltării durabile, considerată o metodă de progres bazată pe un echilibru între sistemele socio-economice şi resursele naturale. Două aspecte sunt fundamentale în adoptarea unei astfel de strategii: resursele întrebuinţate în procesele economice trebuie gestionate în mod eficient, iar agenţii au obligativitatea de a nu urmări un trade-off imediat care ar putea submina posibilităţile viitoare de dezvoltare.

Putem susţine cu toată încrederea că România dispune de resursele necesare iniţierii unei astfel de strategii. Reţeaua hidrografică foarte bogată permite producerea de energie electrică şi termică „green”. Solurile fertile şi climatul asigură condiţii optime pentru dezvoltarea agriculturii. De asemenea, o administrare planificată pe termen lung a sectorului forestier poate transforma această ramură economică într-o parte integrantă a unei strategii de dezvoltare durabilă.

Poziţia strategică a României în contextul geopolitic actual este un alt versant care poate fi valorificat prin implementarea unor strategii de dezvoltare a sectorului logistic şi al intermedierilor. Închidem această listă amintind posibilitatea de a iniţia o astfel de strategie şi în sectorul forţei de muncă, al capitalului uman. Enumerarea acestor macrosfere economice evidenţiază caracterul regenerabil al resurselor necesare în aplicarea unei strategii de dezvoltare durabilă. În plus, structurarea unui astfel de plan pentru oricare sector macroeconomic generează o creştere a domeniilor complementare.
Marele impediment pentru aplicarea unei astfel de strategii rămâne însă factorul uman.

Incapacitatea administraţiilor centrale şi locale de a crea un cadru legislativ şi organizaţional propice, cumulată cu dorinţa sectorului privat de a obţine un profit considerabil într-un time-frame limitat, fără efectuarea investiţiilor necesare unei creşteri echilibrate şi perpetue, sunt principalele piedici. Criza economică resimţită din 2009 a evidenţiat deficienţele economiei româneşti, complexitatea temei depăşind graniţele acestei discipline. Din păcate, soluţiile pentru corupţia şi conduitele speculative împinse la extrem prezintă costuri imense pentru societate.

Concurenţa economică practicată de piaţa unică europeană şi contragerea accentuată a economiei naţionale vor fi principalii catalizatori care, pe termen lung, vor determina înlocuirea comportamentelor speculative din sfera publică şi privată, cu unele de natură strategică şi planificată.
Concluzionăm susţinând că România are resursele (financiare şi naturale) necesare implementării unei strategii naţionale de dezvoltare durabilă, însă acesta este un plan pe termen lung ce se poate realiza numai prin reducerea corupţiei, îmbunătăţirea know-how-ului şi promovarea unui cadru administrativ şi legislativ bazat pe principiile economiei de piaţă şi nu pe interesele unor grupuri.

Olivian Ortopan studiază ştiinţe politice şi relaţii internaţionale la Universitatea din Bologna.