Greenpeace reconstruieşte Arca lui Noe | adevarul.ro

Greenpeace reconstruieşte Arca lui Noe

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Organizaţia ecologistă Greenpeace a început să construiască o reproducere a Arcei lui Noe pe muntele Ararat, pentru a-i avertiza pe liderii principalelor ţări ale lumii asupra pericolului

Organizaţia ecologistă Greenpeace a început să construiască o reproducere a Arcei lui Noe pe muntele Ararat, pentru a-i avertiza pe liderii principalelor ţări ale lumii asupra pericolului de catastrofă planetară pe care îl reprezintă schimbările climatice. Această iniţiativă a fost luată în vederea Summitului G8. Un purtător de cuvânt al organizaţiei cu sediul la Hamburg (Germania) a anunţat că activiştii Greenpeace au început construcţia legendarei ambarcaţiuni de lemn, de zece metri lungime, patru metri lăţime şi patru înălţime, la 2.500 de metri altitudine în "muntele biblic". El a subliniat că "omenirea se află în pragul unei a doua catastrofe universale" şi că trebuie luate măsuri urgente pentru evitarea acesteia. "Politicienii trebuie să-şi asume responsabilitatea fără a continua să asiste impasibili cum lumea e ameninţată de secetă, furtuni, inundaţii şi sute de mii de persoane îşi pierd casele, animalele şi plantele", a mai spus purtătorul de cuvânt.

Greenpeace avertizează că naţiunile mai industrializate trebuie să reducă emisiile de gaze poluatoare şi să adopte un protocol mai amplu decât cel de la Kyoto.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite