FP România: Colaborarea spaţială europeană, tot mai scumpă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele 18 state membre ale Agenţiei spaţiale europene (ESA) au negociat, ieri, la Haga, bugetul total pentru activităţile spaţiale ale europenilor: „licitaţia” a plecat de la 10,3 miliarde de euro. Ce caută, de fapt, puterile pământeşti în spaţiu? Pentru ce se cheltuie atâta energie?

Reprezentanţii Germaniei susţin că suma de 1,3 miliarde de euro ce urmează să fie alocată de europeni pentru staţia spaţială internaţională este insuficientă pentru a acoperi costurile construirii cargourilor spaţiale europene, care vor deveni principala cale de re-alimentare a staţiei spaţiale după retragerea navetelor americane.

Ca urmare, Berlinul încearcă  să convingă Franţa şi Italia că este nevoie de o creştere a bugetului alocat staţiei spaţiale, la peste 1,75 de miliarde.

Franţa şi Germania sunt cei mai mari investitori în Agenţia spaţială europeană ESA şi în finanţarea celor mai scumpe programe ale sale: staţia spaţială şi programul de rachete Ariane - aminteşte BBC.

Interesul spaţial al Berlinului este stimulat şi de amplasarea Centrului de control care se îngrijeşte de laboratorul ştiinţific Columbus în oraşul german Oberpfaffenhoffen.

În urma reuniunii Consiliului ESA, ministrul francez al cercetării, Valerie Pecresse, s-a declarat mulţumită că priorităţile ţării sale au fost îndeplinite şi a anunţat o creştere a  contribuţiei financiare franceze la ESA de la 1,6 miliarde de euro promişi în 2005 la 2,3 miliarde pentru perioada 2009-2011.

Marea Britanie însă are alte priorităţi legate de sporirea bugetului alocat misiunii ExoMars, un robot pe care ESA plănuieşte să-l trimită pe Marte pentru a aduce piatră şi sol de pe Planeta Roşie în scopul căutării unor forme de viaţă- arată BBC.

Lansarea robotului programată iniţial pentru 2013, a fost amânată pentru 2016 din cauza costurilor prea mari, estimate la aproximativ 1,2 miliarde de euro, pe care unele ţări precum Italia refuză să le suporte.


Curiozitate FP România: Ce caută, de fapt, puterile pământeşti în spaţiu? Pentru ce se cheltuie atâta energie?


Pentru alte detalii şi subiecte adiacente, consultaţi şi:

FP România - Adevărul: Puterile asiatice se bat pe Lună

În timp ce SUA, Rusia sau UE au găsit forme de cooperare spaţială, China şi India sau Japonia continuă în spaţiu foarte pământeasca lor competiţie pentru dominaţie şi reputaţie. Proba de onoare este atingerea Lunii.

BBC: A space of one's own


When European astronaut Frank De Winne reaches the International Space Station next year, he can look forward to something rarely afforded to travellers in space - a bit of privacy.

The Moscow Times: 2011: My Space Odyssey

Most people who know of me think of me as an information-technology expert, someone who probably lives in California and invests in edgy Internet startups. In fact, my formal residence is New York, but I am about to spend most of the next five months in Russia, training to be a cosmonaut in Star City, just outside Moscow.

India Times: ISRO plans manned space mission ahead of manned moon mission

With the success of Chandrayaan-1, the country's first moon mission, the Indian Space Research Organisation (ISRO) is planning a manned space mission as a first step to manned moon mission."Sending man to moon is a very complicated mission. So, as a first step, we plan to develop an Indian spacecraft that will take astronauts across the earth and bring them back," ISRO Chairman G Madhavan Nair said delivering a lecture on 'India's Recent Space Achievements' here today.

BBC: Final plea on Earth observation

Earth observation scientists have made a last-minute plea to Gordon Brown to put the UK's weight behind Europe's environmental monitoring project, GMES.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite