FOTO Topul celor mai mari şi uimitoare găuri din lume
0adevarul.ro vă prezintă, în acest ultim weekend de vară, un top al celor mai mari şi uimitoare găuri din lume. Printre acestea se regăsesc „ţeava“ Udachnaya, din Rusia şi barajul Monticello, din California.
„Ţeava“ Udachnaya, din Rusia
Mina Udachnaya este o mină de diamant din Rusia, care a fost descoperită în anul 1955 şi poartă denumirea de „ţeavă“. De atunci, mina a coborât cu 600 de metri mai jos în pământul îngheţat al Siberiei.
Craterul din Guatemala
Un crater cu diametrul de 20 de metri şi adâncimea de 30 de metri a apărut în Guatemala în urma unei furtuni tropicale. Locuitorii au fost în stare de şoc, iar geologii nu au putut explica acest fenomen.
Mina Diavik, din Canada
O altă mină de diamante foarte cunoscută este Diavik, din Canada. Aceasta este localizată la 20 de kilometri de mina Ekati şi se extrag aproximativ 1.600 de kg de diamante în fiecare an.
Marea Gaură Albastră, din Belize
Marea Gaură Albastră este denumirea unei găuri de mari proporţii situată în mijlocul recifului Lighthouse (atol al recifului de barieră din Belize). Este o dolină rotundă cu diametrul de 305 m şi adâncă de 120 m.
Mina Canionului Bingham, din SUA
Mina din Canionul Bingham este o carieră de cupru din Munţii Oquirrh, din Utah. Are 1,2 km adâncime şi 4 km în diametru. Este cea mai mare excavaţie din lume făcută de om. Mina a fost folosită încă din 1906, iar de-a lungul timpului aceasta s-a dovedit a fi cea mai productivă din lume.
Mina de diamante Mirny, din Rusia
Această mină are 525 de metri adâncime şi un diametru de 1.200 de metri. Este prima carieră din Rusia, dar şi una dintre cele mai mari din ţară. În prezent este abandonată, dar atunci când încă mai era operatională camioanelor le lua două ore pentru a ajunge de jos până la ieşirea din mină.
Mina de cupru Chuquicamata, din Chile
Chuquicamata sau „Chuqui" este mina cu cea mai mare producţie de cupru din lume şi are peste 850 de metri adâncime. Cuprul este extras aici de secole, după cum a demonstrat descoperirea unei mumii datând din anul 550 d. Hr, numită „Omul Cupru".
Barajul Monticello, din SUA
Acesta este un baraj în zona Napa, din California, construit între anii 1953 şi 1957. Este un arc din beton, cu o înălţime de 93 de metri şi 312 de metri lungime şi conţine 249.000 de metri cubi de beton. Barajul a format cel mai mare lac din California, Lacul Berryessa, cu o capacitate de 1.976.000 de metri cubi de apă.
Mina de diamante Kimberley, din Africa de Sud
Cunoscută ca şi „Marea Groapă", această mină a fost săpată, din 1866 până în 1914, de 50.000 de mineri, care au lucrat cu lopeţi, scoţând peste 2.700 de kg de diamante. Kimberley are o suprafaţă de 17 hectare şi 463 de metri în diametru.
Craterul de gaze Darvaza, din Turkmenistan
Supranumit şi „Uşa către Iad", în inima deşertului Karakum se află un crater a cărui lumină poate fi văzută de la kilometri distanţă. Acest crater imens este rezultatul unui accident de cercetare sovietică a gazului, în anii 1950. Mirosul de sulf poate fi simţit de departe şi devine insuportabil în apropierea marginii craterului.