Formulă niponă adaptată în China

Când i-a căzut sub ochi un studiu intitulat „Triburile de furnici“, despre situaţia tinerilor care locuiesc în oraşul-dormitor Tiangjialing, de la periferia Beijingului, inginerul pensionar Huang Rixin (78 de ani) a decis că va îndrepta lucrurile.

Decizia i-a fost întărită de o scurtă vizită la faţa locului. Huang auzise despre hotelurile-capsulă din Japonia, în care „camerele", din plastic sau fibră de sticlă, nu măsoară mai mult de doi metri pe unul; acolo, clienţii pot dormi, se pot uita la televizor şi dispun de internet. Bătrânul inginer a hotărât să adapteze formula niponă, investind 4.700 de euro în construcţia a opt cabine de 2,4 m pe 1,6 m şi cu o lăţime între 0,72 şi 0,92 m.

Spre deosebire de capsulele japoneze, cele chinezeşti sunt relativ spaţioase şi permit ocupanţilor să stea în picioare. Sunt însă mai puţin luxoase, fiind echipate doar cu un birou pliant, pentru computer, şi cu o conexiune Wi-Fi. La început, ideea apartamentelor-capsulă a părut ciudată şi nu a stârnit mare inters. Într-un spaţiu de doi metri pătraţi nu prea poţi trăi. Apoi, nu există decât un grup sanitar în tot imobilul. Iar când temperatura creşte, singura opţiune este ventilatorul electric, şi acela foarte mic. Situaţia s-a schimbat, însă, când Sina.com, cel mai mare portal chinezesc, a organizat o operaţiune publicitară, invitând potenţiali clienţi să locuiască în capsule, gratuit, timp de două săptămâni.

Azi, cele opt capsule au fost închiriate contra unei sume lunare de 24 de euro fiecare. În ciuda criticilor, Huang susţine că invenţia sa e mană cerească pentru cei obligaţi să locuiască alături de alţi cinci într-o cameră sau să doarmă pe stradă, în lipsa unui acoperiş deasupra capului. Atmosfera înăbuşitoare, pereţii prin care se aude orice zgomot şi vizitele constante ale jurnaliştilor curioşi i-au făcut, însă, pe mulţi potenţiali ocupanţi ai capsulelor să renunţe la idee.