Experţi independenţi ONU denunţă tratamente psihiatrice forţate aplicate opozanţilor în Belarus
0Experţi independenţi ONU denunţă joi un ”tratament psihiatric coercitiv” la care au fost supuşi zeci de critici ai autorităţilor din Belarus după alegerile prezidenţiale din 2020 şi criza politică care a urmat, relatează AFP.

Potrivit unor investigaţii desfăşurate în contul ONU în Belarus, mai mulţi opozanţi ai regimului au fost supuşi unor tratamente psihiatrice forţate.
”Am primit informaţii cu provire la cel puţin 33 de persoane, inclusiv cinci femei, transferate în vederea unui tratament psihiatric coercitiv deoarece şi-au exprimat dezacordul faţă de autorităţi de la începutul crizei politice în centrul căreia se află alegerile prezidenţiale din 2020”, scriu aceşti experţi, scrie News.
Ei sunt mandataţi de către Consiliul ONU al Drepturilor Omului, însă nu se exprimă în numele ONU.
Aceste transferuri au fost ordonate de către tribunale.
Experţii consideră că acest tip de ”pedeapsă extrem de neobişnuită ar putea să constituie o pedeapsă inumană sau degradantă”.
”Procesul care conduce la un transfer în vederea unui tratament psihiatric obligatoriu nu este transparent şi ridică îndoieli grave cu privire la faptul dacă aceste transferuri sunt motivate de considerente medicale sau politice”, consideră experţii.
Procesele care au condus la acest tip de transferuri s-au desfăşurat cu uşile închise, precizează ei.
25 DE PERSOANE DEŢINUTE ÎN CONTINUARE
Cei aproximativ 20 de experţi - între care se află şi Nils Muiznieks, Raportorul Special al situaţiei drepturilor omului în Belarus - îşi exprimă înmgrijorarea faţă de soarta acestor condamnaţi la un tratament coercitiv.
”Persoanele respective sunt deţinute în secret, în instituţii de sănătate metală aflate sub puterea nelimitată a medicului-şef”, subliniază ei.
Ele ”sunt private de libertate pe o perioadă nedeterminată şi nu pot cere o graţiere sau o eliberare condiţionată”, precizează ei.
”Potrivit informaţiilor noastre, opt persoane transferate la un tratament psihiatric coercitiv au fost eliberate. Cel puţin alte 25 rămân deţinute în secret şi nu este disponibilă nicio informaţie despre soarta sau locul unde se află, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la posibile dispariţii forţate ale acestora”, subliniază experţii.
Ei precizează că s-au aflat în contact cu Guvernul belarus în acest subiect.
Belarusul a fost teatrul unei reprimări violente care a vizat, în 2020, o contestare fără precedent a realegerii lui Aleksandr Lukaşenko, aflat neîntrerupt la putere din 1994 în această fostă republică sovietică.