Dilema energetică a României

Dilema energetică a României

Agenda de politică externă a vitorul Preşedinte nu poate ocoli securitatea energetică a României, ea însăşi parte a securităţii naţionale. În prezent, două instituţii ale statului român au o poziţie-cheie în această zonă a energiei şi a politicilor energetice: Preşedinţia, pentru care politica Mării Negre a dobândit şi o componentă economică ce include transportul de hidrocarburi, la care se adaugă Ministerul Economiei

Cu ajutorul contextului regional generat de gazoductul Nabucco sau nu, ministrul Videanu este persoana sub al cărei mandat România a redefinit atitudinea Gazprom, care refuzase două decenii relaţia contractuală directă cu partea română. Între ianuarie – iulie 2009, România a reuşit să elimine intermediarul german dintre Gazprom şi statul român în importul de gaze naturale din Rusia, punând bazele unei companii mixte Gazprom-Romgaz, cu participaţii de 50%.

Încă nu este limpede dacă şi cum va converti campania prezidenţială această cucerire a strategiei energetice româneşti pentru alegerile din noiembrie. Este însă limpede că, exact în aceeaşi lună în care românii optează pentru Preşedinte, Rusia va porni explorările pentru gazoductul South Stream, care încearcă să anuleze eforturile de peste un deceniu ale UE de spargere a monopolului rusesc asupra importului de gaz natural, pe o secvenţă din ruta anticului Drum al Mătăsii.

În aceste condiţii, devine greu de măsurat impactul iniţiativei energetice europene Nabucco de creare a unei surse alternative de import pentru gaze naturale, care să ocolească Gazprom. Dublarea rutei Nabucco printr-un gazoduct rusesc – South Stream ameninţă eficienţa politicii europene de întărire a securităţii energetice.
 
Dezavantajul rutei de transport Nabucco devine încă mai accentuat, atunci când se formulează întrebarea: ce gaz va fi introdus pe conducta care vrea să evite Gazprom?

Ceea ce părea o acţiune de întărire a securităţii energetice a UE şi de introducere a României pe rutele energetice către Europa pare să se transforme într-o catastrofă economică, în condiţiile în care gazul Asiei centrale este arondat deja de Rusia, iar Azerbaidjanul a încheiat un protocol cu Gazprom privind livrarea de gaze naturale pentru propria reţea. Ca alternativă la fluxul caspic contractat deja de Gazprom rămâne Iranul. Rămâne?

Q. 1. Oferta prezidenţială pentru campania din noiembrie-decembrie 2009 cuprinde şi o axă energetică? Care sunt liniile acestei strategii prezidenţiale – ofertă pentru campania electorală?

Gazprom şi UE

Gazprom este cea mai mare companie producătoare de gaze naturale din lume, controlând 17% din rezervele de gaze cunoscute la nivel mondial şi acoperind 20% din din producţia acestora. În plan naţional, Gazprom controlează peste 60% din rezervele de gaz ale Rusiei şi participă cu 85% la producţia de gaz natural a Federaţiei.

Compania rusească de stat controlează aproximativ 26% din importul de gaze naturale al UE. Preocupările Uniunii de a reduce dependenţa de Gazprom este acceptată ca o problemă de securitate energetică, legată de riscurile generate de dependenţa de o singură sursă de import, aproape 80% din gazele naturale ruseşti traversând Ucraina.

Această dependenţă majoră a UE de Gazprom este definită de oficialii europeni în termeni de ameninţare la adresa securităţii energetice a UE, şapte ţări ale Uniunii fiind total dependente de gazul rusesc. Germania şi Italia sunt, de asemenea, mari consumatori de gaz natural, garantat prin contracte pe termen lung cu Gazprom.

Această scală a dependenţei energetice pe care se plasează ţările UE generează politici şi atitudini specifice ale acestora faţă de Gazprom. De exemplu, Germania (North-Stream) şi Italia (South-Stream), au relaţii de interes naţional speciale cu compania rusă, de multe ori, în dauna politicilor şi intereselor unionale sau ale ţărilor vecine.

Gazprom şi România

România consumă anual circa 18 miliarde de metri cubi de gaze naturale.  Două treimi din necesarul de consum este asigurat din producţie internă, restul fiind importat din Rusia, de unde România importă gaz natural încă din 1979. Gazprom este singura sursă de import de gaze naturale pentru România, compania rusă asigurând aproximativ 30% din necesarul de consum intern al României.

Reamintim că:
a. la nivel de Uniune, dependenţa de Gazprom este în continuă creştere, astăzi fiind în jurul a 26%, oficialii Gazprom urmărind creşterea acestei dependenţe până la 30-33% pe următorii cinci ani;
b. în discursul public, oficialii români mizează pe relativa independenţă energetică a României, care îşi produce aproximativ două treimi din necesarul de gaze la nivel intern.

Până în 2008-2009, România nu a făcut niciodată parte din strategia europeană a Gazprom. Începând cu octombrie 2008, când Gazprom reformulează problema depozitului de gaze naturale realizat în cooperare cu firme româneşti la Mărgineni, atitudinea gigantului rus faţă de România se schimbă radical: în ianuarie, mai, iunie şi iulie 2009 au loc discuţii care urmăresc integrarea României în politica energetică a Gazprom, după ce, timp de două decenii, hărţile energetice ale Gazprom ocoliseră în mod sistematic România.

Q 2. Având în vedere cantitatea de gaze importată de România de la Gazprom, se poate vorbi despre vulnerabilităţi şi riscuri majore la adresa securităţii naţionale a României?

Q. 3. Ce atitudine ar trebui să aibă Preşedintele României faţă de o ofertă a Gazprom care garantează pe termen de câteva decenii (contract tipic companiei ruse) securitatea energetică a României, dezavantajând unele ţări europene sau politica unională centrată pe Carta energetică europeană?

Drumul mătăsii şi agenda prezidenţială

TRACECA (Transport Corridor Europa-Caucasus-Asia) este un proiect european multimodal pentru un coridor feroviar, rutier, maritim, care îşi propune să dezvolte comerţul internaţional pe ruta Asia centrală – Caucaz – Europa. Proiectul UE a fost lansat în 1993, fiind completat în 1998, prin semnarea la Baku a unui Acord multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea coridorului economic şi de transport Europa-Caucaz-Asia. Ca parte integrantă din TRACECA, România poate deveni beneficiarul – ţară de tranzit/participant activ în coridorul comercial care urmăreşte să refacă un segment din Drumul Mătăsii. Astăzi, în Proiectul TRACECA participă 13 ţări: Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Moldova, România, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ukraina, Uzbekistan.

Q 4. Ce interes prezintă pentru Agenda prezidenţială proiectul TRACECA şi cum este gândit rolul României în cadrul acestui proiect, având în vedere că rutele maritime Georgia (Poti, Batumi) – România (Constanţa) nu sunt definite clar ca rute de transport?

Q. 5. Rusia foloseşte sistematic o tactică de dublare a oricărui proiect european care urmăreşte spargerea monopolului rusesc în importul de energie cu un proiect propriu, plantat în imediata apropiere a celui european. Tehnica de manipulare „în oglindă” Nabucco – Southstream este folosită de Rusia şi în domeniul importului de petrol. Ţinând cont de acest pattern de marketing internaţional al Rusiei, ce şanse există pentru conducta petrolieră Constanţa – Trieste, ştiind că e flancată de proiectul rusesc pentru oleoductul Burgas – Alexandropolis?

Ştefan Stănciugelu este conferenţiar universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

Varianta extinsă a articolului din dosarul Memorandum pentru Preşedinte, publicat în ediţia FP România nr. 12 (septembrie/ octombrie).