Consiliul femeilor în sari

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit amendamentului 73 al Constituţiei, votat în 1992, toate statele trebuie să le rezerve femeilor un sfert din numărul locurilor din „Panchayat“.

La Neemkheda, un sătuc din statul indian Haryana, aflat în nordul continentului, puterea nu este rezervată în exclusivitate bărbaţilor: preşedintele Consiliului comunal este o femeie, dar la fel şi ceilalţi membri ai acestuia. Casa care adăposteşte birourile Consiliului („Panchayat") se află exact în mijlocul satului. Cu grădina sa şi câţiva pomi, cu florile de la ferestre şi cu animalele din curte, oferă o imagine idilică, care nu este însă  susţinută de „ornamentele" de pe ziduri: puşti, cartuşiere şi arme albe. Preşedinta Consiliului se numeşte Ashubi Khan, are 47 de ani, iar celelalte membre sunt în număr de nouă. Toate sunt analfabete. Au învăţat pe de rost misiunile şi îndatoririle Consiliului şi, atunci când este necesar, copiii lor scriu şi citesc în locul lor.

Potrivit amendamentului 73 al Constituţiei, votat în 1992, toate statele trebuie să rezerve femeilor un sfert din numărul locurilor din „Panchayat" (alcătuit din membri aleşi direct de localnici). În 2005, Ashubi Khan, care face parte din cea mai numeroasă familie din sat, a fost aleasă preşedinte. Adevărata revoluţie în această societate rurală tradiţională nu a fost atât alegerea lui Ashubi, cât ceea ce s-a întâmplat după scrutin. „M-au pus să-i aleg pe ceilalţi membri ai Consiliului şi am spus că nu pot lucra decât cu femei", povesteşte ea. Desigur, bărbaţii au protestat, dar Ashubi şi-a folosit influenţa, astfel că a fost aleasă câte o reprezentantă pentru fiecare dintre cele nouă circumscripţii ale satului. Drept urmare, un consiliu în exclusivitate feminin a văzut lumina zilei. Analfabetismul membrelor a constituit mult timp ţinta ironiilor venite din partea sătenilor.

Toate femeile din Consiliu au peste 40 de ani. Cea mai mare realizare a lor până în prezent este că au reuşit, cel puţin teoretic, să racordeze satul la canalul Ujina, care leagă New Delhi de statul Rajasthan. Conductele pentru apa potabilă nu au fost încă montate, astfel că sătenii depind în continuare de abundenţa ploilor. Dar aprobările oficiale au fost luate. Consiliul a dat dovadă de autoritate şi când a cerut înfiinţarea unei şcoli de fete. După deschiderea acesteia, numărul elevelor a crescut de 97 la 800. Printre alte realizări, membrele „Panchayat" se mândresc cu înfiinţarea unui centru medical, o stradă asfaltată, reglementarea statutului unor magazine subvenţionate de stat şi punerea în practică a unui program de alfabetizare a adulţilor. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite