Cipru: miza unei reunificări complicate

După 34 de ani de separare, ciprioţii greci şi ciprioţii turci ar putea decide la masa verde reunificarea insulei. Ankara, susţinătoarea Nordului, pare pregătită să cedeze "Insula

După 34 de ani de separare, ciprioţii greci şi ciprioţii turci ar putea decide la masa verde reunificarea insulei. Ankara, susţinătoarea Nordului, pare pregătită să cedeze

"Insula Afroditei", cum mai este numit Ciprul, aflată în estul Mediteranei, la intersecţia unor interese economice şi strategice, îşi regăseşte speranţa reunificării.

La sfârşitul lunii iulie, liderul cipriot turc, Mehmet Ali Talat, şi preşedintele Republicii Cipru, Dimitris Christofias, au decis să relanseze, la 3 septembrie, negocierile privind reunificarea insulei mediteraneene.

Dosarul spinos al reunificării este îngheţat de mai bine de patru ani, la aceasta contribuind şi respingerea prin referendum (în aprilie 2004), de către ciprioţii greci, a planului ONU de reunificare, agreat în schimb de ciprioţii turci.

"Obiectivul negocierilor va fi găsirea unei soluţii acceptabile pentru orice problemă a Ciprului, care să protejeze drepturile fundamentale şi legitime ale ciprioţilor greci şi ciprioţilor turci deopotrivă", a fost mesajul transmis printr-un comunicat oficial de cei doi lideri.

"Orice acord între cele două părţi va fi supus unui referendum ce se va desfăşura în acelaşi timp în cele două părţi ale insulei", mai precizează documentul. Christofias şi Talat au mai stabilit instalarea unui "telefon roşu" în propriile cabinete, "un simbol al angajamentului comun" pentru reluarea şi finalizarea tratativelor.

Turcia vrea negocieri rapide

"Scopul nostru este să ajungem la o soluţie în scurt timp, cred că acest lucru s-ar putea întâmpla până la sfârşitul lui 2008", a declarat Mehmet Ali Talat după întrevederea cu Dimitris Christofias. "Rezolvarea problemei cipriote într-o perioadă scurtă de timp este un obiectiv prioritar al nostru", a subliniat liderul turc.

La rândul său, ONU a anunţat într-o manieră clară că doreşte demararea negocierilor cât mai repede cu putinţă şi, în săptămânile premergătoare întâlnirii de la sfârşitul lui iulie, Talat şi Christofias au primit cuvinte de încurajare din partea întregii comunităţi internaţionale.

Washington şi Londra, în special, şi-au intensificat, în acea perioadă, contactele diplomatice cu cei doi lideri. Înţelegerea, cel puţin aparentă, dintre Talat şi Christofias este percepută ca un factor crucial pentru ajungerea la o înţelegere. Totuşi, preşedintele cipriot i-a pus în gardă pe cei implicaţi în dosarul sensibil al reunificării în legătură cu "efectele contraproductive" pe care le-ar putea avea un acord încheiat la repezeală.

Ce vor ciprioţii greci

Negocierile sunt importante pentru Ankara, susţin specialiştii în problema cipriotă. Un prim motiv este că Republica turcă a Ciprului de Nord nu este recunoscută decât de Turcia, în timp ce zona greacă a insulei face deja parte din Uniunea Europeană.

Un eşec al negocierilor i-ar putea îngreuna considerabil Turciei eforturile de aderare la UE. Pentru ca negocierile să ajungă la bun sfârşit, cele două părţi trebuie să găsească soluţii convenabile pentru probleme spinoase legate de dreptul de proprietate, dar mai ales de prezenţa celor 43.000 de soldaţi turci desfăşuraţi în nordul insulei. Retragerea acestora este o cerinţă expresă a ciprioţilor greci.

Pentru Turcia, problema reunificării insulei ar trebui rezolvată înainte de iunie 2009. Aceasta este data fixată de Bruxelles pentru ca Ankara să îşi deschidă porturile şi aeroporturile ciprioţilor greci. Nerecunoscând Republica Cipru (pe care o consideră doar "autoritatea greacă a Ciprului de Sud), Turcia interzice (încă) accesul navelor şi avioanelor ciprioţilor greci în porturile şi aeroporturile sale.

Dispută în jurul petrolului

În 2007, Republica Cipru a lansat o licitaţie pentru explorarea şi forajul zăcămintelor de petrol din largul insulei. Mai precis, este vorba de o zonă de 72.000 km pătraţi, aflată în largul coastelor sale sudice, la marginea platoului continental, dar în spaţiul maritim recunoscut pe plan internaţional.

Potrivit estimărilor, valoarea rezervelor de petrol şi de gaz din largul Ciprului ar ajunge la 400 de miliarde de dolari, adică de circa 20 de ori mai mult decât produsul naţional brut al insulei. Potrivit guvernului cipriot, cel puţin cinci companii (printre care una din Rusia şi două din China) s-au arătat interesate de licitaţie.

De altfel, pentru exploatarea zăcămintelor, Ciprul a încheiat acorduri de cooperare maritimă cu Egiptul şi Libanul. Iniţiativele cipriote au deranjat însă guvernul de la Ankara, care îşi revendică zona maritimă în chestiune, supranumită "teritoriul în litigiu", negându-i guvernului cipriot dreptul de a demara astfel de lucrări de exploatare.

UE a readus problema cipriotă în actualitate

Lărgirea Uniunii Europene din 2004 se află, de fapt, la originea reluării tratativelor pentru reunificare dintre cele două comunităţi ale insulei. În aprilie 2004, ciprioţii greci au respins masiv (prin referendum, cu peste 75%) planul de reunificare propus de ONU, numit "planul Annan", după numele secretarului general al organizaţiei de la acea vreme.

Planul de pace prevedea reunificarea insulei într-un stat confederal, "bizonal şi bicomunitar". Prin respingerea planului ONU, ciprioţii greci au decis să "lase pe dinafară" comunitatea turcă din nordul insulei, menţinând-o în afara Uniunii Europene.

Această situaţie pune multiple probleme uniunii, atât din punct de vedere juridic, cât şi politic. Practic, de pe 1 mai 2004 (data aderării Republicii Cipru la marea familie europeană), Uniunea are o frontieră exterioară cu o entitate nerecunoscută de comunitatea internaţională, respectiv "linia verde" cu autoproclamata Republică turcă a Ciprului de Nord.

Uniunea Europeană a încercat să ţină cont şi de aspiraţiile de "apropiere" ale comunităţii turce din nordul insulei. După Consiliul de Afaceri generale ţinut în 26 aprilie 2004, Uniunea s-a arătat dispusă să fixeze o dată-limită a izolării Nordului, facilitând reunificarea insulei şi încurajând dezvoltarea economică a Nordului.

"Linia verde", un Zid al Berlinului la Nicosia

Tensiunile dintre cele două comunităţi au început în 1963, când preşedintele, Arhiepiscopul Makarios, a prezentat un amendament la Constituţie, care punea sub semnul întrebării dreptul de veto al vicepreşedintelui cipriot turc. Din 1964, confruntările au devenit mai violente, astfel că în insulă a fost desfăşurată o misiune ONU.

Criza cipriotă a ajuns la apogeu în vara lui 1974, când Makarios a devenit ţinta juntei militare aflate la putere în Atena şi a minorităţii turce din Cipru, care l-a considerat principala sursă a nemulţumirilor.

Pe 15 iulie, la Nicosia a avut loc o lovitură de stat, iar cinci zile mai târziu, sub pretextul protejării ciprioţilor turci din Nord, a fost decisă intervenţia armatei turce (în cadrul operaţiunii "Attila"), care a anexat 36% din teritoriul insulei.

Capitala Nicosia a fost divizată printr-o linie de demarcaţie, numită "linia verde". În 1975, ciprioţii turci au creat Republica turcă a Ciprului de Nord, pe care doar Turcia a recunoscut-o în 1983.

În 2004, Ciprul a aderat la Uniunea Europeană, fiind considerat unul dintre cele mai bogate state comunitare. Mehmet Ali Talat a fost ales "preşedinte" al Republicii turce a Ciprului de Nord în aprilie 2005.

Insula Afroditei, între războaie şi concesii

După ce a făcut parte din Imperiul roman, apoi din cel bizantin, insula Cipru (care în prezent numără peste 850.000 de locuitori) a fost cucerită de otomani în 1571.

La scurt timp după războiul ruso-turc (1877-1878), ea a trecut sub tutelă britanică. Regatul Unit a devenit administratorul insulei şi, în timpul Primului Război Mondial, şi-a instalat acolo baze militare. După armistiţiu, în 1925, britanicii au făcut din insulă o colonie a Coroanei.

Din 1931, presiunile ciprioţilor au devenit mai radicale, ei reclamând anexarea de Grecia ("enosis"). Pentru a răspunde violenţelor, autorităţile coloniale au recrutat trupe turceşti, ciprioţii greci acuzându-i pe britanici că îi privilegiază pe turci, minoritari.

În 1960, Ciprul şi-a dobândit independenţa (acceptând să devină membru al Commonwealth), pe teritoriul său rămânând două baze militare britanice.

Prin Constituţia la care şi-au adus un aport însemnat Grecia, Turcia şi Marea Britanie, ciprioţilor turci din nordul insulei (reprezentând 20% din populaţie) li s-a acordat o autonomie crescută şi concesii socotite "exagerate" de către ciprioţii greci: drept de veto pentru vicepreşedintele turc, participare de 30% în administraţie şi de 40% în armată.

Partea turcă va da apă sectorului elen

Turcia şi-a anunţat recent intenţia de a construi, cel mai târziu până în 2012, un apeduct pentru o mai bună aprovizionare cu apă potabilă a ciprioţilor turci din nordul insulei.

Mehmet Ali Talat a declarat că administraţia sa a propus să furnizeze apă prin intermediul viitorului apeduct (şi) sectorului sudic al insulei, în cadrul unui proiect numit "Apa Păcii".

"Deocamdată, nu am primit niciun răspuns pentru oferta noastră", a precizat Talat. Nevoile de apă potabilă ale ciprioţilor turci sunt în parte acoperite de Turcia, prin intermediul unui sistem ingenios de baloane enorme din fibră de sticlă care "traversează" Mediterana.

Strada Ledra, simbolul diviziunii

Pe 3 aprilie 2008, în ciuda opoziţiei armatei turce, strada Ledra din centrul capitalei cipriote, Nicosia, a fost redeschisă pietonilor, după ce, în 1964, a fost "tăiată" în două printr-un zid.

Aflată în zona-tampon controlată de ONU, strada are o simbolistică specială: la începutul anilor '60, aici au fost ridicate primele baricade.

Pentru securizarea noului pasaj (unde funcţionează şi un punct de control vamal), Uniunea Europeană a alocat 100.000 de euro.