Cine sunt noile prime doamne ale Europei

Ultimele alegeri din Italia şi Franţa sau predarea ştafetei în Downing Street 10 au adus în prim-plan nu numai noi lideri politici, ci şi noi prezenţe feminine Cecilia, Penny, Flavia,

Ultimele alegeri din Italia şi Franţa sau predarea ştafetei în Downing Street 10 au adus în prim-plan nu numai noi lideri politici, ci şi noi prezenţe feminine

Cecilia, Penny, Flavia, Joachim, nume obişnuite, fără vreo legătură între ele, dar care împărtăşesc un destin oarecum comun. Sunt jumătăţile unor cupluri faimoase. Nu dintre cele care ocupă în mod obişnuit copertele revistelor mondene - prezenţa lor acolo e nedorită, deşi se mai întâmplă uneori -, ci paginile presei grele.

N-ai să le vezi în "Vanity Fair", de pildă, ci, cel mult, pe prima pagină a "Financial Times" sau "Le Monde", în contextul unor primiri/vizite/summituri la nivel înalt. Sunt "doamna preşedinte" sau "doamna premier" şi sunt reduse la rolul, adesea constrângător, de a fi doar soţia… soţului.

Postura de primă doamnă nu este deloc simplă şi nici rolul uşor. Odată asumat, chingile protocolului de stat trebuie respectat cu stricteţe, altminteri nu numai domnul preşedinte sau domnul premier are de suferit, ci întreaga instituţie pe care o reprezintă.

Din clipa în care alegerile au decis şi "jumătatea" păşeşte alături de consort în luminile rampei politice, trebuie să-şi ia adio de la viaţa de dinainte. Gesturile, până la cel mai nesemnificativ, îi vor fi studiate de presă în amănunt. La primul pas greşit, tabloidele vor jubila. Consilierii îi vor lua în stăpânire programul, hobby-urile sau şueta cu prietenii vor fi înlocuite cu evenimente sociale şi participări la opere de binefacere. Atitudinea, alura, toaletele şi coafura vor fi comentate şi urmărite de milioane de ochi. Dar una e să ţi se comenteze ţinuta când păşeşti pe covorul roşu de la Cannes şi alta atunci când îţi reprezinţi ţara.

Sacrificiul merită însă. Pentru că nu-i puţin lucru să asculţi imnul ţării alături de soţ sau să ai întâietate în toate protocoalele. Şi, nu în ultimă instanţă, să ştii că pentru conaţionalii tăi, dar şi pentru străini eşti prima doamnă, o percepţie care, în funcţie de calitatea prezenţei şi a prestaţiei, poate aduce un plus de simpatie şi, de ce nu, de "glamour" imaginii propriei ţări.

Cecilia Sarkozy sparge tiparele Elysee-ului

Prima doamnă a Franţei fascinează şi aminteşte de o altă femeie celebră de pe scena politică, Jackie Kennedy. Orice ar face, atrage toate privirile, la fel ca şi predecesoarea sa de peste Ocean.

Iar când, în plină ceremonie de învestitură, la Elysee, soţul îi şterge tandru o lacrimă şi o sărută, totul se transformă în show. Povestea lor de dragoste cu năbădăi este cel puţin la fel de palpitantă ca şi cea cu suişuri şi coborâşuri a cuplului Kennedy.

Vântul schimbării s-a făcut simţit la Elysee, din secunda în care a apărut Cecilia Sarkozy, soţia actualului preşedinte al Franţei. Îmbrăcată într-o rochie din satin de culoarea fildeşului, creată de Prada, şi nu de o casă de modă franceză aşa cum cere tradiţia, bruneta înaltă şi zveltă a pozat profesionist pe covorul roşu de la palat pentru fotografii care o strigau pe nume. Ea a fost însoţită de cele două fete ale sale, de cei doi fii vitregi şi de cel mai mic dintre copii, din căsătoria cu Nicolas Sarkozy, Louis, în vârstă de 10 ani. Aceasta este o imagine neobişnuită la Elysee, unde familia nu a fost promovată.

Origini basarabene

Cecilia Sarkozy are origini româneşti. Tatăl său, Andre Ciganer, s-a născut în 1898 la Bălţi în Basarabia. Fost manechin, acum în vârstă de 49 de ani, a devenit noua primă doamnă a Franţei, fără să fi avut această ambiţie. După ce a avut un rol de primadonă în timpul ascensiunii politice a soţului său, ea a apărut foarte rar în public în cursul ultimelor luni, resuscitând întrebări în legătură cu eventualele dificultăţi prin care ar trece din nou cuplul Sarkozy. "Să devin prima doamnă? Asta mă termină. Nu sunt corectă din punct de vedere politic, mă plimb în jeanşi, în pantaloni sport sau port cizme stil cowboy. Nu pot să mă înscriu în nişte tipare", spunea Cecilia Sarkozy în 2005.

De-a lungul anilor, Cecilia a fost însă activă în culise, ca eminenţă cenuşie şi consilier de imagine, cu riscul de a suscita frustrări şi critici în anturajul soţului său. Totuşi, s-a regăsit pe pagina întâi a ziarelor când soţul său, pe atunci ministru de interne, a ales să-şi expună familia, după modelul Kennedy. Această mediatizare s-a întors împotriva lui Sarkozy în momentul în care presa a dezvăluit că Cecilia plecase în 2005 în Statele Unite cu un bărbat care lucra în domeniul publicitar, o separare care a alimentat coloanele revistelor de scandal. Zdruncinat, Sarkozy a recunoscut la televiziune că are "dificultăţi" în viaţa de familie. Cuplul s-a împăcat însă în primăvara anului 2006. În timpul campaniei prezidenţiale, Cecilia a rămas în culise şi nu a asistat la marile mitinguri ale soţului ei. Această atitudine a alimentat noi speculaţii în legătură cu soţii Sarkozy şi locul rezervat Ceciliei. Noua primă doamnă, care nu şi-a făcut apariţia în public pe întreaga durată a zilei celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, a apărut în cele din urmă seara târziu alături de soţul ei în Place de la Concorde, la Paris, unde preşedintele ales a ţinut un discurs în faţa a 30.000 de simpatizanţi.

Flavia Prodi, o primă doamnă care îşi cară singură sacoşa

Spre deosebire de Veronica Lario - diva strălucitoare care îi stă alături lui Silvio Berlusconi -, Flavia Prodi, soţia actualului premier italian, abia dacă este zărită în compania consortului la diverse evenimente mondene. Romano şi Flavia Franzoni Prodi sunt căsătoriţi din 1969. O jumătate de secol de istorie italiană trăită împreună pe care s-au hotărât, de curând, să o povestească într-o carte numită "Mărturia unui cuplu din politică" şi pe care au scris-o "la două mâini". S-au cunoscut în oraşul lor natal, Reggio Emilia, şi au împărţit experienţa lumii universitare italiene de la sfârşitul anilor '60. Ea era studentă la ştiinţe sociale şi politice, el era deja "profesor", renume ce i-a rămas şi astăzi. Flavia a ajuns în Italia un nume de referinţă în formare socială, iar Romano, în vârful politicii europene. Cuplul are doi băieţi, Giorgio şi Antonio, şi doi nepoţi, Chiara şi Benedetta. Bruneta între două vârste preferă să iasă la o terasă cu soţul său sau să-şi umple maşina cu cărţi şi să-şi petreacă un scurt concediu la munte sau la mare decât să apară la reuniuni mondene. Flavia este şi principala consilieră a premierului, acesta sfătuindu-se cu soţia în multe domenii.

Sarah Brown a renunţat la carieră de dragul copiilor

În rândul celor mai dichisite soţii de oameni politici a intrat de curând şi Sarah, soţia viitorului premier britanic, Gordon Brown. Deşi, până nu de mult, doamna Brown era criticată pentru ţinutele ei neinspirate, acum se pare că şi-a găsit propriul stil. Potrivit presei britanice, Sarah nu mai poartă fuste mai jos de genunchi şi pantofi cu toc foarte mic, ci ţinute mai îndrăzneţe, cu accesorii potrivite. Ea a reuşit să-l cucerească pe Gordon Brown, tipul dependent de muncă şi dedicat politicii, rămas burlac până la 50 de ani, şi pentru că este o laburistă înfocată. Expertă în PR, Sarah Macaulay, care în 2000 a devenit doamna Brown, a reuşit să-l umanizeze pe Gordon care a început să acorde mai multă atenţie modului în care apare şi se poartă în public. Acesta a început chiar să zâmbească, în ciuda tragediei care a lovit cuplul în 2001, când primul lor copil, o fetiţă pe nume Jennifer Jane, născută prematur, a murit 10 zile mai târziu. Problemele nu s-au termitat din păcate pentru familia viitorului prim-ministru britanic, fiul său mai mic, Fraser, fiind diagnosticat cu fibroză cistică, o boală genetică rară. Spre deosebire de Cherie Blair, care şi-a continuat cariera de avocat folosindu-şi numele de dinainte de căsătorie, Booth, pentru a evita acuzaţiile că se foloseşte de soţul ei, Sarah a luat numele Brown şi a acceptat să devină "vioara a doua" din cuplu. Cel puţin deocamdată, până când cei doi fii, John şi Fraser, vor creşte şi vor avea mai puţină nevoie de mama lor. De sfaturile expertei în relaţiile cu publicul beneficiază în prezent doar soţul, şi se pare cu folos.

Excepţia germană: Domnul doamnei Merkel

Consortul cancelarului german Angela Merkel, Joachim Sauer, are 58 de ani şi este profesor de chimie moleculară la Universitatea Humboldt din Berlin. Pe seama numelui său, care se traduce în germană cu "acru" (sauer), s-au făcut multe glume în presă, cu atât mai mult cu cât domn' profesor urăşte publicitatea şi apare foarte rar alături de consoartă. Considerat de-a dreptul asocial şi total lipsit de charismă, Joachim Sauer a constituit o problemă pentru stafful de campanie al Angelei Merkel, pe vremea când doamna viitor cancelar trebuia să cucerească electoratul german prezentând inclusiv imaginea unui cuplu destins şi zâmbitor. Temerile nu s-au adeverit însă, dar nici Joachim Sauer nu a cedat, păzindu-şi intimitatea cu aceeaşi tenacitate. Atitudinea a întărâtat presa, jurnaliştii încercând mereu să spargă cercul tăcerii din jurul soţului doamnei Merkel. Aşa s-a aflat că profesorul Sauer şi-a ameninţat studenţii cu exmatricularea dacă dau presei declaraţii despre el. Ca urmare, relaţia lui Sauer cu presa nu este dintre cele mai amicale, prezenţa sa alături de Angela Merkel fiind considerată aproape dăunătoare carierei politice a acesteia. Aşa s-a ales Sauer şi cu porecla "Fantoma de la Operă", după ce cuplul şi-a făcut apariţia la una din ediţiile Festivalului de la Bayreuth, iar profesorul a indispus pe toată lumea cu atitudinea sa retrasă şi răspunsurile monosilabice. "Joachim Sauer nu are intenţia să devină simpaticul domn Merkel", scria despre el, în urmă cu doi ani, influenta publicaţie "Stern".

Şi aşa s-a şi întâmplat, numai că pronosticurile presei germane nu s-au adeverit, imaginea Angelei Merkel neavând deloc de suferit din cauza consortului. Ba chiar unii apropiaţi ai cancelarului dezmint imaginea creată de presă, susţinând că, în viaţa privată, Sauer este un om cu totul diferit, cu un simţ al umorului britanic, asemănător lui Sir Denis Thatcher, soţul ex-premierului Margaret Thatcher.

Fraţii Fillon şi surorile Clarke, sau cum au cucerit galezii cavalerii francezi

Penelope Fillon, consoarta actualului prim-ministru al Franţei, este prima soţie de origine britanică a unui şef de guvern din cea de-a cincea Republică, instituită în 1958. Penelope Kathryn Clarke s-a născut în urmă cu 51 de ani în Ţara Galilor. Ea a crescut în satul Llanover, situat în apropiere de Abergavenny, alături de părinţii ei, George, de profesie avocat, şi Gladys.

Tot acolo s-a căsătorit, în iunie 1980, cu Francois Fillon, cu care are cinci copii: Marie, Charles, Antoine, Edouard şi Arnaud. Unul dintre fraţii lui Francois Fillon, Pierre, s-a căsătorit ulterior cu Jane, sora lui Penelope. "Penny" era studentă la Drept, la sfârşitul anilor "70, când l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soţ. Ea efectua un stagiu de un an la un liceu din Sarthe (vestul Franţei), în calitate de asistentă de limba engleză.

Pasionată de echitaţie, Penny se integrase perfect în viaţa locală din Sable-sur-Sarthe. Profesorul de franceză din anii săi de liceu, Alan Breeze, intervievat recent de cotidianul britanic "The Independent", a descris-o drept "o elevă deosebită, talentată la limbile străine şi o persoană foarte amabilă". Înainte de Penelope Fillon, Eva Barre, de origine ungară, consoarta lui Raymond Barre, a fost în perioada 1976-1981 prima soţie de origine străină a unui prim-ministru al celei de-a cincea Republici franceze.