China introduce noi reguli anti-spionaj din pricina unor „ameninţări grave la adresa securităţii şi intereselor naţionale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

China îşi consolidează protecţiile anti-spionaj prin noi reglementări impuse companiilor, instituţiilor şi entităţilor care sunt însărcinate să se implice în activităţi de supraveghere, relatează CNN.

Luni, agenţia de stat Xinhua a anunţat noile reglementări citând un oficial înalt al Ministerului Securităţii de Stat: „spionii de peste hotare, agenţiile de informaţii şi forţele ostile şi-au intensificat infiltrările în China, şi au acum tactici mai variate de furt al secretelor, mai multe metode, în mai multe domenii. Iar asta e o ameninţare gravă la adresa securităţii şi intereselor Chinei”.

De acum „grupurile sociale, companiile şi instituţiile publice” au sarcini de contraspionaj şi supraveghere atunci când călătoresc şi desfăşoară activităţi.

Acest lucru presupune verificarea personalului - unei plaje largi de entităţi, de la universităţi la mici antreprenori - şi instruirea lui astfel încât acesta să poată avertiza asupra unor probleme de securitate naţională, ca şi cum ar fi agenţii guvernamentale cu rolul de gestionare a informaţii sensibile, scrie CNN.

„ Pune accent asupra măsurilor suplimentare de precauţie pe care trebuie să le ia companiile şi instituţiile împotriva spionajului străin. Sunt numeroase cazuri ale unor cetăţeni chinezi momiţi cu bani sau intimidaţi să se angajeze în activităţi de spionaj, devenind pioni ai agenţiilor de spionaj străine”, a explicat pentru Global Times Li Wei, expert în securitate naţională şi antiterorism la Institutul pentru Studii Internaţionale Contemporane din China.

Mass media de stat a publicat în aprilie o ilustrare grafică a ţintelor de spionaj de la angajaţi guvernamentali la studenţi şi „utilizatori tineri ai internetului” care pot fi incitaţi să devină raportori cu bani, prietenie şi frumuseţe”.

Malcolm Davis, analist senior şi expert în politica externă chineză la Institutul australian de politici strategice, a declarat că Beijingul „doreşte să aducă companiile comerciale, universităţile, mass-media şi centrele de reflecţie şi mai mult sub controlul guvernului pentru a monitoriza şi raporta activităţile entităţilor occidentale care operează în China, astfel încât să facă şi mai dificile activităţile comerciale ale firmelor occidentale”.

El a spus că rămâne de văzut „în ce măsură aceste reguli vor fi puse în aplicare extrateritorial, în aşa fel încât companiile şi entităţile chineze, dar şi persoanele fizice să fie obligate să le respecte, chiar dacă acestea operează dincolo de graniţele Chinei”.

În ultimii ani mai mulţi cetăţeni chinezi au fost inculpaţi de spionaj pentru China, majoritatea  cu privire la furtul intelectual şi al secretelor de afaceri. În timpul administraţiei Trump, oficialii au avertizat că studenţii şi oamenii de afaceri chinezi ar putea fi folosiţi de Beijing pentru a fura secrete, o poziţie criticată de mulţi observatori că promovează profilarea rasială.

"Guvernul Chinei este notoriu pentru utilizarea agresivă a supravegherii", arăta o scrisoare semnată de peste 12 organizaţii din domeniul educaţiei şi libertăţii de exprimare. „Eforturile Statelor Unite de ţine la distanţă braţul global al autocraţiei nu trebuie să imite însăşi tactica pe care pretinde că o respinge”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite