Căsătorie de convenienţă

Un fotograf a reuşit să surprindă momentul scurt, dar încărcat de simbolism istoric, când Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy s-au ţinut de mână în timpul comemorărilor armistiţiului din 11 noiembrie de la Paris.

Eu cred că simbolismul contează foarte mult. Ar putea chiar să marcheze o nouă perioadă de cooperare între cele două ţări. O analiză raţională a opţiunilor politice a ambilor lideri nu poate ajunge la nicio altă concluzie decât că este în interesul lor reciproc să adopte nu neapărat o antantă cordială, ci una strategică, din cel puţin trei motive.

Primul şi cel mai important este un vid disperat de leadership în alte părţi din Europa. Comisia Europeană a încetat de mult să furnizeze un leadership eficient. Dar celelalte ţări mari membre ale UE? David Cameron, liderul Partidului Conservator şi favoritul viitoarelor alegeri generale din Marea Britanie, s-a raliat euroscepticilor în Parlamentul European. Cea mai frecventă întrebare legată de Marea Britanie care e pusă la Paris şi la Berlin este dacă guvernul conservator se va retrage din UE.

Al doilea motiv este că ţările au mai multe în comun decât este se vede. Economiile lor sunt structural diferite, dar mai puţin decât s-a spus de multe ori. Este adevărat că există diferenţe majore în materie de politică fiscală, dar în ciuda punctelor de vedere diferite, Merkel şi Sarkozy vor trebui să se înţeleagă asupra unei strategii fiscale credibile de ieşire din criză sau, în caz contrar, vor risca tensiuni care ar putea ridica dubii în legătură cu viitorul monedei euro.

Ambele guverne gândesc la fel viitorul capitalismului. Ele se consideră liberale în contextul lor naţional, dar opuse variantei anglo-saxone de capitalism. Şi, împreună, cele două ţări vor rămâne probabil singurele mari puteri din interiorul zonei euro.

În al treilea rând, Merkel şi Sarkozy vor rămâne, foarte probabil, ceva timp la putere. Dacă amândoi câştigă următoarele alegeri, vor urma încă opt ani de relaţii bilaterale.

Deşi interesele franceze şi germane n-au coincis de multe ori, valoarea relaţiei bilaterale a constat tocmai în capacitatea de a coopera atunci când era necesar. Fără asta n-am fi avut un sistem monetar european în anii ‘70 sau o monedă unică în anii ‘90. Adaptare după „Financial Times"