Călin Georgia, expert în relații israeliano-palestiniene: „Lucrurile sunt atât de tensionate încât dintr-o scânteie mică poate erupe un vulcan”
0Unul dintre principalele atuuri ale grupării Hamas sunt oamenii săraci, ajunși la limita disperării, care se pot lăsa seduși cu ușurință de promisiunile unui viitor mai bun, a susținut Călin Georgia, cercetător la UBB, care a petrecut, în 2015, șase luni în Israel și Palestina.
Călin Georgia, cercetător la Universitatea „Babeș-Bolyai“, a petrecut, în 2015, șase luni în Israel și Palestina pentru a înțelege cum s-au adaptat oamenii de aici la situația de conflict aproape permanent și a observat că polarizarea celor două populații, dar și sărăcia și privațiunile îi fac pe palestinieni vulnerabili la mișcări teroriste de genul Hamas.
Georgia a trăit alături de o familie palestiniană, dintr-o localitate de lângă Hebron, dar și cu o familie israeliană dintr-un cunoscut cartier palestinian, Beit Hanim, unde în urmă cu mai mulți ani, un grup de tineri palestinieni bicicliști au început să înjunghie israelieni pe stradă.
„Weekend Adevărul“ a discutat cu cercetătorul despre cum se văd atrocitățile din 7 octombrie și războiul care a urmat din prisma experienței sale cu privire la societatea israeliano-palestiniană. El a vorbit despre tensiunile permanente dintre palestinieni și israelieni, despre cum trăiesc aceștia într-un mediu în care viața le poate fi pusă în pericol de fiecare dată când ies din casă și de ce crede că radicalismul din Gaza nu va dispărea chiar dacă toți teroriștii Hamas vor fi eliminați.
„Weekend Adevărul“: Povestiți-ne, vă rog, despre experiențele din Israel și Palestina. Cum s-au adaptat oamenii la situația aceasta tensionată permanentă?
Călin Georgia: Sunt foarte multe subgrupuri de israelieni și sunt foarte multe subgrupuri de palestinieni – oamenii au poziții diferite. Am fost într-o familie palestiniană, undeva lângă Hebron, unde oamenii se confruntă cu genul acesta de tensiuni în fiecare zi. Acolo sunt iarăși niște colonii și e Monumentul Patriarhilor, un loc foarte important și pentru israelieni, și pentru palestinieni. Tot timpul sunt ciocniri în Hebron.
Sunt două tipuri de autobuze care te pot duce din Ierusalim în zona respectivă. O linie israeliană cu autobuze care sunt cu geam antiglonț și poți să vezi semnele că au fost atacate. Și sunt autobuzele palestiniene care au rute total diferite. Acolo, am stat la o familie de palestinieni. În timpul unei vizite a fratelui soției gazdei mele, care locuia în Jenin, acesta mi-a explicat că pentru el pur și simplu nu este posibilă coexistența între Israel și Palestina. Din start, orice ziceai, n-aveai cum să discuți cu el. Apoi era soțul doamnei, profesor la o universitate tehnică din Palestina. El colabora mult cu israelienii pentru că toate instrumentele didactice de care avea nevoie veneau dinspre Israel și prin Israel.
O ducea un pic mai bine și tot timpul punea întrebări: „Bine, dar n-am putea să colaborăm totuși? Uite, aici ne-am înțeles cu ei, am reușit să facem chestia asta și cealaltă“. În interiorul aceleiași familii se certau foarte dur pe această temă, am crezut că se iau la bătaie. Cred că numai pentru că eram eu acolo nu s-a întâmplat nimic. Societățile sunt foarte divizate. La israelieni, la fel, sunt foarte divizate și s-a văzut asta acum, cu legile justiției.
Destine suprapuse
Care este viața unui locuitor al Hebronului?
Ei lucrau în Teritorii și acolo se câștigă foarte puțin. Ca să mergi din Teritorii în Israel să lucrezi, pierzi o grămadă de timp pe drum. Dacă există un incident de securitate, ceea ce se poate întâmpla destul de des, se închid punctele de control și lucrurile pot fi foarte complicate. Adică poți să nu ajungi la serviciu o zi, două, trei, poate te dă afară de la serviciu că nu ajungi. În plus, nu prea sunt joburi, pentru că nu există o economie comparabilă cu cea din Israel.
Foarte mulți lucrează în construcții pentru antreprenori din Israel, o muncă foarte grea. De obicei lucrează în coloniile israeliene care se construiesc acolo. Antreprenorii palestinieni plătesc foarte puțin, iar în unele situații au probleme mari cu permisele de construire. E cumva modelul Europei de Est în care părinții au o casă și dacă un fiu se căsătorește, nu are bani să-și facă altă casă, așa că mai construiește un etaj peste casa părintească. Câteodată nu obțin permise să mai construiască sau nu au resurse, și ajung să trăiască foarte mulți oameni în același loc. Imaginați-vă câte victime vor fi dacă pică o bombă în zonele populate.
Unde este viața mai bună, în Gaza sau în Cisiordania?
Eu n-am fost în Gaza, pentru că nu mi s-a permis. Mi-au spus că nu-mi pot asigura siguranța. Pot să speculez și să zic că în Teritorii (Cisiordania) e viața mai bună decât în Gaza. Asta și datorită faptului că zona e mai conectată la Israel, în timp ce Gaza este pur și simplu super-enclavizată. Oamenii din Teritorii, vrând-nevrând, interacționează cu israelienii. De multe ori violent.
Totuși, sunt oameni care cred că pot trăi împreună, că poate exista o colaborare?
Da, și nu sunt puțini. Am observat, și nu numai aici, că oamenii, cu cât o duc mai bine, cu atât sunt mai deschiși spre dialog, pentru că e mult mai ușor să ai rațiune cu burta plină. Altfel, dacă oamenii sunt disperați și au trecut deja de limită, nu mai poți vorbi cu ei, nu mai sunt atât de raționali. Spectrul lucrurilor care devin realmente realizabile se micșorează direct proporțional cu situația materială dificilă.
De ce nu există o mai mare deschidere spre Israel în Fâșia Gaza?
Fâșia Gaza este închisă ermetic, Hamasul deja controlează cam tot acolo. Sunt disidenți, nu există consens unanim în societatea din Gaza, însă e greu când ești izolat să vezi doar realitatea care ajunge la tine controlată. Mai e și cultul martirilor, pe care-l are toată societatea palestiniană. Ceea ce e tragic, deoarece sunt martiri copii și adolescenți. Noi ne jucăm fotbal și mergem în tabere, când ei, la vârsta aceasta, pot ajunge martiri.
Cum era în familia de israelieni la care ați locuit?
El era antrenor de fitness și ea era casnică, făcea chestii handmade și le vindea. Era o familie tânără, mai de centru-stânga. Nu prea aveau contact cu palestinienii, decât, de exemplu, cu șoferul autobuzului cu care circulau sau cu lucrătorii din mall. Îmi spuneau că atunci când auzeau că oamenii aceștia sunt discriminați, le luau apărarea. Locuiau într-unul dintre blocurile de colonii, care e controversat de mult timp, deoarece este construit într-un cartier palestinian, Beit Hanim.
De ce este controversat?
În 2016 au fost niște incidente. Niște tineri palestinieni, de 15-16 ani, se plimbau cu bicicletele și înjunghiau oameni. Au fost împușcați mortal. Aveau o atitudine de genul: „cel mai bun lucru pe care-l pot face azi cu viața mea este să mă sinucid și făcând chestia asta vreau să iau cât mai mulți oameni cu mine“. În mintea lor, ceilalți sunt o amenințare existențială la adresa lor și a familiei lor. Se gândesc că se sacrifică pentru familie, pentru copiii lor, pentru ceva mai mare decât ei. E o chestie foarte tragică.
Deci familia unde ați stat trăia înconjurată de palestinieni?
Da. Autobuzul pe care-l luau ei nu mergea prin toate stațiile unde erau cartiere palestiniene. Tramvaiul mergea prin toate stațiile. Eu luam tramvaiul pentru că voiam să am experiența de a vedea oamenii unul lângă celălalt. O chestie pe care o vezi, de exemplu, este că palestinienii, de obicei, nu sunt înarmați. Pe de altă parte, am văzut mulți israelieni înarmați, inclusiv haredimi din comunitatea ultra-ortodoxă, care aveau cămășile tradiționale de lână, iar de sub haine ieșea tocul pistolului. Cât am fost acolo, n-am văzut un palestinian care să fie înarmat.
Probabil că n-au voie?
Cetățenii israelieni de etnie palestiniană nu cred că au vreun impediment, pentru că au drepturi ca orice cetățean israelian, dar eu cred că este mai simplu așa pentru ei, evită un risc.
Și israelienii?
Probabil că oamenii care locuiesc în colonii sau oamenii care au avut probleme, dacă legislația permite și au bani să facă chestia asta, își cumpără pistoale, cum se poate întâmpla și la noi.
La noi nu e voie să umbli pe stradă cu pistolul la vedere...
Acolo poți. Inclusiv soldații care sunt în permisie poartă arme. Am stat două săptămâni într-un kibuț și am avut o serie de focus-grupuri cu soldați în permisie. Fiecare era cu arma la el. Așa mergeau peste tot.
Lumi paralele
Revenind la familia de israelieni la care ați stat. Lor nu le era frică să fie înconjurați de palestinieni?
Ba da, dar trăind zi de zi acolo, te obișnuiești. Oamenii sunt cumva în același loc, cel puțin cei care lucrează în mediul urban și care locuiesc lângă mediile urbane, dar trăiesc în lumi paralele. Pentru cei care trăiesc și lucrează în Teritorii și nu au de-a face cu mediul israelian – nu-i cunosc, nu-i văd, nu interacționează cu israelienii – lucrurile sunt mai complicate din punctul ăsta de vedere al polarizării. E normal că dacă ajungi să socializezi cu cineva, îți dai seama că nu toți reprezintă o amenințare pentru tine. Există o diferență foarte mare economică, ce face ca toate frustrările să se manifeste și prin a generaliza: „Toți sunt la fel. Sunt niște vampiri, ne sug sângele“.
Palestinienii consideră că sursa acestor probleme pe care le au, de exemplu economice, sunt israelienii?
Care dintre cei nemulțumiți? Gândiți-vă cum ar fi să nu aveți un stat, gândiți-vă cum ar fi să nu aveți instituții care să vă apere sau să vă apere proprietatea. Cum ar fi să vrei să te muți de unde ești, pentru că nu ești în siguranță cu familia ta, și să nu poți face asta? Cum te-ai simți? Cam asta e situația lor. Lucrurile nu sunt foarte roz. Nu e un stat modern, așa cum îl percepem noi, așa cum suntem noi obișnuiți. Nu există separarea puterilor în stat. Ce faci când cineva te nedreptățește? Dacă te bate un polițist sau ți se comite un abuz? La noi, dai în judecată, instanța îți ia cazul, se uită, sunt niște oameni care discută, se cer lămuriri, se face o anchetă, poate oamenii vor fi trași la răspundere. Acolo nu există așa ceva, pentru că nu există un stat palestinian care să-i apere pe oamenii ăștia.
„Mișcările extremiste care se bazează pe neajunsuri polarizează lumea“
Care a fost concluzia lucrării dumneavoastră de doctorat?
Eu am analizat fenomenul de „othering“, care se referă la percepția celuilalt ca o amenințare existențială la o valoare de bază pe care o ai. Am luat discursul Hamas și discursuri ale prim-ministrului israelian și ale ministrului de Externe și le-am comparat. Am analizat cum vorbesc israelienii despre celălalt și cum vorbesc palestinienii despre celălalt.
Ulterior, am făcut o analiză social media, am luat undeva la un milion de postări israeliene și palestiniene. Concluzia este că pentru noi, oamenii, realitatea e o construcție socială – asta nu o zic eu, o zic sociologii Peter Berger și Thomas Luckmann, în lucrarea lor „Construirea socială a realității“. Ce am constatat este că modul în care interacționăm cu ceilalți zi de zi și politicile publice care sunt implementate de stat sau de entitățile care ne administrează nouă viața și modul în care interacționăm cu ceilalți ne formează o modalitate de a gândi. Această modalitate de a gândi ne animă comportamentul, este un determinant comportamental. Lucrurile acestea câteodată sunt foarte greu de raționalizat.
E foarte greu să îți dai seama dacă ești sedus de o idee extremistă sau nu, dar oamenii de obicei își dau seama după ce fac ceva nasol și e prea târziu. Mișcările extremiste care instigă la ură și se grefează pe populism – pe niște frustrări, pe niște neajunsuri, pe niște vulnerabilități – pot să fie foarte eficiente în a polariza lumea. Discursurile care au ca efect polarizarea sunt folosite de ambele părți. Câteodată nici nu e vorba despre un discurs instigator la ură. Câteodată, pur și simplu acest efect îl are repetarea de foarte multe ori a unei idei. Și vă dau un exemplu. În partea palestiniană apăreau foarte multe știri despre martirii copii/adolescenți omorâți. Nu poți să zici că e dezinformare, e pur și simplu o societate care își plânge morții, dar morții aceștia sunt niște simboluri și de eliberare națională. Nu poți să zici părinților să nu mai distribuie astfel de informații, pentru că oamenii sunt în doliu, pentru ei o chestiune legitimă.
Cred că e valabilă situația și de cealaltă parte...
Bineînțeles că sunt și israelieni care își aduc aminte de oamenii pe care i-au pierdut în ciocnirile care au avut loc. Dacă analizăm câți morți sunt de o parte și câți de cealaltă, vedem că societatea palestiniană are mult mai multe victime decât societatea israeliană. Ne uităm la numere, dar e ușor să uităm că în spatele fiecărei cifre e o familie, e ceva ce oamenii aceia lasă după ei. Este un fenomen care afectează mai multe generații și vedeți acum ce poate declanșa. Relația dintre Israel și administrația din Gaza părea că se îmbunătățește. Israelul chiar a trimis bani, de exemplu, pentru realizarea rețelei de canalizare.
S-a reflectat această îmbunătățire a relațiilor în discursul celor două părți? Chiar dacă au existat facțiuni în Hamas care au acționat să faciliteze o apropiere de Israel, de exemplu, legat de chestiunea cu vizele, este posibil ca asta să se fi văzut la nivel discursiv. Cu siguranță cei care conduc Hamasul au folosit chestia asta pentru a fenta o apropiere, ca să poată face ce au făcut acum, deci într-un mod foarte insidios. Asta mi se pare nu numai profund ilogic, dar pentru palestinienii care locuiesc în Gaza acum și care sunt bombardați pentru că din blocul de lângă ei s-a tras cu rachete, nici nu știu ce să zic, e o trădare, i-au sacrificat...
Propriul neam, propriul scut uman
Credeți că le pasă conducătorilor din Hamas de populația din Fâșia Gaza?
Nu știu cât le pasă conducătorilor din Hamas, nu știu cât de greu e argumentul vieții palestinienilor în toată ecuația asta. Înțeleg că, pe de altă parte, este o mișcare de gherilă, teroristă, care nu are altă resursă decât oamenii, dar asta nu justifică cu nimic folosirea lor ca scut uman. Eu nu cred că oamenii de acolo vor să treacă prin așa ceva și vor să se sacrifice așa ca niște animale la abator. Eu nu cred.
Atunci, Hamasul ce are de câștigat din aceste atrocități?
Hamasul era destul de încolțit din cauza apropierii Israelului de statele din Golf. Sunt mai multe facțiuni în Hamas. Ce s-a întâmplat la festivalul acela de muzică e foarte simbolic și cumva cred că arată într-un fel haosul din organizația Hamas. Pe de o parte, ai o operațiune militară complexă, sofisticată, sincronizată și foarte bine organizată, care reușește să penetreze cu mult în Israel, ceea ce nu s-a mai întâmplat de 50 de ani, și, pe de altă parte, ai o gloată de oameni care deschid focul în cadrul unui eveniment cultural unde majoritatea oamenilor erau de stânga, adică oamenii erau cumva pro-palestinieni, n-are sens ce au făcut. E o gafă, o nebunie, un pic din amândouă, că ceva calculat pare foarte greu de crezut că ar fi fost.
Cum vedeți o potențială soluție la situația aceasta?
E ca și cum mi-aș cere o soluție la armonizarea fizicii cuantice cu fizica relativistă. Cei mai în măsură să răspundă la întrebarea asta probabil vor fi copiii liderilor care vor urma, însă sper să fie lideri mai buni decât cei care au fost până acum.
„Repetarea istoriei, o chestiune de timp“
Am văzut un citat care circulă pe rețelele sociale, atribuit Goldei Meir, care spunea că „va fi pace atunci când palestinienii își vor iubi copiii mai mult decât ne vor urî pe noi“. Credeţi că asta ar fi un început de soluție?
Soluțiile trebuie să vină din ambele părți. Nu se poate unilateral. În momentul în care un grup social este foarte polarizat, ajungi să te bați cu o idee, și ideea aia, pe lângă faptul că nu o poți ucide, va continua să reiasă din acel mediu social – dacă condițiile creării ideii respective sunt aceleași, ideea va continua să apară din acel mediul social. E doar o chestiune de timp până se repetă istoria.
Spuneați că e mai ușor să asculți rațiunea dacă ai burta plină. Ar fi aceasta o potențială soluție, de a crește nivelul de trai în zonă?
Și asta ridică probleme, deoarece aceeași bunăstare care le permite unora să trăiască decent, să ofere un trai decent și o educație decentă copiilor, oferă unei mișcări de genul Hamas sau Jihadul Islamic oportunitatea de a exploata o vulnerabilitate și de a obține resurse și de a obține un punct de penetrare pentru a crea haos și a crea distrugere. Este destul de greu să creezi oportunități, să ajuți oamenii dintr-o societate să se ridice, dar, în același timp, să contracarezi izbucnirile violente sau mișcările violente care profită de aceeași infrastructură ca să-ți producă ție distrugere. Problema cu care se confruntă Israelul e una extrem de complexă, din extrem de multe puncte de vedere.
„Este important să facem distincția între populația palestiniană și Hamas“
„Weekend Adevărul“: Operațiunea Hamas în urma căreia sute de israelieni au fost uciși sau luați prizonieri s-a numit „Potopul de la Al-Aqsa“. Care este semnificația acestei denumiri? S-a întâmplat ceva deosebit anul acesta la Al-Aqsa, cea mai mare moschee din Ierusalim?
Călin Georgia: În fiecare an, cu foarte puține excepții, sunt ciocniri acolo, nici nu știu dacă sunt excepții, inclusiv când eram eu acolo, s-a întâmplat ca niște oameni să arunce cu pietre de sus, de la Al-Aqsa, spre Zidul Plângerii. Vorbim despre diferite incidente de securitate. Altă dată, niște palestinieni, cetățeni israelieni, au deschis focul împotriva forțelor de ordine. Apoi a fost închis orașul vechi și tot complexul Muntele Templului și după aceea au fost violențe peste tot pe Teritorii. Așa s-a creat un cerc vicios și a dus la escaladarea tensiunilor, care până la urmă au fost reduse și au ajuns ca un foc mocnit și lumea s-a calmat încet-încet. Aceste incidente se petrec, cu regularitate, de obicei în perioada sărbătorilor religioase.
Există anumite sărbători în timpul cărora se întâmplă cu predilecție aceste ciocniri?
Subliniez că nu e o chestiune religioasă, ci una de sincronizare. Când e o sărbătoare, toată lumea e foarte conștientă de anumite simboluri, de anumite lucruri care se întâmplă. E un prilej de a medita. În plus, moscheea Al-Aqsa nu e numai un simbol religios, ci și un simbol al mișcării naționale de emancipare palestiniană, deci al mișcării naționale palestiniene. Atunci, lucrurile devin deopotrivă politice și religioase, iar chestia asta are o forță de mobilizare fantastică, mai ales în situația unei populații care e frustrată și polarizată social. Este foarte important să facem distincția între populația palestiniană și Hamas, care e o organizație teroristă. Al-Aqsa e parte din identitatea religioasă și personală a palestinienilor. E un simbol foarte puternic în Islam. E unul dintre stâlpii credinței. În plus, locul este încărcat de simboluri pentru ambele populații: palestinienii au o legătură intimă cu Al-Aqsa și faptul că ea este construită pe Muntele Templului, dar și israelienii au o legătură foarte intimă cu Zidul Plângerii și cu Muntele Templului în sine. Istoric, cele două culturi au fost prezente amândouă acolo tot timpul. În mod normal nu ar trebui să te deranjeze cu nimic să mergi și să te închini la simbolul tău sfânt, iar ceilalți să meargă, un pic mai încolo, să se închine la simbolul lor sfânt. Problema este că cele două populații sunt foarte polarizate.
„O idee este foarte greu de distrus“
De ce există totuși o atât de mare polarizare?
Există aceste tensiuni și diferențe sociale, economice etc., iar fenomenele acestea scindează oamenii într-un fel în care îi fac să se simtă amenințați unii de ceilalți. Acel loc nu este numai unul în care oamenii se roagă și se conectează cu divinitatea, ci și un loc în care se și defulează diferite frustrări. Palestinienii care merg la Al-Aqsa, în unele situații, aruncă de sus cu pietre către evreii care sunt jos și se roagă la Zidul Plângerii. E cumva ca o răsturnare de situație din Teritorii, unde un palestinian care vrea să meargă într-o zonă controlată de Israel trebuie să treacă prin trei filtre de securitate, să stea la trei cozi și poate ajunge seara, dar poate nu ajunge, și trebuie să se întoarcă acasă. Dacă ai o ambulanță care trebuie să treacă prin punctul de frontieră, nu știi dacă bolnavul ajunge sau nu la spital. Sunt tot felul de implicații aici, lucrurile pot să fie foarte complexe din punctul acesta de vedere.
Putem lega amplitudinea violențelor comise de Hamas în ultimele zile de un eveniment care s-a întâmplat anul acesta?
Nu. Chestia asta a fost planificată și organizată într-un mod aș zice pragmatic, dar nu e cuvântul potrivit, deoarece ceea ce s-a întâmplat nu profită nici Hamas. Aceste tensiuni existente anul acesta și anii trecuți sunt contextul în care se întâmplă aceste violențe. Acei militanți care au comis efectiv în teren aceste atrocități sunt tinerii care au crescut cu toate privațiunile din Gaza, cu tot acel sistem educațional care îi încarcă de ură pentru celălalt. Acesta e produsul a ceea ce se întâmplă în teritoriul respectiv. Din păcate, tocmai pentru că are latura asta violentă și populistă, iar societatea palestiniană e atâta de frustrată de aceste inegalități și de aceste privațiuni, Hamas a reușit să deturneze capitalul social-politic dobândit astfel. Atunci, oameni care sunt frustrați și care sunt la capătul puterilor s-au lăsat seduși de Hamas, pentru că erau vulnerabili. Asta nu schimbă cu nimic și nu justifică cu nimic ceea ce au făcut. Nu spun asta ca o justificare, ci doar ca să înțelegeți mecanismul din spate. Am văzut că pentru armata israeliană obiectivul probabil va fi deconstrucția și distrugerea Hamas, dar Hamas e o idee – că-i zice Hamas, că-i zice Jihadul Islamic, sau altcumva, este o idee. Din istoria omenirii, am văzut că o idee este foarte greu sau imposibil să fie distrusă.
De la scânteie la vulcan
S-a vehiculat ideea invaziei Fâșiei Gaza și preluarea administrației de către armata israeliană. Cum vi se pare?
Nu cred că asta va rezolva problema, pentru că condițiile care au dus la apariția și popularizarea Hamas și la puterea pe care a dobândit-o vor exista în continuare dacă nu se va schimba ceva radical în modul în care Israelul gestionează toată chestiunea asta cu teritoriile palestiniene. Dacă s-ar întâmpla invazia, s-ar prelua, probabil, modelul administrativ din coloniile israeliene administrate de armată, așa-zisele zone C.
Ce ne puteți spune despre acele colonii israeliene?
Arată ca un furnicar: există un deal și e construit de jur-împrejurul său până sus. Sus era postul de observație. Aceste colonii fac parte dintr-un concept care se numește adâncime strategică. Distanțele fiind foarte mici între Palestina și Israel, aceste așezări au fost gândite ca așezări civile, dar și ca niște avanposturi militare care să încetinească inamicul. Aceste colonii practic sunt așezări israeliene într-o „mare“ palestiniană. Noaptea vezi așezarea israeliană și moscheile cu semilunile verzi peste tot. Într-adevăr, există drumuri conectate cu rețeaua rutieră israeliană, există utilități, canalizare etc., sunt baze militare care-i apără și există o coordonare între aceste colonii și armata israeliană, dar la sfârșitul zilei ești înconjurat de oameni care poate că nu te doresc acolo. Armata israeliană are resurse foarte importante și există o coeziune societală fantastică în Israel, dar toate resursele sunt limitate până la urmă, și atunci, în situația în care nu există cineva să vină să te apere acolo, ești foarte expus. Eu am locuit într-o astfel de așezare și țin minte că, la un moment dat, ieșisem să alerg cu un coleg. Dintr-odată, ne-am trezit că nişte palestinieni aruncau cu pietre după noi, pentru că au crezut că suntem israelieni. Seara, când ne-am întors, oameni din aceeași comunitate ne-au invitat să mâncăm împreună și am mâncat cu ei. Am povestit și ne-am împrietenit. Dar oamenii au probleme, vor să defuleze. Lucrurile sunt atât de tensionate încât dintr-o scânteie mică poate erupe un vulcan.
Se încarcă comentariile...
