Zilele lui Keir Starmer în fruntea guvernului britanic sunt numărate? Cine ar putea să-i ia locul în fruntea laburiștilor
0Cu o guvernare înecată în scandaluri auto-provocate, cu un partid aflat într-o stare de apatie și cu o popularitate în cădere liberă, premierul britanic Keir Starmer pare să-și fi pierdut și susținerea propriului partid.
Din umbră, planuri pentru un puci politic
Departe de microfoane, în coridoarele Westminsterului și în reuniuni discrete, se conturează un plan tot mai articulat pentru debarcarea premierului. Nu mai e o întrebare de „dacă”, spun surse apropiate de vârful laburist. Este o chestiune de „cine” și, mai ales, „cum”.
Opoziția nu mai vine doar dinspre Reform UK sau presa de dreapta, ci chiar din interior. Frustrarea a crescut în rândul parlamentarilor laburiști, mai ales după ultimele decizii controversate ale premierului: numirea și apărarea publică a lui Peter Mandelson, în ciuda avertismentelor venite chiar din partea serviciilor de informații, a fost picătura care a umplut paharul, scrie The Guardian.
Mai grav e că, spun unii miniștri, nu mai este clar ce vrea, de fapt, Keir Starmer. Nu are o viziune ideologică articulată, evită dezbaterile despre „direcția” guvernării și pare mai degrabă un manager decât un lider politic. „Facem lucruri bune, dar nu se vede nimic. Țara simte că e în declin. Oamenii vor soluții mari, nu retușuri minore,” spune un oficial guvernamental cu franchețe.
Criza Mandelson și umbrele lui Epstein
Ultimul scandal, legat de apropierea lui Mandelson de Jeffrey Epstein, a detonat nemulțumirile latente. Chiar și după ce fostul consilier și-a recunoscut implicarea în corespondență „compromițătoare”, Starmer a decis să-l apere public, la sesiunea de întrebări din Parlament. Nu a fost o dovadă de loialitate, ci de orbire politică, spun criticii săi.
După reacția stângace a echipei din Downing Street, ținta furiei s-a mutat pe Morgan McSweeney, șeful de cabinet al premierului. Dar, cum observa un fost ministru din epoca Blair: „McSweeney e doar o para-trăsnet. Mânia reală e îndreptată spre Keir. Nu e clar dacă mai rezistă până în mai.”
Laburiștii, un partid cu reguli greoaie, dar cu ambiții mari
Spre deosebire de conservatori, care pot declanșa rapid un vot de încredere prin intermediul Comitetului 1922, laburiștii funcționează încă după reguli mai puțin directe. Un lider nu poate fi debarcat decât dacă 20% dintre parlamentari își dau acordul pentru o provocare internă, ceea ce înseamnă cel puțin 80 de susținători pentru un contracandidat. Iar dacă Starmer decide să rămână pe buletinul de vot, lupta devine complicată.
Totuși, unii susțin că există deja mișcări pentru a-i sugera „pe cale onorabilă” că e timpul să se retragă. Căderea rapidă în sondaje, ascensiunea lui Nigel Farage și perspectivele sumbre ale alegerilor locale din mai sunt considerate puncte critice. „Mai urmează un scandal, și barajul se sparge”, avertizează un alt veteran al partidului.
Succesiunea: un gol de lideri sau o oportunitate pentru Burnham?
Aici începe marea dilemă. Chiar dacă planul de debarcare prinde contur, întrebarea rămâne: cine vine în locul lui Starmer? Angela Rayner era candidatul natural, dar retragerea ei din guvern complică lucrurile.
Nume vehiculate: Ed Miliband (o revenire la trecut?), Louise Haigh, organizatoare de temut, dar fără rețea actuală, sau Wes Streeting, charismatic, dar perceput ca un politician prea apropiat de dreapta și cu o poziție fragilă după rezultatul slab în alegeri.
Însă cel care atrage tot mai multă atenție este Andy Burnham, primarul Manchesterului. Nu este parlamentar, dar are sprijin popular, un discurs articulat și o imagine de politician apropiat de oameni. Mai mult, este singurul lider laburist cu un rating net pozitiv în sondajele naționale.
Un deputat bolnav din Manchester ar fi gata să-și cedeze locul pentru ca Burnham să intre în Parlament. Surse spun că acesta este „pregătit să revină” și că este susținut de rețeaua „Mainstream”, o mișcare ce poate deveni rapid un vehicul electoral.
Un nou lider – soluție sau greșeală strategică?
Totuși, printre cei care îl vor plecat pe Starmer, persistă și o întrebare incomodă: dacă problema nu este doar omul, ci sistemul? „Schimbăm liderul, dar dacă eșuează și el? Dacă pare că ne jucăm de-a guvernarea ca și conservatorii?”, întreabă retoric un ministru.
În plus, provocările externe sunt uriașe: criza economică, colapsul serviciilor publice, migrația, nemulțumirile sociale. Chiar și lideri de talia lui Thatcher sau Blair ar avea dificultăți într-un asemenea climat, spun voci din interior.
Ce poate salva guvernul Starmer?
În cercul apropiat al premierului, tonul este de nemulțumire profundă. „A muncit toată vara să regândească guvernarea, dar a fost tras în jos de Rayner, de scandalurile Mandelson, de o echipă care comunică prost,” spune un consilier.
Totuși, aliații lui Starmer cred că mai există o cale: să revină la esență, la ceea ce promitea – un lider pragmatic, decent, care aduce schimbare prin pași mici, dar concreți. Ei susțin că Farage și populismul nu trebuie contracarați cu o copie, ci cu o alternativă autentică.
Dar cu o criză a bărcilor migranților la orizont, un buget care se anunță dureros și un partid în pragul revoltării, întrebarea reală nu mai este dacă Starmer vrea să continue. Ci dacă îl va mai lăsa cineva, conchide The Guardian.
Se încarcă comentariile...
