Veteranii danezi se declară „șocați” de declarațiile lui Trump privind aliații din NATO după ce au luptat alături de SUA
0Veteranii din Danemarca și din alte țări europene care au luptat alături de armata SUA în Afganistan și în alte misiuni au reacționat cu revoltă la declarațiile președintelui american Donald Trump la Davos potrivit cărora trupele aliate ar fi stat relativ departe de linia frontului, spre deosebire de camarazii lor americani, relatează CNN, care citează un interviu cu un veteran danez.

„Este lipsit de respect”, a declarat veteranul danez Gerth Sloth Berthelsen, care a servit alături de forțele americane într-o misiune de menținere a păcii în Macedonia de Nord în 1996 și 1997.
El se numără printre numeroșii veterani care se declară surprinși de ostilitatea bruscă a unui aliat alături de care au luptat.
„Când te confrunți cu acest tip de comportament ostil, rămâi cumva șocat”, a declarat Berthelsen pentru CNN într-un interviu acordat săptămâna trecută. „Când vine din partea unui aliat, e de neînțeles”.
Berthelsen, care este pe jumătate groenlandez și în prezent are un rol non-combatant în armata din Danemarca, a vorbit despre sentimentele de frică, neliniște și trădare resimțite de ambele comunități.
La doar câteva ore după ce a cerut miercuri „dreptul, titlul și proprietatea” asupra teritoriului autonom danez, președintele american Donald Trump a dat înapoi, retrăgând amenințarea privind tarife vamale suplimentare și anunțând că a „formulat cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda în urma unei întâlniri cu șeful NATO, Mark Rutte.

Armata daneză, o lungă istorie de serviciu alături de SUA
Danemarca și SUA au participat de-a lungul anilor la misiuni NATO, misiuni de menținere a păcii ale Națiunilor Unite și soldații danezi au luptat în conflictele conduse de SUA din Irak și Afganistan.
În Danemarca serviciul militar e obligatoriu atât pentru bărbați, cât și pentru femei, însă soldați groenlandezi se pot alătura voluntar forțelor de apărare daneze.
Regatul Danemarcei a suferit pierderi semnificative în Afganistan, în provincia Helmand – unul dintre cele mai sângeroase teatre de operațiuni. În anii de război, țara a a desfășurat aproape 20.000 de militari prin intermediul Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate (ISAF).
Cel puțin 41 de soldați danezi au fost uciși – o rată foarte mare pe cap de locuitor, având în vedere că Danemarca și teritoriile sale autonome au o populație de doar 6 milioane de oameni.
„Mulți dintre veteranii cu care lucrăm au servit alături de americani și nu se vădește absolut niciun respect pentru serviciul și datoria lor”, a subliniat veteranul danez.
Acesta este co-președinte al organizației pentru veterani Veteranprojekt Grønland, cu sediul în Danemarca, care facilitează o excursie anuală în Groenlanda de Ziua Veteranilor, prilej cu care aceștia se întâlnesc cu soldați și veterani groenlandezi.
Scrisoarea unui soldat greenlandez
Soldatul groenlandez Salik Augustinussen a adresat o scrisoare deschisă poporului american la începutul acestei luni – înainte de schimbarea de poziție a lui Trump – subliniind că Danemarca și teritoriile sale autonome nu au ezitat să ajute SUA în urma atacurilor din 11 septembrie.
„Am stat cot la cot cu camarazii mei, femei și bărbați din SUA, din Europa, din NATO în Afganistan pentru a lupta alături de voi după ce s-a întâmplat în SUA (pe) 11 septembrie”, a scris Augustinussen într-o postare pe rețelele de socializare. El a comparat amenințările la adresa Groenlandei cu un atac prietenesc asupra membrilor NATO.
Cuvinte dure față de aliații NATO
Într-un interviu acordat Fox News joi, Trump a susținut fără temei că trupele NATO au rămas „oarecum departe de linia frontului” în războiul din Afganistan, stârnind indignare în rândul aliațilori SUA care au pierdut peste 1.000 de soldați în conflict.
Afirmația lui Trump la Davos precum că probabil țările NATO nu vor apăra SUA dacă acestea ar fi atacate, a declanșat valuri de postări pe rețelele de socializare din partea soldaților europeni, care au ținut să-i reamintească președintelui SUA de serviciul lor în Orientul Mijlociu și Afganistan.
„Iată-mă, soldat norvegian care nu face nimic pentru America în Afganistan, în 2007 și 2012”, a scris un bărbat pe Reddit, alături de o fotografie în care apare într-o poziție de tragere. Ca și alți aliați, Norvegia a sprijinit SUA în Afganistan din 2001 până în 2021, potrivit ministerului apărării.
Un alt bărbat a postat o fotografie în uniformă militară: „Iată-mă, soldat canadian care nu face nimic pentru America în Afganistan, în 2008.” Canada a desfășurat în Afganistan peste 40.000 de soldați, 158 dintre ei pierzându-și viața.
Într-un comentariu acordat publicației media daneze TV2, un alt veteran groenlandez, Kununguak Iversen, a declarat că s-a simțit „înjunghiat pe la spate” de comportamentul administrației Trump, după ce a fost desfășurat în Irak ca parte a unei coaliții conduse de SUA în 2006.
„Este vorba despre faptul că am ridicat receptorul când ne-au sunat. Faptul că apoi ne tratează așa cum o fac acum nu este în regulă”, a declarat Iversen pentru TV2 la începutul acestei luni.
Acordul privind Groenlanda, încă neclar
Viceprim-ministrul Suediei, Ebba Busch, declara pentru CNN miercuri: „Nu suntem în afara pericolului”.
Trump și Rutte au ajuns la o înțelegere verbală miercuri, dar încă nu a fost elaborat niciun document care să stabilească un viitor acord, au declarat pentru CNN persoane familiarizate cu această discuție.
Aceștia au convenit asupra unor negocieri ulterioare privind actualizarea unui acord din 1951 între SUA, Danemarca și Groenlanda, care reglementează prezența armatei americane pe insulă, au declarat sursele. Cadrul garantează, de asemenea, că Rusiei și Chinei li se vor interzice orice investiții în Groenlanda și stipulează un rol sporit pentru NATO în Groenlanda, au spus acestea.
Un oficial NATO a declarat pentru CNN că o propunere discutată în cadrul întâlnirilor de miercuri între oficialii NATO și care a fost abordată în discuțiile anterioare dintre membrii alianței și Rutte, a fost posibilitatea ca Danemarca să permită SUA să construiască baze militare în Groenlanda, pe teritoriul considerat suveran al SUA.
„Nu este clar dacă această propunere ar face parte în cele din urmă din cadrul la care a făcut aluzie președintele american Donald Trump miercuri, când a retras amenințările sale tarifare în urma unei întâlniri cu Rutte, dar, în general, o creștere a prezenței militare americane în Groenlanda a fost o temă principală a discuțiilor”, a declarat oficialul.
SUA au deja o bază în nord-vestul Groenlandei, Baza Spațială Pituffik, în urma acordului de apărare semnat în 1951, actualizat în 1981 și semnat din nou în 2004. SUA au avut o prezență militară mult mai mare în Groenlanda în timpul Războiului Rece, dar au decis să închidă celelalte baze pe măsură ce amenințarea imediată s-a diminuat.























































