Ungaria: Un student a deschis focul într-o universitate omorând un coleg şi rănind alte trei persoane
Un student a murit şi alte trei persoane au fost rănite după ce un student de 23 de ani de la Universitatea Tehnică din Pecs, la sud de Budapesta, a deschis focul joi în instituţia de învăţământ.
"Studenţii Institutului de Biofizică erau la un curs de farmacie când unul din colegii lor a deschis focul", a explicat purtătorul de cuvânt al
universităţii, Zoltan Gyorffy. Poliţia, care a închis complet campusul, l-a reţinut pe agresor.
Doi studenţi şi o femeie de serviciu au fost răniţi, starea unuia din cei doi fiind gravă, potrivit autorităţilor.
Motivele atacului sunt necunoscute pentru moment. Atacatorul a fost reţinut la etajul şapte al unei alte clădiri a universităţii.
Ministrul educaţiei Istvan Hiller s-a deplasat imediat la locul incidentului, iar poliţia a promis să furnizeze ulterior informaţii mai detaliate.





















































