Un ghețar din Austria se topește într-un ritm alert

0
Publicat:

Un gheţar din landul Tirol, Austria, a fost monitorizat de oamenii de ştiinţă timp de zeci de ani. Acesta se topeşte într-un ritm fără precedent au raportat vineri cercetătorii, potrivit DPA.

Ghețar Austria / Foto uibk.ac.at
Ghețar Austria / Foto uibk.ac.at

Datele furnizate de Universitatea din Innsbruck arată că gheţarul a pierdut aproximativ 5% din volumul său total doar în acest an.

„Aceasta înseamnă aproximativ 20 de milioane de metri cubi de apă, adică aproape cantitatea necesară aprovizionării cu apă potabilă a oraşului Innsbruck timp de 20 de luni", a declarat Rainer Prinz de la proiectul Ice and Climate, scrie Agerpres.

În iarnă, doar doi metri de zăpadă au căzut pe gheţar, în timp ce în trecut, stratul de zăpadă avea de obicei în jur de trei metri adâncime.

În timpul verii, zona a înregistrat a doua cea mai ridicată temperatură.

Ghețarul este situat în valea Ötztal și este monitorizat de peste un secol, înregistrări privind masa sa existând încă din 1952, ceea ce îl face unul dintre cei mai bine cercetaţi gheţari din Alpi.

„Acestea sunt semnale clare ale schimbărilor climatice cauzate de interferenţa umană", este de părere Prinz.

Cercetătorii preconizează că doar jumătate din gheţar va rămâne în 10-20 de ani.

Deocamdată, gheţarul acoperă încă o suprafaţă de circa şapte kilometri pătraţi, ceea ce îl face unul dintre cei mai mari din Tirol. În prezent Austria găzduieşte circa 900 de gheţari.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite