Trump 2.0 și sacrificarea Europei. Profesor: „Diviziunile din România pot oricând provoca o scufundare în caz de criză”
0Trump va „sacrifica” securitatea Europei și o va folosi ca monedă de schimb în conflictul global cu China. În acest context, România trebuie să se alinieze la o politică de apărare comună a Europei, dar și să reușească să unească societatea extrem de fragmentată, susține profesorul Sergiu Mișcoiu.
Guvernele și cetățenii europeni se tem pentru siguranța UE în contextul revenirii la Casa Albă a lui Donald Trump și a declarațiilor sale cu privire la posibilitatea de a nu interveni în Europa, dacă statele nu cheltuiesc 5% din PIB pentru Apărare.
Unele țări au început să se pregătească pentru ce e mai rău: Lituania intenționează să pună mine pe podurile sale spre Rusia, gata să detoneze în cazul în care tancurile Kremlinului încearcă să traverseze; în Marea Baltică, navele NATO vânează așa-numita „flotă din umbră” a Rusiei, acuzată de tăierea cablurilor de comunicații submarine; se vorbește despre planuri pentru construirea unui vast sistem de apărare antirachetă care să apere Europa de rachetele rusești, similar cu „Iron Dome” din Israel.
Un Kremlin încurajat de pasivitatea SUA își poate îndrepta armatele spre țările Europei după Ucraina.
Profesor de relații internaționale la Universitatea Paris-Est Marne-la-Vallée și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Sergiu Mișcoiu este de părere că Trump este în primul rând un om de afaceri și conduce SUA ca pe propria sa afacere. „Acest lucru înseamnă că putere de decizie și arogă competențe suplimentare față de cele tradiționale ale unui președinte american. Și acest lucru se întâmplă inclusiv în politica externă. Trump identifică probleme cu care se confruntă „întreprinderea sa” și încearcă să le rezolve într-o manieră abruptă așa cum constatat de la începutul acestui mandat.”
Europa, monedă de schimb în războiul SUA cu China
Trump nu dorește o alienare față de statele europene, însă fiecare stat este important pentru SUA în funcție, în primul rând, de utilitatea sa în legătură cu mizele mari ale USA. „Se pare că aceste mize depășesc dimensiunea și interesul legat de continentul european. De aceea Europa poate să devină o monedă de schimb, în concurența globală a SUA cu China. O monedă de schimb în sensul în care Securitatea europeană poate să fie la limită regândită, inclusiv în ceea ce privește garanțiile pe care Statele Unite le oferă, dacă acest lucru va fi suficient de important în economia înfrângerii Chinei într-un război comercial, geopolitic, pe care Trump îl proiectează ca fiind esențial pentru Statele Unite ale Americii.”
Mișcoiu susține că și atitudinea lui Trump față de Ucraina trebuie interpretată în aceeași notă: „Evident că războiul din Ucraina are un rol important. Statele Unite doresc să își îmbunătățească relațiile cu Rusia, tocmai pentru ca Rusia să nu rămână cu totul sub influența geopolitică a Chinei, o Chină pe care Statele Unite doresc să o învingă în războiul acesta geopolitic și comercial. Și de aceea Trump este dispus să sacrifice Europa, dacă acest lucru va fi cu totul necesar. Cum sigur că sacrificarea Europei presupune din perspectiva aceasta a precipitării evenimentelor, o atitudine mai degrabă neutră a Statelor Unite față de problemele cu care se confruntă Europa, în condițiile în care Rusia ar fi mult mai aproape de o victorie asupra Ucrainei decât este astăzi”.
Profesorul susține că totuși „sacrificarea Europei” nu înseamnă a o arunca în brațele Rusiei, nu înseamnă a nega alianțele tradiționale pe care SUA le au. „Înseamnă a pune Europa la lucru pentru ca Europa să se descurce mai mult singură și, în felul acesta, Trump ar putea să arate Rusiei că rezistența europeană și îndârjirea în apărarea lui Zelenski nu sunt, în primul rând, opera Statelor Unite ale Americii, ci mai degrabă a Bruxelles-ului, a Comisiei Europene, a statelor din Uniunea Europeană. Și în felul acesta, Trump își va putea netezi relațiile cu Rusia și speră el în acest fel Rusia va fi mai puțin dornică să urmeze politicile comerciale și de influență dictate de la Beijing.”
Europa în general și mai ales Europa Centrală și de Est în special, sunt considerate zone de importanță secundară sau terțiară pentru Statele Unite acum, este de părere Mișcoiu.
Alocăm 5% din PIB pentru apărare?
Chestiunea cea mai concretă legată de România din declarațiile lui Trump este deocamdată legată de acel procent de 5% din PIB pentru Apărare. În contextul amenințărilor președintelui SUA, ar trebui România să aloca 5% din PIB pentru Apărare?
„România nu poate decât să dea curs unei politici europene integrate care să meargă în direcția stabilită de Trump. Dacă vrei să păstrezi un buget al Apărării la nivel european suficient de crescut, atunci ai fie ca sursă principală, banii din SUA, fie banii din Europa. Dacă Statele Unite scad efortul bugetar, Europa nu poate decât să îl crească pentru a-și asigura, în primul rând, propria sa apărare. Dar România cred că nu poate lua decizii pe cont propriu prin politici voluntariste, ci este obligată să se racordeze unor politici europene”, spune Mișcoiu.
Marea întrebare, spune el, este în ce măsură statele europene vor decide împreună să aloce obligatoriu 5% din PIB pentru Apărare sau cererea lui Trump va rămâne la nivel de recomandare. „E greu de crezut că se poate ajunge la 5% imediat, însă cu siguranță acest buget va trebui să crească și va crește în viitorul, aș spune, chiar apropiat”, explică profesorul.
Mișcoiu susține că exemplul Poloniei, care a decis singură să-și crească alocările pentru Apărare, nu poate fi urmat de state care au deficit bugetar și care sunt dependente încă de politicile americane la nivel NATO: „acolo este necesară o concertare clară cu celelalte state europene, efortul să fie colectiv și efortul să fie complementar. Adică trebuie să existe un grad de complementaritate și o înțelegere la nivel european, astfel încât țările să-și dezvolte o direcție specializată. Nu vor putea toate țările să se dezvolte în toate direcțiile, pentru că evident că nu există nici capacitatea bugetară, nici de resurse umane pentru acest lucru.”
România face parte din țările, spune profesorul, care trebuie, în primul rând, să caute o concertare la nivel european: „Eforturile strict individuale sunt lăudabile, dar de multe ori pot să nu-și atingă obiectivul”, a concluzionat Mișcoiu.
Ce poate face România
Pe lângă această aliniere la nivel european, România poate să joace în continuare o carte diplomatică a căutării unor soluții de pace în ceea ce privește conflictul în Ucraina, spune Mișcoiu. „Să participe și mai activ la aceste discuții, negocieri și eforturi. Și, de asemenea, este obligată să-și crească reziliența colectivă. Vedem dimensiunea aceasta strict militară, care este importantă, este esențială, însă nu este deloc singura.”
În ultimul rând de alegeri din România s-a observat o absența unei reziliențe colective a românilor și existența unei societăți fragmentate: „Avem o societate divizată. Pe de o parte, avem România Europeană și Atlantică, pe de altă parte avem o Românie tradiționalistă și, în final, avem o Românie protestatară. Există cel puțin trei piloni în momentul de față.”
Societățile care sunt fragmentate din punct de vedere al capitalului social, inclusiv al ideilor care circulă și al scopurilor colective, sunt societățile care rezistă cel mai greu în timpul unui război sau unei situații de criză internațională, arată profesorul.
„Importanța cea mai mare o are în această logică a creșterii rezilienței colective, o educație publică, o pedagogie publică care ar trebui să fie pusă în operă, poate după alegerile prezidențiale în 2025 și care să fie ea însăși, atent susținută, finanțată și împinsă înainte de către stat, căutându-se concilierea acestor trei Românii”, explică Mișcoiu.
În ceea ce privește modalitățile de creștere a rezilienței colective a românilor, profesorul susține că aceasta se poate face prin „educație, practici sociale comune, integrare și incluziune a oamenilor, inclusiv în decizia publică, forme de democrație participativă și deliberativă, pentru ca cetățenii să nu mai fie rupți de elite și să nu mai considere că decizia publică a fost confiscată”.
Diferitele forme de educație trebuie asociate cu practica incluziunii cetățenilor în decizia colectivă. „Nu este simplu, costă și presupune un angajament foarte important al instituțiilor și cetățenilor, însă, fără acestea, mă tem că diviziunile atât de profunde de astăzi vor fi oricând fermentul unei scufundări în cazul unui conflict sau unei crize internaționale sau regionale.”
Se încarcă comentariile...
