Secretarul general al NATO şi alţi lideri europeni salută 'pasul pozitiv' al SUA

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi mai mulţi lideri europeni au salutat joi decizia Statelor Unite ale Americii (SUA) de a renunţa la planurile de instalare a unui scut antirachetă în Cehia şi Polonia, pe care au calificat-o ca fiind un pas pozitiv în direcţia ameliorării relaţiilor cu Rusia şi Iran, relatează AP.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat, la sosirea la Bruxelles, că decizia americană este "un semnal dătător de speranţă pentru depăşirea dificultăţilor cu Rusia în ceea ce priveşte adoptarea unei strategii comune în combaterea ameninţării reprezentate de Iran".
"Sper că acum vom reuşi să discutăm cu Iranul împreună, iar dacă acest lucru nu se va solda cu un succes, să aplicăm sancţiuni", a adăugat ea.
Premierul ceh Jan Fischer a declarat că este "destul de sigur" că anunţul SUA va avea un impact pozitiv asupra relaţiilor cu Moscova şi a respins sugestiile că decizia va afecta relaţia cu naţiunile est-europene care se tem de influenţa Rusiei în regiune. "Suntem aliaţi şi parteneri puternici", a declarat Fischer, citat de Agerpres.
Premierul britanic Gordon Brown a spus că sprijină cu putere această decizie. "Cred că acum există şansa de a face oarecari progrese în această chestiune internaţională foarte importantă (neproliferarea n.r.) în următoarele luni", a spus şeful guvernului britanic.
Purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai, a declarat că miniştrii apărării din statele Alianţei Nord-Atlantice vor analiza chestiunea cu prilejul viitoarei lor reuniuni la acest nivel, care va avea loc la Bratislava, la 22 octombrie.
Noul plan al SUA presupune o abordare în mai multe faze a apărării antirachetă, bazată în mare parte pe versiuni constant îmbunătăţite ale sistemului Aegis/Standard SM-3, care şi-a dovedit viabilitatea. Acest plan va duce la extinderea apărării antirachetă la toţi membrii NATO, a spus secretarul general al NATO, Fogh Rasmussen, adăugând că naţiunile aliate 'vor juca un rol chiar mai mare în planul SUA de apărare antirachetă'.
Renunţarea la proiectul scutului european antirachetă al administraţiei Bush este foarte posibil să vină în ajutorul tentativei noului secretar general al NATO de a relansa relaţiile cu Moscova, comentează AP.
Anders Fogh Rasmussen susţine că strângerea relaţiilor cu Rusia 'reprezintă o prioritate de prim-plan' pentru NATO şi că în următoarele săptămâni va lucra la realizarea unui plan detaliat pentru întărirea coordonării cu Moscova în materie de securitate.




















































