Scandal în Parlamentul European: fost general italian căsătorit cu o româncă în centrul controverselor. Acuzat de rasism și xenofobie VIDEO
0Seria scandalurilor legate de noul Parlament european a fost deschisă de Roberto Vannacci, fost general italian căsătorit cu o româncă, acuzat că este homofob și rasist. Poziția lui de vicepreședinte al grupului „Patrioți pentru Europa” a fost contestată de francezii din partidul lui Le Pen.
Ziua de luni, în care noii europarlamentari au început pregătirile pentru sesiunea constitutivă a noului Parlament European care se desfășoară în perioada 16-19 iulie la Strasbourg, a fost liniștită. Cu o excepție: reuniunea pregătitoare organizată de grupul „Patrioți pentru Europa”.
Până și descinderea Dianei Șoșoacă la Parlamentul European s-a făcut fără incidente. Șoșoacă a stat cuminte la coadă formată din pasagerii care așteptau să urce în cursa care a decolat, luni, în jurul orei 7.00 de la București spre Strasbourg.
Înaintea ei, a scurt-circuitat coada social-democrata Gabriela Firea, cu un alai de 4-5 însoțitori. Șoșoacă a împărțit liniștită zona de business a avionului Tarom cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș și europarlamentarul Cristian Terheș. Nici măcar cu USR-iștii Dan Barna și Vlad Voiculescu, pasageri și ei în avion, nu a avut nimic de împărțit liderul SOS.
„Nu scapă ei de mine”
„Nu scapă ei de mine”, a spus europarlamentara amuzată când a fost întrebată de către un pasager dacă nu cumva a greșit cursa . Avionul plecat din București a avut ca destinație finală Bruxelles, însă a făcut o escală – anunțată pasagerilor ca fiind o escală tehnică – la Strassbourg.
Pentru a fi siguri că pasagerii care vor să ajungă la Bruxelles nu vor cobărî din greșeală la Strassbourg, angajații Tarom au verificat tichetele de îmbarcare ale tututor pasagerilor care au coborât în orașul francez. „Săptămâna trecută, niște europarlamentari au apucat să coboare din avion și să părăsească aeroportul la Strasbourg, dar trebuiau să ajungă la Bruxelles. Acum te verifică înainte să cobori”, explică amuzat un angajat de la un cabinet parlamentar.
„Ar fi vrut ei să greșesc cursa”, a completat Șoșoacă cu bună-dispoziție. Apoi și-a așteptat bagajul liniștită și a plecat din aeroport, cumva spre dezamăgirea jurnaliștilor prezenți, care erau pregătiți să filmeze un mic scandal marca Șoșoacă.
La clădirea Parlamentului European din Strasbourg s-a pregătit în liniște noua sesiune. Europarlamentari, jurnaliști și angajați cu diferite atribuții au dat viață spectaculoasei clădiri, desprinse parcă dintr-un film SF.
Scandal în Parlamentul European: fost general italian căsătorit cu o româncă, vicepreședintele unuia dintre cele mai mari grupuri
Singura reuniune animată de jurnaliști care așteptau cu nerăbdare să afle ce decizii s-au luata a fost cea a grupului înființat de Viktor Orban - „Patrioți pentru Europa”.
Mai mulți ziariști italieni așteptau cu nerăbdare să afle dacă Roberto Vannacci, europarlamentar în cadrul Ligii lui Metteo Salvini, rămâne sau nu în funcția de vicepreședinte al grupului „Patrioți pentru Europa”.
„Dar ce a făcut” – l-am întrebat pe unul dintre ei. „E fascist” – mi-a răspus, el, cu o grimasă.
Vannacci este acuzat în Italia de homofobie și rasism, după ce a publicat o carte care a devenit best-seller. Cartea a creat un val de dezbateri în Italia, în urma căruia generalul Vanacci, care este căsătorit cu românca Camelia Mihăilescu, a fost concediat din armată.
Deoarece a obținut o popularitate foarte mare în Italia, fostul general a fost pus de Liga Nordului, partidul lui Matteo Salvini, cap de listă la europarlamentare.
Vannacci a devenit un lider important al Ligii și a fost ales vicepreședinte al grupului „Patrioți pentru Europa”, înființat de Viktor Orban, al treilea ca mărime din noul parlament.
Alegerea lui ca vicepreședinte al grupului parlamentar a fost pusă sub semnul întrebării. Delegația franceză a Patrioților a cerut să se revină asupra deciziei luate pentru că votul a fost făcut, aparent, „din greșeală” de către reprezentanții Adunării Naționale, partidul lui Marine Le Pen.
Urmărit de jurnaliști
După o ședință care a ținut aproape două ore, jurnaliștii au chestionat lider după lider, ce se va întâmpla cu Vannacci. Nici măcar tânărul Jordan Bardella, din partidul lui Marine Le Pen, care a fost ales liderul grupului „Patrioților” și care ar fi avut o problemă cu faptul că generalul italian este vicepreședinte de grup, nu a spus nimic.
Vannacci însuși a intrat în sală cu puțin timp înainte de încheierea ședinței. În ciuda insistenței jurnaliștilor italieni, care l-au asaltat cu întrebări, acesta nu a lămurit situația: este sau nu vicepreședintele grupului „Patrioților”.
„Abia am ajuns de câteva minute”, a încercat să scape generalul de întrebări.
„Veți demisionat pentru binele grupului?”- a mai fost întrebat el.
„Tu ce crezi?” – a răspuns el, nonșalant.
Vanacci s-a dus cu un alai de jurnaliști care-l agasau cu întrebări la o altă sală de ședințe.
„Este adevărat că erați la plajă când v-au ales vicepreședinte?” – a mai fost întrebat el înainte să intre în sală. A apucat să răspundă: „aveam o chestiune foarte importantă de făcut” și a intrat, lăsându-i pe jurnaliști cu dilema: „mai este sau nu vicepreședinte al celui de-al treilea grup din Parlamentul European?”
De ce este considerat Vannacci rasis și xenofob
La două săptămâni după lansarea cărții sale în 2023, intitulată „Lumea pe dos”, generalul italian Roberto Vannacci a fost demis din postul său militar și a stârnit o dezbatere națională asupra limitelor libertății de exprimare.
Generalul a fost înlăturat din funcția de șef al brigăzii de parașutiști italieni și din Institutul Geografic Militar din Florența, după ce a făcut declarații homofobe și rasiste în cartea sa.
Presa din Italia a aflat că în ciuda mesajelor sale anti-minorități, Vannacci are o frumoasă soție româncă, Camelia Mihăilescu, și îl critică pentru ipocrizie.
În cartea sa, generalul critică sosirea în masă a străinilor în Italia și denunță o „dictatură a minorităților”.
În cartea sa, care a ajuns acum pe primul loc pe lista celor mai bine vândute Amazon Italia, generalul Roberto Vannacci vizează ecologiștii, pe cei cu vederi de stânga, feminismul, evreii și șomerii.
Cele mai șocante declarații din cartea sa, care au fost principalele motive pentru care a fost eliberat din funcțiile sale din Armata Italiană, au vizat comunitatea LGBTQ+ și italienii de culoare.
Un infam segment din carte începe cu un mesaj către comunitatea LGBTQ+: „Dragi homosexuali, nu sunteți normali, treceți peste asta!”
El continuă: „Normalitatea este heterosexualitate. Dacă totul vi se pare normal, totuși, este vina comploturilor lobby-ului gay internațional care a interzis termenii care până în urmă cu câțiva ani erau în dicționarele noastre...”
Apoi continuă să enumere aproape o duzină de insulte la adresa comunității LGBTQ+.
Mai târziu în carte, el afirmă că consideră că migranții și imigranții ar trebui să fie mai recunoscători pentru „generozitatea și compasiunea” pe care spune că le-au primit atunci când au ajuns în Italia.
El consideră că „nu ne naștem cu toții egali“ și că imigranții în Italia vor fi întotdeauna diferiți și o folosește ca exemplu pe campioana italiană de volei Paola Egonu, de origine nigeriană: „Este italiană prin cetățenie, dar este clar că trăsăturile feței ei nu sunt specifice italienilor.”
Cine sunt „Patrioți pentru Europa”
Grupul Patrioți pentru Europa a fost înființat de Viktor Orban și are 84 de eurodeputați, ceea ce îl face al treilea grup ca mărime.
Cea mai mare delegație din cadrul Patrioților va fi Adunarea Națională al lui Marine Le Pen, cu treizeci de eurodeputați. Ei sunt urmați de Fidesz-ul lui Orbán, cu unsprezece deputați, „Liga” lui Matteo Salvini, cu opt, și ANO al lui Andrej Babiš (Cehia), cu șapte europarlamentari.
Alte delegații naționale sunt Partidul Libertății din Austria (FPÖ), partidul spaniol de extremă dreapta Vox și partidul naționalist olandez PVV, fiecare contribuind cu șase deputați. Grupul include, de asemenea, trei deputați de la partidul naționalist flamand Vlaams Belang din Belgia, doi de la Chega! din Portugalia, doi de la Oath and Motorists din Cehia, doi de la Voice of Reason din Grecia, unul de la partidul Letonia First și unul de la Partidul Popular Danez, totalizând 84 de deputați.
Liderul Adunării Naționale, Jordan Bardella, a fost numit în funcția de președinte al grupului.
Prim-vicepreședinția a fost acordată unguroaicei Kinga Gál, în timp ce ceilalți vicepreședinți sunt Roberto Vannacci (Lega), Klára Dostálová (ANO), Sebastiaan Stöteler (PVV), António Tânger Corrêa (Chega), Hermann Tertsch (VOX) și Harald Vilimsky (FPÖ).